HCL 227/2023 Botoșani adoptată
Hotărâre pentru aprobarea criteriilor de repartizare a locuinţelor sociale din Aleea Constantin Iordăchescu din municipiul Botoşani
- Denumire
- Hotărârea nr. 227 din 2023 a Consiliului Local Botoșani
- Emitent
- Consiliul Local Botoșani
- Număr
- 227 / 2023
- Data
- 31 mai 2023
- Localitate
- Botoșani, județul Botoșani
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă criteriile de repartizare a locuințelor sociale din Aleea Constantin Iordăchescu din Botoșani. Decizia stabilește cine poate primi locuințe sociale, pe ce criterii și în ce ordine, ținând cont de condiții sociale, materiale și de necesitate ale locuitorilor. Pentru cetățeni înseamnă instrucțiuni clare despre cine are prioritate, ce documente pot fi cerute, termenele de depunere și cum se decide repartizarea (preferențe, liste, eventuale zone afectate de alocări).
Documente
- hcl 227_2023.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea criteriilor de repartizare a locuinţelor sociale din Aleea Constantin
Iordăchescu din municipiul Botoşani
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI,
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei pentru aprobarea criteriilor de
repartizare a locuinţelor sociale din Aleea Constantin Iordăchescu din municipiul Botoşani,
având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Centru Informaţii Cetăţeni, precum şi
rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,
în baza prevederilor art. 42, art. 43, art. 48 din Legea locuinţei nr. 114/1996, cu modificările şi
completările ulterioare, ale Normelor metodologice de punere în aplicare a Legii locuinţei, aprobate
prin Hotărârea Guvernului nr. 1275 din 7 decembrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale
art. 20 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu
modificările şi completările ulterioare, ale art. 13 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.
448/2006 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, ale art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr.
341/2004 privind Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria
Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut
de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, cu modificările
şi completările ulterioare, dispozițiilor incidente în materie ale Legii nr. 481/2004 privind protecția
civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 212/2022 privind unele
măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, ale
Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 129 alin. (1) lit. d), alin. (7) lit. h), j), k), q) și s) și
alin. (14) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare,
cu urmarea procedurilor reglementate de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 139 alin. (3) lit. g) și ale art. 240 alin. 2
din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în
Monitorul Oficial nr. 555/5.07.2019, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Primarul Municipiului Botoşani va repartiza locuinţele sociale construite în Aleea
Constantin Iordăchescu din Municipiul Botoşani, următoarelor categorii de solicitanţi, în ordinea mai
jos menționată:
a) persoanele care au calitatea de chiriași în imobilele cu destinația de locuință, încadrate în
clasele I și II de risc seismic, care prezintă pericol pentru ocupanți.
b) persoanele care au calitatea de chiriași în imobilele ce constituie monumente istorice, ori
aflate în zona de protecție a unor monumente istorice, care urmează a fi supuse unor proiecte de
reabilitare.
c) persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate
foştilor proprietari, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani,
invalizii de gradul I şi II, persoanele cu handicap, pensionari, veteranii şi văduvele de război,
beneficiarii prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la
victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau
au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr.
341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri,
republicat, cu modificările şi completările ulterioare, alte persoane sau familii îndreptăţite.
d) Alte categorii decât cele prevăzute la lit. a), b) și c) care au un venit mediu net lunar pe
persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie,
comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se
analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează locuinţa.
Art. 2 În situația în care în contractul de închiriere, ce încetează în vederea evacuării, figurează
mai multe familii, se vor repartiza unități de locuit distincte fiecărei familii.
Art. 3 Repartizarea locuințelor sociale construite în Aleea Constantin Iordăchescu din
Municipiul Botoșani se va face cu respectarea ordinii de prioritate a categoriilor stabilite la art. 1, iar în
situația în care, pentru fiecare categorie, se înregistrează mai multe solicitări decât numărul locuințelor
disponibile, departajarea se va face pe baza punctajelor obținute de solicitant pe următoarele criterii:
a) numărul copiilor şi al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu solicitantul
• 5 puncte pentru fiecare copil sau persoană;
b) starea sănătăţii soţilor sau a unor membri ai familiei;
• 3.1. sănătos 0p
• 3.2. bolnav 10 p
c) condiţiile de locuit ale solicitanţilor;
• 5 puncte
d) venitul mediu net lunar pe membru de familie;
• 5.1 mai mic decât salariul minim pe economie 15 p
• 5.2. între salariul minim pe economie şi venitul mediu pe economie 5 p
• 5.3. peste venitul mediu pe economie 0 p
e) vechimea cererii.
• 1 punct pentru fiecare an de vechime.
f) tineri proveniţi din instituţii de ocrotire socială
• 15 p
Art. 4 Nu pot beneficia de locuinţe sociale, potrivit prezentei hotărâri, persoanele sau familiile
care:
a) deţin în proprietate o locuinţă;
b) au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990;
c) au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;
d) deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat, locuinţă care oferă condiţiile
stipulate de Legea nr. 114/1996 – legea locuinţei în ceea ce priveşte suprafaţa locuibilă pe membru de
familie (se aplică solicitanților menționați la art. 1 lit. c) și d).
Art. 5 Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate, şi S.C.
Locativa S.A. Botoșani vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Secretar general,
Marian Murariu Oana-Gina Georgescu
Botoșani, 31 mai 2023
Nr. 227
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 223/2023Hotărâre privind aprobarea cumpărării de către Municipiul Botoşani a unui teren în suprafaṭă totală de 737,00 m.p. situat în…HCL 224/2023Hotărâre privind rectificarea bugetului local și a bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau…HCL 225/2023Hotărâre pentru acordarea mandatului special privind modul de exprimare a votului în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor de…HCL 226/2023Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Botoșani nr. 136 din 14 mai 2020 privind aprobarea…HCL 228/2023Hotărâre privind atribuirea denumirii de Parcul „Max Weber” scuarului (parcului) situat la intersecția străzilor Marchian și Cuza…HCL 229/2023Hotărâre privind aprobarea reactualizării ”Planului de analiză şi acoperire a riscurilor pe teritoriul municipiului Botoşani”HCL 230/2023Hotărâre privind aprobarea statului de funcţii al Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor BotoșaniHCL 231/2023Hotărâre privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.