ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind închirierea prin licitaţie publică cu plic închis, a unui spaţiu în suprafaţa de 157 m.p. din
incinta Parcului Acvatic Cornişa, proprietatea publică a Municipiului Botoṣani
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOȘANI
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuṭ Andrei privind închirierea prin licitaţie
publică cu plic închis, a unui spaţiu în suprafaţa de 157 m.p. din incinta Parcului Acvatic Cornişa,
proprietatea publică a Municipiului Botoṣani, precum și propunerile formulate în cadrul dezbaterii
proiectului de hotărâre,
văzând adresa Direcţiei pentru Sport şi Agrement, raportul de specialitate comun al Serviciului
Patrimoniu și al Direcției Economice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului
Botoşani, referatul de aprobare al inițiatorului, precum şi rapoartele de avizare și avizele comisiilor de
specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani,
în baza dispoziţiilor art. 861 şi art. 1777-1817 Cod Civil, dispoziṭiile art. 129 alin. (2) lit. c)
coroborate cu dispoziṭiile art. 129 alin. (6) lit. a) și cu dispoziṭiile art. 332-348 din Ordonanṭa de Urgenṭă
a Guvernului României nr.
57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările ṣi
completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Ordonanṭei Guvernului României Nr. 99/2000 din
29 august 2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată ṣi a Hotărârii
Guvernului României nr. 333/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei
Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi ale Legii nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii,
în temeiul art. 139 alin. (3) lit. e) și g), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial nr.
555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă închirierea prin licitaṭie publică cu plic închis a unui spaţiu în suprafață de 157
m.p., având valoare de inventar în cuantum de 144.436 lei, situat în incinta Parcului Acvatic Cornişa,
aflat în proprietatea publică a Municipiului Botoṣani, în scopul desfăṣurării de activităṭi comerciale-
alimentaţie publică, pentru o perioadă de 3 (trei) ani.
Art. 2 Preṭul de pornire la licitaṭia publică pentru spaţiul în suprafaţă de 157 m.p. este de 2,01 lei
/m.p./zi, preţ care se va indexa anual cu indicele de inflație.
Art. 3 Se aprobă Documentaṭia de atribuire a spaţiului în suprafaţă de 157 m.p., respectiv Fișa de
date a procedurii, Caietul de Sarcini aferent procedurii care are ca anexe: Modelul Anunṭului de licitaṭie
în vederea închirierii, Modelul de Fiṣă de date a Ofertantului, Modelul Declaraṭiei de Participare, Modelul
Formularului de Ofertă, precum și Modelul Contractului Cadru de închiriere, conform Anexei la prezenta
hotărâre.
Art. 4 (1) Preşedintele comisiei de evaluare, supleantul acestuia, membrii comisiei de evaluare şi
supleanţii acestora se desemnează prin decizie a Directorului Direcţiei pentru Sport şi Agrement
Botoşani.
(2) Se desemnează în comisia de evaluare a ofertelor depuse la licitaţia publică cu plic închis
organizată pentru închirierea spaţiului în suprafaţă de 157 m.p. proprietatea publică a Municipiului
Botoşani, următorii reprezentanţi ai consiliului local al Municipiului Botoşani:
1. Domnul consilier local, Amos Andrei – membru titular;
2. Domnul consilier local, Telișcă Eduard– membru supleant.
(3) Se împuterniceṣte Directorul Direcţiei pentru Sport şi Agrement Botoşani să semneze în
numele Municipiului Botoṣani contractul de închiriere cu adjudecatarul licitaţiei publice.
Art. 5 Primarul Municipiului Botoşani, prin Serviciul Patrimoniu, Direcția Economică și celelalte
servicii ale aparatului de specialitate, precum şi Direcţia pentru Sport şi Agrement Botoşani vor duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier local, Secretar general al Municipiului,
Marian Voinescu Oana Gina Chiţanu
Botoșani, 31 iulie 2026
Nr. 236
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
Anexă la HCL nr. 236 din 31 iulie 2026
DOCUMENTAŢIE DE ATRIBUIRE
aferentă procedurii de închiriere, prin licitaţie publică cu plic închis, a unui spaţiu în suprafaţă
de 157 m.p. din incinta Parcului Acvatic Cornişa, proprietatea publică a Municipiului Botoṣani
C U P R I N S:
I. FIŞA DE DATE A PROCEDURII
II. CAIET DE SARCINI
III. FORMULARE ŞI MODELE DE DOCUMENTE
IV. CONTRACT DE ÎNCHIRIERE – model orientativ
I. FIȘA DE DATE A PROCEDURII
privind închirierea, prin licitaţie publică cu plic închis, a unui spaţiu în suprafaţă de 157
m.p. din incinta Parcului Acvatic Cornişa, proprietate publică a Municipiului Botoṣani
I. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND ORGANIZATORUL
Direcţia pentru Sport şi Agrement Botoşani, cu sediul administrativ în mun. Botoṣani, str. Neculai
Sofian, nr. 1, jud. Botoṣani
codul fiscal: _____________
telefon/fax; ___________ ;
persoana de contact: _________________________ ;
e-mail: ______________________
Procurarea documentației de atribuire
Documentația de atribuire se poate achiziționa, contra cost, de la sediul Direcţiei pentru Sport şi Agrement
Botoşani, cu sediul administrativ în mun. Botoṣani, str. Neculai Sofian, nr. 1, jud. Botoṣani
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
Închirierea unui spaţiu în suprafaţă de 157 m.p., compus din cort de evenimente în suprafaţă de 40 m.p
şi terasă în suprafaţă de 117 m.p., având destinaţia de alimentaţie publică pentru o durată de 3 ani, câte
120 de zile pe perioada sezonului estival.
III. CRITERII DE CALIFICARE ŞI / SAU SELECŢIE
Pentru a participa la licitaţie, ofertantul trebuie să depună oferta la sediul Direcţiei pentru Sport şi
Agrement Botoşani, cu sediul administrativ în mun. Botoṣani, str. Neculai Sofian, nr. 1, jud. Botoṣani
(registratură), până la data limită pentru depunere stabilită în anunțul procedurii, în două plicuri sigilate,
unul exterior si unul interior, care vor conține următoarele documente:
→ PE PLICUL EXTERIOR
se va indica obiectul licitaţiei pentru care este depusă oferta, numele sau denumirea ofertantului,
precum şi domiciliul sau sediul social al acestuia şi va conţine:
A. Pentru persoana juridică română
1) documente de certificare a identităţii si calităţii ofertantului:
• Fișa ofertantului, conform Anexei nr.1;
• Declarația de participare la licitaţie, conform Anexei nr. 2;
• certificatul de înregistrare, emis de Oficiul Registrului Comerţului- copie;
• certificat constatator, emis de Oficiul Registrului Comerţului, eliberat cu cel mult 30 zile înainte
de data deschiderii ofertelor, original sau copie, din care să rezulte următoarele:
- ofertantul nu este în faliment;
- ofertantul nu are activitatea suspendată voluntar sau ca urmare a retragerii dreptului de a desfăşura
activităţi economice;
- sediul social;
- administratorul ofertantului.
• copie după statutul şi actul constitutiv al persoanei juridice, cu actele adiţionale semnificative;
• declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice că nu se află în
dizolvare, insolvenţă, faliment sau lichidare - original, potrivit formularului - Anexa nr. 3, însoţită de
copie a dovezii privind calitatea sa de reprezentant legal al persoanei juridice şi a actului său de
identitate;
• împuternicire, în original, acordată persoanei care reprezintă ofertantul în cadrul procedurii de licitaţie
publică, însoţită de copie a actului său de identitate;
• certificat de atestare fiscală, eliberat de ANAF, care să ateste că persoana juridică nu are datorii faţă
de bugetul de stat, valabil la data deschiderii ofertelor - original sau copie legalizată;
• cazier fiscal - eliberat de ANAF, care să ateste că persoana nu are înscrise infracţiuni de evaziune
fiscală, valabil la data deschiderii ofertelor - original sau copie legalizată;
• certificat/adeverinţă privind plata taxelor şi impozitelor locale care le datorează unităţii -
administrativ teritoriale unde îşi are sediul, care să ateste că persoana juridică nu are datorii, valabil
la data deschiderii ofertelor - original sau copie legalizată;
• bilanţ financiar-contabil pentru anul fiscal precedent, semnat şi parafat.
• declaraţie pe propria răspundere a persoanei fizice autorizate sau a reprezentantului legal al
persoanei juridice privind respectarea reglementărilor referitoare la protecţia mediului,
securitatea şi sănătatea în muncă, normele de apărare împotriva incendiilor, potrivit formularului -
Anexa nr. 4.
2) documente de certificare a plăților necesare pentru participarea la licitație:
• dovada achitării taxei de participare la licitaţie, în cuantum de 100 lei (sumă care nu se restituie);
• dovada depunerii garanției de participare la licitaţie, în cuantum de 9467,1 lei, echivalentul a unei
chirii lunare (se calculează pornind de la prețul minim de închiriere).
B. Pentru persoana juridică străină – se depun toate documentele prevăzute la lit. A, traduse, după
caz, în limba română de un traducător autorizat, precum și
• scrisoare de bonitate financiară, eliberată de o bancă străină cu care o bancă română are relaţii de
corespondent, în original şi în traducere legalizată;
C. Pentru persoana fizică autorizată (P.F.A.), întreprindere individuală (I.I.), întreprindere familială
(I.F.)
1. documente de certificare a identităţii şi calităţii ofertantului:
• Fișa ofertantului, conform Anexei nr. 1;
• Declarația de participare la licitaţie, conform Anexei nr. 2;
• act de identitate - copie;
• copie după certificatul de înregistare, autorizaţia de funcţionare eliberată de autoritatea
competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz,
• împuternicire notarială în original/copie legalizată, acordată persoanei care reprezintă ofertantul în
cadrul procedurii de licitaţie publică, însoţită de copie a actului său de identitate;
• declaraţie pe proprie răspundere a PFA, II sau a reprezentantului IF că nu se află în dizolvare,
insolvenţă, faliment sau lichidare - original, potrivit formularului – Anexa nr. 3.
• certificat de atestare fiscală, eliberat de ANAF, care să ateste că nu are datorii faţă de bugetul general
consolidat, valabil la data deschiderii ofertelor - original sau copie;
• certificat/ adeverinţă privind plata taxelor şi impozitelor locale care le datorează unităţii -
administrativ teritoriale unde îşi are domiciliul care să ateste că nu are datorii, valabil la data deschiderii
ofertelor - original sau copie.
• declaraţie pe propria răspundere privind respectarea reglementărilor referitoare la protecţia
mediului, securitatea şi sănătatea în muncă, normele de apărare împotriva incendiilor, potrivit
formularului - Anexa nr. 4.
Notă: Toate documentele se vor semna pentru conformitate, olograf, de către ofertant.
2. documente de certificare a plăților necesare pentru participarea la licitație:
• dovada achitării taxei de participare la licitaţie, în cuantum de 100 lei (sumă care nu se restituie);
• dovada depunerii garanției de participare la licitaţie, în cuantum de 9467,1 lei, echivalentul a unei
chirii lunare (se calculează pornind de la prețul minim de închiriere)..
→ PE PE PLICUL INTERIOR
care va conţine oferta propriu-zisă, se înscriu numele sau denumirea ofertantului precum sediul
acestuia, după caz, potrivit formularului - Anexa nr. 5.
IV. PREZENTAREA OFERTEI
1. Limba de redactare a ofertei Limba română
2. Modul de prezentare a ofertei Oferta financiară va fi exprimată ferm, în lei/m.p./zi, pentru
financiare suprafața utilă de 157 mp, cu destinaţie comercializarea
produselor alimentare şi nealimentare
3. Garanţia de participare 1.Garanţia de participare la licitaţie constă în echivalentul a
unei chirii lunare (se calculează pornind de la prețul minim
de închiriere.)
2.Ofertantul va pierde garanţia de participare dacă îşi
retrage oferta înainte de începerea licitaţiei, în oricare dintre
etapele acesteia.
3.Locatorul este obligat să restituie, la cerere, ofertanţilor
garanţia de participare în termen de 5 zile lucrătoare de la
desemnarea ofertantului câştigător.
4. Ofertantul declarat câştigător va pierde garanţia de
participare dacă nu se prezintă să încheie contractul în
termenul prevăzut în prezentul Caiet de sarcini.
4. Clarificări - Persoana interesată are dreptul de a solicita clarificări
privind documentaţia de atribuire, cu cel puțin 10 zile
lucrătoare înainte de data limită stabilită pentru depunerea
ofertelor.
- Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar, complet
şi fară ambiguităţi, la orice clarificare solicitată, într-o
perioadă care nu trebuie să depăşească 5 zile lucrătoare de la
primirea unei astfel de solicitări.
5.Modul de prezentare a ofertei Adresa la care se depune oferta:
sediul Direcţiei pentru Sport şi Agrement Botoşani, cu sediul
administrativ în mun. Botoṣani,
str. Neculai Sofian, nr. 1, jud. Botoṣani
a) Data limită pentru depunerea ofertei: _________ ora ___.
b) Mod de prezentare
Ofertele cuprinzând dovada constituirii garanţiei de
participare, documentele de calificare, propunerea financiară
se vor depune în plicuri sigilate, separate astfel:
- PLICUL EXTERIOR: va conţine documentele de calificare
şi se va inscripţiona „Documente de calificare”, numele sau
denumirea ofertantului, precum şi sediul social al acestuia
MENȚIONÂNDU-SE CLAR:
„LICITAŢIA PUBLICĂ – CU PLIC ÎNCHIS
PENTRU ÎNCHIRIEREA SPAŢIULUI DE 157 M.P. ÎN
VEDEREA DERULĂRII DE ACTIVITĂȚI
SEZONIERE COMERCIALE DE ALIMENTAŢIE
PUBLICĂ, SITUATE ÎN INCINTA PARCULUI ACVATIC
CORNIŞA
• A NU SE DESCHIDE PÂNĂ LA DATA DE ____ ORA ____”
- PE PLICUL INTERIOR, care conţine oferta propriu-zisă,
se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum şi
domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz, şi va conţine
Formularul de ofertă semnat de ofertant, fără îngroşări,
ştersături sau modificări.
Plicul exterior conţinând plicul interior, se va sigila şi se va
depune la sediul autorităţii contractante în termenul stabilit
pentru depunerea ofertelor.
6. Posibilitate retragerii sau Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forţa majoră
modificării ofertei cad în sarcina persoanei interesate;
Ofertele sunt declarate întârziate dacă sunt depuse la altă
adresă decât cea menţionată în caietul de sarcini sau după
data și ora limită stabilite.
7. Deschiderea ofertelor Data, ora și locul deschiderii ofertelor:
Data_____, ora ______ la sediul Direcţiei pentru Sport şi
Agrement Botoşani, cu sediul administrativ în mun. Botoṣani,
str. Neculai Sofian, nr. 1, jud. Botoṣani
Participanţii la sedinţa de deschidere: membrii Comisiei de
evaluare.
V. Criteriile de atribuire ale contractului de închiriere sunt:
A) cel mai mare nivel al chiriei;
B) capacitatea economico-financiară a ofertanţilor;
C) protecţia mediului înconjurător;
D) condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat.
• Ponderea fiecărui criteriu se stabileşte după cum urmează:
1. cel mai mare nivel al chiriei - 40%;
2. capacitatea economico-financiară a ofertanţilor - 30%;
3. protecţia mediului înconjurător - 20%;
4. condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat - 10%.
• Este declarant câștigător ofertantul care a oferit chiria cea mai mare.
• În cazul unor oferte egale, departajarea acestora se va face în funcţie de punctajul obţinut pentru
criteriul de atribuire: capacitatea economico-financiară a ofertanţilor. În cazul egalităţii în
continuare, departajarea se va face în funcţie de punctajul obţinut pentru criteriul de atribuire:
protecţia mediului înconjurător. În cazul egalităţii în continuare, departajarea se va face în funcţie
de punctajul obţinut pentru criteriul de atribuire: condiţii specifice impuse de natura bunului
închiriat.
VI. INSTRUCŢIUNI PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA PROCEDURII DE
ÎNCHIRIERE
Procedura de licitație se va desfășura în 2 etape:
Etapa I. Procedura de deschidere a plicurilor și stabilirea ofertelor calificate pentru etapa a doua
În data și ora stabilită în anunţul privind demararea procedurii de licitaţie pentru deschiderea ofertelor, la
sediul Direcţiei pentru Sport şi Agrement Botoşani, cu sediul administrativ în mun. Botoṣani, str. Neculai
Sofian, nr. 1, jud. Botoṣani .
- vor fi prezenţi membrii Comisiei de evaluare.
- Comisia de evaluare este legal întrunită numai în prezenţa tuturor membrilor.
- În partea introductivă a procesului verbal se va consemna faptul că plicurile au fost sau nu intacte, în
sensul că partea lipită a acestuia a fost afectată / nu a fost afectată prin dezlipire sau altă modalitate de
deschidere.
- După deschiderea plicurilor exterioare în şedinţa publică, Comisia de evaluare descalifică ofertele care
nu conţin totalitatea documentelor și a datelor prevăzute în documentaţia de atribuire sau care nu sunt
redactate în limba română.
- Sunt considerate oferte valabile și se califică ofertele care îndeplinesc toate criteriile de valabilitate
prevăzute
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.