4 august 2020

HCL 248/2020 Botoșani adoptată

HOTĂRÂRE Privind aprobarea documentatiei tehnico-economice a proiectului si a indicatorilor tehnicoeconomici pentru obiectivul de investitii “Cresterea performantei energetice a Liceului de Arta Stefan Luchian, Botosani

Denumire
Hotărârea nr. 248 din 2020 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
248 / 2020
Data
4 august 2020
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică a proiectului pentru creșterea performanței energetice a Liceului de Artă Ștefan Luchian din Botoșani, aflată în pregătire pentru finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Asta înseamnă că orașul poate accesa fonduri pentru îmbunătățirea eficienței energetice a liceului, cu obiective legate de reducerea emisiilor și gestionarea inteligentă a energiei. Vor fi identificate estimări de costuri, termene și indicatori tehnico-economici pentru implementarea lucrărilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentația tehnico-economică a proiectului (D.A.L.I.) pentru obiectivul de investiții ”Creșterea performanței energetice a Liceului de Artă Ștefan Luchian, Botoșani”, aflat în etapa de pregătire documentație în vederea depunerii cererii de finanțare în cadrul Programulului Operațional Regional 2014 – 2020 , Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației tehnico-economice a proiectului și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ”Creșterea performanței energetice a Liceului de Artă Ștefan Luchian, Botoșani” CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI, analizând propunerea domnului primar Cătălin Mugurel Flutur pentru aprobarea documentației tehnico-economice a proiectului și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Creșterea performanței energetice a Liceului de Artă Ștefan Luchian, Botoșani”, văzând raportul de specialitate al Serviciului Investiţii, referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, precum și raportul de avizare al comisiilor de specialitate ale Consiliului Local, în baza dispozițiilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare și ale art. 129 alin. (4) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă documentația tehnico-economică a proiectului (D.A.L.I.) pentru obiectivul de investiții ”Creșterea performanței energetice a Liceului de Artă Ștefan Luchian, Botoșani”, aflat în etapa de pregătire documentație în vederea depunerii cererii de finanțare în cadrul Programulului Operațional Regional 2014 – 2020 , Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice. Art. 2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Creșterea performanței energetice a Liceului de Artă Ștefan Luchian, Botoșani”, prevăzuţi în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 3 Se aprobă realizarea investiției „Creșterea performanței energetice a Liceului de Artă Ștefan Luchian, Botoșani”, conform anexei nr. 2 privind descrierea sumară a investiției propuse a fi realizată prin proiect, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 4 Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Daniela Cristina Roșu Secretar general, Ioan Apostu Botoșani, 4 august 2020 Nr. 248 ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 1 la HCL nr. 248 din 4.08.2020 PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIŢIEI ”Creșterea performanței energetice a Liceului de Artă Ștefan Luchian, Botoșani” A) Indicatori economici Valoarea totală a investiţiei = 9.539.179,40 lei (inclusiv TVA) din care: • C+M = 7.061.120,85 lei • B) Indicatori tehnici Suprafata teren : 5.600 mp din acte (5.186 mp din masuratori) Corp liceu Suprafata construita : 811.18 mp Suprafata desfasurata : 3244.72 mp Regim inaltime: P+3E 2. Durata de execuție – 24 luni PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Daniela Cristina Roșu Secretar general, Ioan Apostu ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 2 la HCL nr. 248 din 4.08.2020 DESCRIEREA INVESTIȚIEI Obiectivul de investiții ”Creșterea performanței energetice a Liceului de Artă Ștefan Luchian Botoșani” se dorește a se derula prin Programul P.O.R, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice. Prin intermediul acestei operaţiuni vor fi sprijinite activități/acțiuni specifice realizării de investiții pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice, respectiv: • îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu peste ultimul nivel, planșeu peste subsol), a șarpantelor și învelitoarelor, inclusiv măsuri de consolidare a clădirii; • introducerea, reabilitarea și modernizarea, după caz, a instalațiilor pentru prepararea, distribuția și utilizarea agentului termic pentru încălzire și a apei calde menajere, a sistemelor de ventilare și climatizare, a sistemelor de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii, inclusiv sisteme de răcire pasivă, precum și achiziționarea și instalarea echipamentelor aferente și racordarea la sistemele de încălzire centralizată, după caz; • utilizarea surselor regenerabile de energie, pentru asigurarea necesarului de energie a clădirii; • implementarea sistemelor de management energetic având ca scop îmbunătățirea eficienței energetice și monitorizarea consumurilor de energie (ex. achiziționarea, instalarea, întreținerea și exploatarea sistemelor inteligente pentru gestionarea și monitorizarea oricărui tip de energie pentru asigurarea condiţiilor de confort interior); • înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, cu respectarea normelor şi reglementărilor tehnice; • orice alte activități care conduc la îndeplinirea realizării obiectivelor proiectului (înlocuirea/repararea/modernizarea lifturilor, înlocuirea circuitelor electrice, lucrări de demontare/montare a instalațiilor și echipamentelor montate, lucrări de reparații la fațade etc.); • realizarea de strategii pentru eficiență energetică (ex. strategii de reducere a emisiilor de CO2) care au proiecte implementate prin POR 2014 – 2020. Prin adoptarea unui pachet de măsuri de creșterea a eficienței energetice a clădirii liceului se vor obține următorele beneficii: - Scăderea consumului anual de energie finală în clădirile colegiului (utilizând surse neregenerabile); - Scăderea consumului anual specific de energie primară (utilizând surse neregenerabile) (kWh/m2/an Acțiunile sprijinite în cadrul acestei operațiuni vizează: I. Măsuri de creștere a eficienței energetice în clădirile publice II. Măsuri conexe care contribuie la implementarea proiectului pentru care se solicită finanțare I. Măsurile de creștere a eficienței energetice (cu asigurarea condițiilor de confort interior) includ lucrări de intervenție/activități aferente investiției de bază. Lucrările de construcții și instalații pot cuprinde: A. Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii; B. Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; C. Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; D. Lucrări de instalare/reabilitare/ modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior; E. Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat in clădiri; F. Sisteme de management energetic integrat pentru clădiri si alte activități care conduc la realizarea obiectivelor proiectului. II. Măsurile conexe care contribuie la implementarea proiectului pentru care se solicită finanțare (care nu conduc la creșterea eficienței energetice) includ lucrari de intervenție/activități aferente investiției de bază. Construcțiile, instalațiile și dotările (utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu și fără montaj, dotări, active necorporale) aferente măsurilor conexe pot cuprinde: a. repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii; b. repararea/construirea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă; c. demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie; d. refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie; e. repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii; f. repararea/înlocuirea instalaţiei de distribuţie a apei reci şi/sau a colectoarelor de canalizare menajeră şi/sau pluvială; g. măsuri de reparaţii/consolidare a clădirii, acolo unde este cazul; h. crearea de facilităţi/ adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (rampe de acces) și alte măsuri suplimentare de dezvoltare durabilă; i. lucrări de recompartimentare interioară; j. procurarea şi montarea lifturilor în cadrul unei clădiri prevăzute din proiectare cu lifturi (care are casa liftului, dar care nu are montate lifturile respective) sau în cazuri argumentate tehnic și funcțional- arhitectural; k. lucrări specifice din categoria lucrărilor necesare obținerii avizului ISU sau lucrări aferente cerințelor fundamentale de securitate la incendiu conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată; l. reabilitarea/ modernizarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate; m. lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre). Obiectivul de investiție propus este compus din mai multe clădiri cu destinația învățământ (săli de clasă, ateliere) și a fost construit înainte de anul 1999. Prin acest proiect se va interveni numai asupra cladirii liceului care îndeplinește condiția suprafeței construite la sol de min 250 mp. Cladirea este intr-o stare relativ bună. Aceasta nu este monument istoric și nu fac parte din zona de protectie a monumentelor istorice. Imobilul situat în b-dul Mihai Eminescu, nr.69, Mun.Botosani, Jud. Botosani este înscris în Cartea funciară a localității Botoșani cu numărul 56248 fiind compus din teren în suprafață de 5.600,00 mp din acte și 5.186,00 mp din masurători și se compune din : - Corpul C1 cu destinație construcții administrative și social culturale - corp clădire învățământ liceu în suprafața construită la sol de 811,00 mp, regim de înălțime P+3 Structura de rezistență este cadre de beton armat. Închiderile exterioare sunt realizate din zidărie de caramidă. Tâmplăriile sunt din PVC cu geam dublu. Acoperisul este tip sarpanta din lemn și prezintă degradari ale elementelor din lemn. Conform expertizei tehnice cladirile se incadreaza in clasa III de risc seismic. Prin acest proiect se vor se vor executa următoarele lucrări de construcții și instalații: I. Lucrari ce se vor executa la corpul liceului Interventii de tip A - termoizolare pereti exteriori opaci, la exterior, cu plăci vată minerală, grosime 15 cm, protejată cu tencuiala subtire (5-10 mm) armata cu tesatura deasa din fibre + termoizolare soclu cu XPS 10 cm + desfacere si refacere trotuare inclusiv rampă acces persoane cu dizabilități - termoizolare planseu superior/terasa cu EPS ignifugat, grosime 25 cm, (+ atic) + folie barieră antivapori + strat protectie termoizolatie cu mortar slab armat și membrană hidroizolatoare. - termoizolare planşeu (la intrados) peste subsol cu plăci polistiren expandat ignifugat EPS, grosime 10 cm, protejată cu plasă și tencuială, montare cu bolțuri de susținere, termoizolare placă pe sol cu 5 cm polistiren extrudat XPS - inlocuirea ferestrelor existente cu tamplarie PVC și sticlă termoizolatoare pachet tripan, ferestre prevăzute cu grilă de ventilație mecanică. Inlocuire usi acces cu tamplarie aluminiu și geam termopan cu rupere de punte termică cu grosimea de cel puţin 6 mm. Montare ferestre spre exteriorul peretelui, petrecere termizolație cu 2 cm peste rama ferestrei. Montare automat inchidere la fiecare usă exterioară. Interventii de tip B, C, D, E, F - revizie rețea de distributie a căldurii la subsol, refacere coloane rețea distribuție, refacere termoizolație conducte, montare robinetelor de presiune diferenţială la baza coloanelor de încălzire în scopul creşterii eficienţei sistemului de încălzire prin autoreglarea termohidraulică a reţelei, refacere contorizare separată clădire, montare radiatoare noi din aluminiu sau fontă cu robineți termostatați (la n-1 radiatoare) și dezaerisire locală în încăperi, grupuri sanitare, laboratoare; înlocuire robineți cu robineți noi, montare perdea aer și încălzire la primire/intrare. Căldura din clădire va fi recuperată cu ajutorul unui sistem de ventilare cu recuperare. - Instalare boilere preparare apă caldă de consum la fiecare grup sanitar, laborator sau chicinetă. Instalare panouri fotovoltaice pe acoperiș producere energie electrică alimentare boilere. Inlocuire obiecte sanitare în clădire. Montare baterii cu temporizator sau senzori - înlocuire instalație de iluminat, montare corpuri de iluminat cu LED, sistem integrat de iluminat cu senzori de prezență și crepusculari pe holuri, grupuri sanitare și cu ceasuri programatoare în exterior. Segmentarea alimentării iluminatului în sălile de clasă paralel cu ferestrele. Montare sistem de iluminat de urgență cu acumulatori. Montare sistem de alarmare electric la toaleta persoanelor cu dizabiliăți. Montare sistem inteligent de management al energiei. - montare ventilatoare de extragere a aerului din grupuri sanitare, bufete, chicinete, laboratoare, practicare orificii de admisie aer, reparare canale verticale de ventilare naturală, montare grile noi cu posibilitate de închidere, montare sistem de ventilare cu recuperare de căldură pentru întreaga clădire. În cadrul acestui proiect se vor executa si lucrări neeligibile ce constau în inlocuirea acoperişului tip şarpantă, inclusiv sistemul de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei. Deasemenea se vor executa lucrări de refacerea trotuarelor degradate, realizarea rostului dintre fundație și trotuar cu un cordon de bitum, injectarea în fisuri a unei soluții bicomponente, refacerea tencuielilor degradate. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Daniela Cristina Roșu Secretar general, Ioan Apostu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă