Se aprobă prelungirea duratei unor contracte de concesiune pentru terenuri private ale municipiului Botoșani, ocupate de construcții ale solicitanților, conform listei din anexă. Actele adiționale vor fi emise după renegocierea redevenței, iar punctul de pornire pentru redevență este nivelul minim stabilit în hotărârea din 31.07.2007 privind regulamentul concesiilor pentru terenuri din domeniul privat al municipiului. Executivul Primăriei este mandatat să efectueze toate operațiunile necesare în calitate de concedent.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă prelungirea duratei unor contracte de concesiune având ca obiect terenuri proprietate privată a municipiului Botoşani, ocupate de construcţii proprietatea solicitanţilor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Perfectarea actelor adiţionale la contractele de concesiune se va efectua numai după renegocierea redevenţei. Nivelul minim al redevenței, de la care vor porni negocierile, este cel prevăzut în Hotărârea Consiliului Local nr 323 din 31.07.2007 de aprobare a regulamentului privind regimul concesiunilor pentru terenuri aparținând domeniului…
ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
_________________________________________________________________________________
HOTĂRĂRE
privind prelungirea duratei unor contracte de concesiune
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI
analizând propunerea domnului Primar Cătălin Mugurel Flutur privind prelungirea duratei unor
contracte de concesiune,
văzând referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, raportul de specialitate al Serviciului
Patrimoniu, precum şi raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local,
în conformitate cu dispoziţiile art.22 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1169 şi art. 1243
din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
coroborate cu cele ale art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b) și art. 355 din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
în temeiul 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, cu
modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 (1) Se aprobă prelungirea duratei unor contracte de concesiune având ca obiect terenuri
proprietate privată a municipiului Botoşani, ocupate de construcţii proprietatea solicitanţilor, conform
anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Perfectarea actelor adiţionale la contractele de concesiune se va efectua numai după
renegocierea redevenţei. Nivelul minim al redevenței, de la care vor porni negocierile, este cel
prevăzut în Hotărârea Consiliului Local nr 323 din 31.07.2007 de aprobare a regulamentului privind
regimul concesiunilor pentru terenuri aparținând domeniului privat al municipiului Botoșani.
Art. 2 Se mandatează executivul Primăriei Municipiului Botoşani să efectueze toate
operaţiunile ce sunt în sarcina Consiliului Local în calitate de concedent.
Art. 3 Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate va duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Eugen Cristian Țurcanu Secretar general, Ioan Apostu
Botoșani, 29 mai 2020
Nr. 149
ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
ANEXA LA H.C.L. NR. 149 DIN 29 MAI 2020
Nr. TITULAR CONTRACT DOCUMENTE Durata aprobată
Crt. CONCESIUNE
1
ȚIGĂNAȘU PUIU Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
2118 din 28.02.2011
2.
ONCIANU VASILE Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1932 din 05.05.2000
3.
MOȘNEAGU CONSTANTIN Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1709 din 15.04.1999
4.
TARNIȚĂ PETRU Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1739 din 15.04.1999
5.
MORUZ GENOVEVA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
90 din 01.06.1999
6.
TAPALAGĂ ADELINA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
77 din 10.11.1992
7.
PRIMAG PETRU Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
3147 12.09.2001
8.
BUTILĂ VASILE Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
2145 din 11.04.2020
9.
DRUGĂ PETRICĂ Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
2967 din 11.02.2005
10.
CIOBANU FANE Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
520 din 12.05.1994
11.
ANGHELUȘ PETRU Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1323 din 28.02.1997
12.
TONA ANDREI Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
4845 din 01.10.2019
13.
ZARE CONSTANTIN Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
76 din 10.11.1992
14.
CLEMENT CRISTINEL Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
2100 din 14.02.2001
15.
MACSIM MIRCEA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
26 din 11.02.1994
16.
AIRIMIȚOAIE VIRGIL Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
430 din 02.11.1993
17.
NIȚĂ NICUȘOR Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
4432 din 16.04.2013
18.
LUCA ELENA ORTANSA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
3461 din 16.04.2013
19.
POPESCU IOAN TEOFIL Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
264 din 24.04.1993
20.
GHEORGHIȚĂ ALEXANDRU Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
962 din 26.02.1995
21.
MANOILĂ DDINA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
3709 din 12.06.2008
22.
CARPEN EUGEN Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
715 din 26.09.1994
23.
CIOBANU MINA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1276 din 25.09.1997
24.
IRIMIA VIRGIL Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
110 din 02.12.1992
25. ASURDOAIE CATINCA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
607 din 16.08.1994
26.
MANOLACHE LUCICA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
121 din 10.12.1992
27.
ȘOVEA PETRU Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1268 din 25.11.1997
28.
AILENEI PANSELA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
3800/20.06.2009
29.
DIMITRIU NICOLAE Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
3802 din 20.06.2009
30.
HUDIȘTEANU DRAGOȘ Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
3803 din 20.06.2009
31.
BOLDEA CHIRILĂ CĂTĂLINA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
ANCA 4965 din 07.02.2018
32.
REDEȘ IOAN Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
677 din 06.04.1994
33.
BOCA AUREL Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1259 din 25.02.1997
34.
JIJIE MARIUS Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
5036 din 26.09.2018
35.
S.C. CEMARA SERV SRL Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
2697 din 03.12.2003
36.
MUNTEANU MARICICA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
4940 din 18.10.2017
37.
PRISACARIU MARIANA Contract concesiune nr. Trei ani
4886 din 12.04.2017
38. CIOBANAȘU DUMITRU Contract concesiune nr Până la 31.03.2025
97 din 08.05.1995
39. MOROȘANU AMFILOFIE Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
978 din 08.05.1995
40.
ALEXA MIHAI Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1214 din 22.10.1995
41.
ZĂICEANU SEBASTIAN PETRU Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1315 din 12.05.1997
42.
NECHITA NICOLAI Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
273 din 20.05.1997
43.
AIRIMIȚOAIE ELENA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
3801 din 20.06.2009
44.
ROBU IOAN PAUL Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
3804 din 20.06. 2009
45
ILIȘOI IOAN Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
2981 din 24.03.2005
46. Î
GUTTER LILI ANA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
4390 din 11.12.2012
47.
MERTICARU IONELA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
4961 din 15.12.2017
48.
BURSUC GEORGE IONEL Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
5043 din 31.10.2018
49.
CHIABURU ANGELA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
2706 din 05.01.2004
50.
AJITĂRIȚEI CHIRA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
754 din 28.09.1994
51.
UNGUREANU DECEBAL Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
3527 din 27.06.2007
52
S.C. DANY COM SRL Contract concesiune nr. 3 ani
1095 din 17.05.1996
53
GOREA LUCICA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
4918 din 8.08.2017
54
JUGARIU RODICA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1368 din 15.05.1997
55.
VORONIUC MIHAI Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
129 din 15.05.1997
56.
ȘTIRBU DUMITRU DORU Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
4664 din 26.01.2015
57.
MACOVEI DUMITRU Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
1832 din 28.10.1999
58
CIOBOTARIU DUMITRU Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
450 din 28.10.1999
59
BERCEA ȘTEFAN Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
486 din 21.01.1994
60.
GAVRIL STELA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
485 din 21.01.1994
61.
BOLDEA CHIRILĂ CĂTĂLINA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
ANCA 4963 din 07.02.2018
62.
BOLDEA CHIRILĂ CĂTĂLINA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
ANCA 4964 din 07.02.2018
63.
ROȘU IOAN Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
2179 din 23.01.2001
64
I.I. GRIGOREAN CRISTINA Contract concesiune nr. 3 ani
3142 din 18.10.2003
65
VIERIU IOAN Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
2783 din 29.04.2004
66
S.C. HOME DREAM S.R.L. Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
5112 din 08.07.2019
67.
FLUTURAȘ MIHAELA Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
5199 din 12.12.2019
68.
HONCIUC CONSTANTIN Contract concesiune nr. Până la 31.03.2025
241 din 03.05.1993
69. ARAMĂ FELICIA Contract concesiune nr. 3 ani
1418 din 14.08.1999
70. OLARU GHEORGHE Contract concesiune nr. 427 Până la 31.03.2025
din 05.11.1993
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Eugen Cristian Țurcanu Secretar general, Ioan Apostu
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.