ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind acordul Consiliului Local pentru efectuarea operațiunilor de dezmembrare a unui imobil
proprietatea privată a Municipiului Botoṣani situat în Botoșani, Al. Constantin Iordăchescu f.n.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOṢANI
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind acordul pentru efectuarea
operaṭiunilor de dezmembrare a unui teren, proprietate privată a Municipiului Botoṣani, situat în Botoșani,
Al. Constantin Iordăchescu f.n. ce se va realiza în baza documentaţiei tehnice privind dezmembrarea
imobilului înregistrat cu număr cadastral 70292 situat în Municipiul Botoṣani, înregistrată la Oficiul de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr.
39382 din 22.05.2024,
văzând raportul de specialitate comun al Serviciului Patrimoniu şi Biroului Cadastru Edilitar şi
Imobiliar, referatul de aprobare al iniṭiatorului, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate
ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani,
în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2), art. 879 şi art. 880 din Codul Civil , adoptat prin Legea
nr. 287/2009, cu modificările şi completările ulterioare, art. 25 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare ṣi ale art. 127 - 131 din Ordinul nr. 600/2023 pentru aprobarea
Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară,
în temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. (a) coroborat cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. (c), alin.
(6) lit. (b), art. 139 alin. (3) lit. (g), art. 240 alin. (2) din Ordonanṭa de Urgenṭă a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările ṣi completările ulterioare
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. (1) Se însuşeşte lucrarea de specialitate denumită „Referat Admitere dezmembrare nr. 39382
din 22.05.2024, aprobată de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 39382 din
22.05.2024”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în intravilanul Municipiului Botoṣani, Al. Constantin
Iordăchescu f.n., proprietate privată a Municipiului Botoṣani, având numărul cadastral 70292, înscris în
Cartea Funciară nr. 70292, în 11 (unsprezece) loturi după cum urmează:
a) lotul nr. 1: 71120 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n., jud. Botoșani, UAT
Botoșani, având suprafaţa măsurată 2854 mp;
b) lotul nr. 2: 71121 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n., jud. Botoșani, UAT
Botoșani având suprafaţa măsurată 4925 mp;
c) lotul nr. 3: 71122 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n.., jud. Botoșani, UAT
Botoșani având suprafaţa măsurată 962 mp;
d) lotul nr. 4: 71123 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n., jud. Botoșani, UAT
Botoșani având suprafaţa măsurată 367 mp;
e) lotul nr. 5: 71124 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n., jud. Botoșani, UAT
Botoșani având suprafaţa măsurată 399 mp;
f) lotul nr. 6: 71125 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n., jud. Botoșani, UAT
Botoșani având suprafaţa măsurată 391 mp;
g) lotul nr. 7: 71126 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n., jud. Botoșani, UAT
Botoșani având suprafaţa măsurată 356 mp;
h) lotul nr. 8: 71127 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n., jud. Botoșani, UAT
Botoșani având suprafaţa măsurată 365 mp;
i) lotul nr. 9: 71128 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n., jud. Botoșani, UAT
Botoșani având suprafaţa măsurată 394 mp;
j) lotul nr. 10: 71129 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n., jud. Botoșani, UAT
Botoșani având suprafaţa măsurată 402 mp;
k) lotul nr. 11: 71130 situat în Loc. Botoșani, Aleea Constantin Iordăchescu, f.n., jud. Botoșani, UAT
Botoșani având suprafaţa măsurată 366 mp.
Art.2. Se mandatează domnul consilier George Cătălin Maleș, Ṣef Birou Cadastru Edilitar şi Imobiliar,
să ducă la îndeplinire formalitățile de publicitate imobiliară.
Art.3. Primarului Municipiului Botoșani prin Serviciul Patrimoniu, Biroul Cadastru Edilitar şi
Imobiliar și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Botoșani, Serviciului Patrimoniu,
Biroului Cadastru Edilitar şi Imobiliar şi Instituţiei Prefectului Judeţul – Botoșani.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Maricel Corneliu Maxim Secretar general, Oana Gina Chițanu
Botoșani, 29 mai 2024
Nr. 182
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
Anexa la H.C.L. nr. 182 din 29 mai 2024
Referat Admitere dezmembrare nr. 39382 din 22.05.2024, aprobată de Biroul de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 39382 din 22.05.2024
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Maricel Corneliu Maxim Secretar general, Oana Gina Chițanu
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.