29 aprilie 2022

HCL 199/2022 Botoșani adoptată

Hotărâre privind modificarea Programului de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare pe anul 2022

Denumire
Hotărârea nr. 199 din 2022 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
199 / 2022
Data
29 aprilie 2022
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificareaProgramului de investiții publice pentru anul 2022, pe grupe de investiții și pe surse de finanțare, conform anexei la hotărâre. Practic, municipalitatea ajustează ce bani se vor cheltui, în ce proiecte și de unde vin fondurile (buget local, eventual alte surse), în acest an. Le spune locuitorilor ce investiții se avansează sau se ajustează, cu impact în bugetul local și termenele aferente, conform documentului actualizat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind modificarea Programului de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare pe anul 2022 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind modificarea Programului de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare pe anul 2022, văzând referatul de aprobare a proiectului de hotătâre, raportul de specialitate INT 2384 al Direcţiei Edilitare, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local, în baza dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Consiliului Local nr. 20/2022 privind aprobarea bugetului local al municipiului Botoşani pentru anul 2022, în temeiul art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) și ale art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Programul de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare pe anul 2022 aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Botoșani nr. 20/2022 se modifică conform anexei la prezenta Hotărâre. Art. 2 Primarul municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Daniel Botezatu Secretar general, Ioan Apostu Botoșani, 29 aprilie 2022 Nr. 199 JUDEŢUL BOTOSANI Unitatea administrativ-teritoriala: BOTOSANI Instituţia publică:_____________________ ANEXA la H.C.L. nr. 199 din 29.04.2022 FORMULAR 14 I - Credite de angajament II - Credite bugetare PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIŢII ŞI SURSE DE FINANŢARE mii lei - CAPITOL/ I/II TOTAL CHELTUIELI ESTIMARI ESTIMARI Estimari GRUPA/ EFECTUATE PREVEDERI 2023 2024 ESTIMARI anii SURSA până la 2022 2025 ulteriori 31.12.2021 0 1 2=3+...+8 3 4 5 6 7 8 1. Total surse de finanţare I 511594,77 194124,05 181081,38 136154,34 235,00 0,00 II 158001,44 33051,04 124950,40 1. Total surse de finanţare I 511531,77 194061,05 181081,38 136154,34 235,00 0,00 II 157938,44 33051,04 124887,40 02 Buget local I 511531,77 194061,05 181081,38 136154,34 235,00 0,00 din care: II 157938,44 33051,04 124887,40 51.02 Transferuri de capital I 3486,55 3486,55 0,00 0,00 0,00 0,00 din care: II 2487,55 0,00 2487,55 51.02.12 Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale I 1400,00 1400,00 0,00 0,00 0,00 0,00 II 401,00 0,00 401,00 51.02.29 Alte transferuri de capital către instituțiile publice I 2086,55 2086,55 0,00 0,00 0,00 0,00 II 2086,55 0,00 2086,55 55.01 Transferuri interne I 1018,00 1018,00 0,00 0,00 0,00 0,00 din care: II 1459,91 441,91 1018,00 55.01.12 Investiții ale agenților economici cu capital de stat I 1018,00 1018,00 0,00 0,00 0,00 0,00 II 1459,91 441,91 1018,00 58 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile I 352552,72 102495,79 122527,92 127294,01 235,00 0,00 aferente cadrului financiar 2014-2020, din care: II 94868,39 10635,14 84233,25 58.01 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) I 339862,42 91678,08 121190,33 126994,01 0,00 0,00 II 82668,83 9073,59 73595,24 58.01.01 Finanțare Națională I 45296,11 12373,67 16076,29 16846,15 0,00 0,00 II 11236,56 1262,37 9974,19 58.01.02 Finanțare externă nerambursabilă I 294566,31 79304,41 105114,04 110147,86 0,00 0,00 II 71432,28 7811,23 63621,05 58.02 Fondul Social European, din care: I 8068,41 8009,41 59,00 0,00 0,00 0,00 II 9137,60 1128,19 8009,41 58.02.01 Finanțare Națională I 1109,81 1101,81 8,00 0,00 0,00 0,00 II 1251,39 149,58 1101,81 58.02.02 Finanțare externă nerambursabilă I 6958,60 6907,60 51,00 0,00 0,00 0,00 II 7886,21 978,61 6907,60 58.03 Fondul de Coeziune, din care: I 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 II 0,00 0,00 0,00 58.03.01 Finanțare Națională I 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 II 0,00 0,00 0,00 58.03.02 Finanțare externă nerambursabilă I 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 Pagina 1 mii lei - CAPITOL/ I/II TOTAL CHELTUIELI ESTIMARI ESTIMARI Estimari GRUPA/ EFECTUATE PREVEDERI 2023 2024 ESTIMARI anii SURSA până la 2022 2025 ulteriori 31.12.2021 0 1 2=3+...+8 3 4 5 6 7 8 II 0,00 0,00 0,00 58.12 Finanțare Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI), din care: I 3196,89 2218,30 978,59 0,00 0,00 0,00 II 2582,15 363,85 2218,30 58.12.01 Finanțare Națională I 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 II 0,00 0,00 0,00 58.12.02 Finanțare externă nerambursabilă I 3196,89 2218,30 978,59 0,00 0,00 0,00 II 2582,15 363,85 2218,30 58.30 Mecanismul pentru Interconectarea Europei, din care: I 1425,00 590,00 300,00 300,00 235,00 0,00 II 479,80 69,50 410,30 58.30.01 Finanțare Națională I 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 II 0,00 0,00 0,00 58.30.02 Finanțare externă nerambursabilă I 1425,00 590,00 300,00 300,00 235,00 0,00 II 479,80 69,50 410,30 71 Active nefinanciare I 154304,50 86890,71 58553,46 8860,33 0,00 0,00 II 58952,60 21974,00 36978,60 500213 Disponibil din Fond inchidere I 63,00 63,00 0,00 0,00 0,00 0,00 II 63,00 0,00 63,00 A. Obiective (proiecte) de investiţii în continuare TOTAL GENERAL 1. Total surse de finanţare I 283946,57 73629,11 80613,12 129704,34 0,00 0,00 II 80784,02 30357,33 50426,69 02 Buget local I 283946,57 73629,11 80613,12 129704,34 0,00 0,00 din care: II 80784,02 30357,33 50426,69 51.02 Transferuri de capital I 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 din care: II 0,00 0,00 0,00 51.02.12 Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale I II 51.02.29 Alte transferuri de capital către instituțiile publice I 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 II 0,00 0,00 0,00 55.01 Transferuri interne I 356,00 356,00 0,00 0,00 0,00 0,00 din care: II 797,91 441,91 356,00 55.01.12 Investiții ale agenților economici cu capital de stat I 356,00 356,00 0,00 0,00 0,00 0,00 II 797,91 441,91 356,00 58 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile I 228307,02 57875,58 43437,43 126994,01 0,00 0,00 aferente cadrului financiar 2014-2020, din care: II 49154,50 9361,76 39792,74 58.01 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) I 225493,03 55905,79 42593,23 126994,01 0,00 0,00 II 46885,93 9062,98 37822,95 58.01.01 Finanțare Națională I 29985,86 7489,57 5650,14 16846,15 0,00 0,00 II 6351,05 1260,96 5090,09 58.01.02 Finanțare externă nerambursabilă I 16394,01 4377,52 3142,55 8873,94 0,00 0,00 II 4290,30 474,16 3816,14 58.12 Finanțare Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI), din care: I 2813,99 1969,79 844,20 0,00 0,00 0,00 II 2268,57 298,78 1969,79 58.12.01 Finanțare Națională I 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 II 0,00 0,00 0,00 Pagina 2 mii lei - CAPITOL/ I/II TOTAL CHELTUIELI ESTIMARI ESTIMARI Estimari GRUPA/ EFECTUATE PREVEDERI 2023 2024 ESTIMARI anii SURSA până la 2022 2025 ulteriori 31.12.2021 0 1 2=3+...+8 3 4 5 6 7 8 58.12.02 Finanțare externă nerambursabilă I 2813,99 1969,79 844,20 0,00 0,00 0,00 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă