ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Procedurii de selecție și prioritizare a propunerilor de proiecte
cuprinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Botoșani pentru perioada
2021 – 2027
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI,
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea Procedurii de
selecție și prioritizare a propunerilor de proiecte cuprinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană
a Municipiului Botoșani pentru perioada 2021 – 2027,
văzând raportul de specialitate al Serviciului Management Proiecte, referatul de aprobare al
inițiatorului Serviciul Management Proiecte, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de
specialitate ale Consiliului Local,
având în vedere Decizia Comisiei Europene nr. C(2022)/7637/21.10.2022 de aprobare a
programului „Nord-Est” pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regional în
cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru
regiunea Nord-Est din România; Dispoziția Directorului General al Autorității de Management
pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027 nr. 135 din 20 iulie 2023 privind aprobarea
Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane, cu modificările și completările
ulterioare precum și prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Botoșani nr. 195 din 28
aprilie 2023 privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (S.I.D.U.) a Municipiului
Botoșani pentru perioada 2021-2027,
în baza dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) și d), alin. (4) lit. e) și alin. 7 lit. k) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, precum și ale art. 29 alin. (3) și (4) din Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului
European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare
regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și
Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor
financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului
pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și
politica de vize, cu modificările și completările ulterioare;,
în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 139 alin. (3) lit. d) și art. 240 alin. (2) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă Procedura de selecție și prioritizare a proiectelor cuprinse în Strategia
Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Botoșani pentru perioada 2021-2027, conform Anexei
la prezenta hotărâre.
Art. 2. Se nominalizează ca Președinte al Comisiei de selecție și prioritizare domnul
Viceprimar al Municipiului Botoșani Bogdan Ciprian Buhăianu, urmând ca restul de 4 membri ai
Comisiei să fie nominalizați prin Dispoziția Primarului Municipiului Botoșani.
Art. 3. Primarul Municipiului Botoșani, prin Serviciul Management Proiecte și membrii
Comisiei de selecție și prioritizare a proiectelor cuprinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană
a Municipiului Botoșani pentru perioada 2021-2027, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor
prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Mihail Gabriel Tanasă Secretar general, Oana Gina Chițanu
Botoșani, 04 aprilie 2024
Nr. 137
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
_________________________________________________________________________________
Anexa la HCL nr. 137 din 04.04.2024
PROCEDURA DE SELECȚIE ȘI PRIORITIZARE A PROIECTELOR
CUPRINSE ÎN STRATEGIA INTEGRATĂ DE DEZVOLTARE URBANĂ A
MUNICIPIULUI BOTOȘANI PENTRU PERIOADA 2021 - 2027
CAPITOLUL I: ASPECTE GENERALE
Secțiunea 1 – Prezentarea contextului care a determinat elaborarea Strategiei Integrate
de Dezvoltare Urbană pentru perioada 2021-2027
UAT Municipiul Botoșani a semnat cu Autoritatea de Management pentru Programul
Operațional Capacitate Administrativă contractul de asistență financiară nerambursabilă nr. 518 din
19 iunie 2020 având ca obiect acordarea finanțării pentru implementarea proiectului „Eficiență și
performanță în administrația publică locală a Municipiului Botoșani”, cod MySMIS 2014+ 135796,
cod SIPOCA 830. Obiectivul general al proiectului a fost reprezentat de îmbunătățirea planificării
strategice, simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației prin dezvoltarea și
implementarea următoarelor măsuri: actualizarea și implementarea unor strategii de dezvoltare în
plan local, o soluție informatică unitară cât și dezvoltarea cunoștințelor personalului de la nivelul
UAT Municipiul Botoșani în scopul implementării și utilizării optime a măsurilor realizate în proiect
în timp ce obiectivul specific 1 al proiectului mai sus arătat a fost reprezentat de îmbunătățirea
procesului de planificare strategică la nivelul UAT Municipiul Botoșani prin actualizarea și
implementarea unei Strategii integrate de dezvoltare urbană (SIDU) și a unui Plan de mobilitate
urbană durabilă (PMUD) a Municipiului Botoșani aferente perioadei 2021-2027.
La momentul începerii implementării proiectului, documentele programatice ale UAT
Municipiul Botoșani erau reprezentate de SIDU elaborată pentru perioada 2014-2023 și aprobată prin
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Botoșani nr. 238 din 28 septembrie 2017, precum și de
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, actualizat în anul 2017 și aprobat prin Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului Botoșani nr. 237 din 28 septembrie 2017. Având în vedere necesitatea
actualizării documentelor strategice, a fost atribuit contractul de servicii nr. 8359/01.04.2022, ce a
presupus actualizarea documentelor strategice pentru perioada de programare 2021-2027.
Documentele strategice actualizate au fost supuse procesului de consultare publică în
conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2033 privind transparența decizională în administrația
publică, cu modificările și completările ulterioare, SIDU pentru perioada 2021-2027 fiind aprobată
prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Botoșani nr. 195 din 28 aprilie 2023.
Secțiunea 2 – Prezentarea necesității elaborării procedurii de selecție și prioritizare a
proiectelor cuprinse în SIDU 2021-2027
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est, în calitate de Autoritate de Management
pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027 a publicat Documentul cadru de Implementare a
Dezvoltării Urbane. Potrivit acestuia, pentru accesarea alocării disponibile din Programul Regional
Nord-Est 2021-2027, unitățile administrativ-teritoriale au obligația de a utiliza un nou instrument de
dezvoltare teritorială intitulat Dezvoltare Urbană Integrată Nord-Est (DUI NE), conceput în raport cu
prevederile art. 28 punctul c) și art. 29 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2021/1060 de stabilire a
dispozițiilor comune, respectiv art. 11 din Regulamentul UE 1058/2021 privind Fondul European de
Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune. Caracteristicile principale ale acestui instrument sunt
reprezentate de:
1. Existența unei strategii de dezvoltare teritorială pentru perioada de implementare 2021-2027,
întocmită în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Regulamentul UE 2021/1060,
care să conțină o descriere a unei abordări integrate. Această condiție este îndeplinită de
strategia aflată în curent în vigoare, ce prezintă abordarea integrată în privința satisfacerii
necesităților de dezvoltare a UAT Municipiul Botoșani;
2. Prioritizarea operațiunilor rezultate în urma elaborării strategiei de dezvoltare teritorială,
realizată în baza unei proceduri aprobate de foruri decizionale, prin aplicarea unor criterii și
proceduri nediscriminatorii și transparente, care asigură accesibilitatea pentru persoanele cu
handicap și egalitatea de gen și țin seama de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene, de principiul dezvoltării durabile și de politica Uniunii în domeniul mediului
(conform prevederilor art. 73 din Regulamentul UE 1060/2020). Acestei caracteristici
principale îi răspunde prezenta procedură, ce vine să prioritizeze operațiunile din SIDU 2021-
2027 a UAT Municipiul Botoșani.
3. Mecanism de guvernanță pe două nivele, respectiv nivel decizional ce are responsabilitatea de
a legifera/aproba procedurile și documentele strategice elaborate de aparatul tehnic al UAT și
de a asigura mecanismul de guvernanță și nivel executiv, în sarcina căruia revine
elaborarea/actualizarea/implementarea/monitorizarea și evaluarea documentelor strategice
realizate la nivelul UAT, derularea proceselor de consultare partenerială, elaborarea
procedurilor de prioritizare a ideilor de proiecte și pe cale de consecință prioritizarea
operațiunilor.
4. Dezvoltarea de fișe de proiecte pentru operațiunile prioritizate pe baza modelului anexat la
DCI DU.
Astfel, în raport cu documentul strategic arătat mai sus, pentru depunerea aplicațiilor de
finanțare în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027 este necesară aplicarea unei
proceduri de selecție și prioritizare în două etape, prima etapă privind prefiltrarea proiectelor
cuprinse în lista lungă a SIDU 2021-2027 și ulterior prioritizarea acestora în raport cu criteriile
definite în prezenta procedură.
Secțiunea 3 – Prezentarea obiectivelor specifice ale SIDU 2021-2027 și a cadrul legal de
prioritizare (nivel comunitar, național, regional și local).
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Botoșani 2021-2027 integrează
obiectivele și prioritățile strategice care alcătuiesc o politică economică drept sprijin pentru
societate, în scopul de a spori bunăstarea cetățenilor săi, prin creșterea competitivității și
productivității, promovarea cunoașterii și a inovării, crearea locurilor de muncă de calitate,
creșterea mobilității cetățenilor, consolidarea coeziunii sociale, a echilibrului teritorial și a unei
economii competitive. Astfel, obiectivul general este reprezentat de dezvoltarea economică și
socială durabilă a Municipiului Botoșani, favorabilă incluziunii sociale, care să ducă pe termen
lung la creșterea calității vieții locuitorilor orașului și transformarea lui într-un centru economic
competitiv prin utilizarea eficientă a resurselor fizice și umane, creșterea competitivității mediului
de afaceri local și a performanțelor în administrație.
În vederea realizării acestui deziderat, SIDU 2021-2027 prevede următoarele obiective
strategice:
➢ O.S.1. Promovarea unei economii moderne, bazată pe tehnologii inovatoare,
performante și creative și crearea unei forțe de muncă competitive și de calitate;
➢ O.S.2. Asigurarea unei mobilități urbane și periurbane durabile, care să conducă la o
dezvoltare echilibrată, integrată și sustenabilă a tuturor modurilor de transport și la
asigurarea intermodalității;
➢ O.S.3. Creșterea calității vieții cetățenilor din Zona Metropolitană Botoșani prin
dezvoltarea și promovarea de soluții SMART în toate domeniile;
➢ O.S.4. Regenerarea urbană a Zonei Metropolitane Botoșani, prin îmbunătățirea
calității factorilor de mediu și a eficienței energetice, în vederea obținerii unei
dezvoltări complexe și integrate;
➢ O.S.5. Creșterea calității vieții cetățenilor prin modernizarea, reabilitarea și extinderea
infrastructurii educaționale, de sănătate și sociale, și promovarea integrării și
incluziunii sociale în toate domeniile;
➢ O.S.6. Promovarea dezvoltării și valorificării patrimoniului turistic și cultural prin
modernizarea, reabilitarea și extinderea infrastructurii turistice, culturale, sportive și
de agreement;
➢ O.S.7. Creșterea calității serviciilor publice și a transparenței procesului decizional
prin modernizarea managementului și administrației publice locale.
Cadrul legal în baza căruia se desfășoară procesul de prioritizare este reprezentat de:
1. Regulamentul (UE) nr. 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire
a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social
european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european
pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare
aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului
pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul
frontierelor și politica de vize (art. 29 alin. (3) – ”Atunci când lista operațiunilor care
urmează să fie sprijinite nu a fost inclusă în strategia teritorială, autoritățile sau
organismele teritoriale competente selectează operațiunile sau sunt implicate în
selectarea operațiunilor”
2. Documentul Cadru de Implementare a Dezvoltării Durabile – PR NE 2021-2027;
3. Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Botoșani 2021-2027;
4. Dispoziție a Primarului Municipiului Botoșani privind aprobarea desemnării “Structurii
de prioritizare a proiectelor Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului
Botoșani 2021-2027” și a atribuțiilor principale ale acesteia.
5. Matricea de prefiltrare din SIDU 2021-2027.
CAPITOLUL II – ORGANIZAREA PROCESULUI DE SELECȚIE ȘI
PRIORITIZARE
Secțiunea 1 – Prezentarea scopului procedurii, a domeniului de aplicare și a
componenței comisiei de prioritizare
Scopul acestei proceduri de selectare și prioritizare este de a oferi o descriere a procedurilor
de selectare și prioritizare utilizate de către Structura desemnată la nivelul Municipiului Botoșani prin
utilizarea unor criterii obiective astfel încât să se obțină un portofoliu de proiecte mature, viabile, cu
șanse mari de finanțare și cu impact major în dezvoltarea durabilă a Municipiului Botoșani și a Zonei
Metropolitane a acestuia.
Procedura privește două etape de lucru, respectiv prima etapă, în care lista lungă de
proiecte aferente SIDU 2021-2027 este supusă unui proces de prefiltrare în raport cu criteriile
definite în cadrul secțiunii aferente prezentei proceduri. A doua etapă privește aplicarea criteriilor de
prioritizare detaliate în prezenta procedură asupra listei prefiltrate, în vederea obținerii listei scurte de
proiecte.
Procedura de selecție și prioritizare constituie un document distinct de SIDU 2021-2027,
aprobat de Consiliul Local al Municipiului Botoșani în calitatea acestuia de for decizional, în vederea
obținerii statutului de act normativ local, utilizat în determinarea listei finale prioritizate a proiectelor.
Manualul de proceduri este un document distinct de SIDU, supus aprobării Executivului
Local în conformitate cu prevederile DCI DU, astfel încât să-i fie conferit statutul de act normativ
utilizat în prefiltrarea și ulterior prioritizarea finală a proiectelor.
Domeniul de aplicare este reprezentat de prioritizarea propunerilor de proiecte rezultate din
aplicarea anterioară a criteriilor de prefiltrare asupra listei lungi de proiecte din SIDU 2021-2027.
Comisia de prioritizare este compusă din trei membri și un secretar ce vor fi numiți prin
Dispoziția Primarului Municipiului Botoșani și un președinte desemnat de Consiliul Local:
Nr. crt. Nume și Prenume Funcție în cadrul Funcție în cadrul
UAT Municipiul Comisiei de selectare
Botoșani și prioritizare a
proiectelor cuprinse
în strategia integrată
de dezvoltare urbană
a municipiului
botoșani pentru
perioada 2021 - 2027
1. Bogdan Ciprian Buhăianu Viceprimar al UAT Președinte
Municipiul Botoșani
2. __________________ Evaluator 1
3. Va fi desemnat prin Dispoziția Funcționar public din Evaluator 2
Primarului Municipiului Botoșani cadrul Aparatului de
Specialitate al
Primarului
Municipiului Botoșani
4. Va fi desemnat prin Dispoziția Funcționar public din Evaluator 3
Primarului Municipiului Botoșani cadrul Aparatului de
Specialitate al
Primarului
Municipiului Botoșani
5. Va fi desemnat prin Dispoziția Funcționar public din Secretar
Primarului Municipiului Botoșani cadrul Aparatului de
Specialitate al
Primarului
Municipiului Botoșani
Atribuții Președinte comisie ➢ Coordonarea activităților Comisiei de
prioritizare, convocarea lucrărilor
comisiei și eficientizarea proceselor
acesteia;
➢ Întocmirea de propuneri privind
organizarea și resursele necesare alocate
Comisiei de prioritizare;
➢ Urmărirea progresului lucrărilor comisiei
în cadrul etapelor de pregătire și
derulare;
➢ Întocmirea și semnarea documentelor
rezultate în urma procesului de
prioritizare;
➢ Supunerea spre aprobare Primarului
Municipiului Botoșani a l
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.