30 martie 2023

HCL 131/2023 Botoșani adoptată

Hotărâre privind acordul Consiliului Local al Municipiului Botoșani pentru efectuarea operaṭiunilor de dezmembrare a unui imobil proprietatea privată a Municipiului Botoṣani (Publicarea pe site: 07 Aprilie 2023)

Denumire
Hotărârea nr. 131 din 2023 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
131 / 2023
Data
30 martie 2023
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al municipiului Botoșani aprobă acordul pentru executarea operațiunilor de dezmembrare a unui imobil deținut de municipalitate, folosind documentația tehnică înregistrată la cadastru sub nr. 26183/09.03.2023. Decizia înseamnă că terenul respectiv poate fi împărțit în more părți separate, iar rezultatul va fi înregistrat oficial în evidențele de cadastru; efectul pentru locuitori poate include schimbări în modul în care este folosit terenul, eventual influențând planuri de dezvoltare, diluând sau consolidând drepturi de proprietate și eventuale finanțări publice legate de acele parcele. (Notă: textul nu specifică sume, termene exacte sau zone afectate concrete; se menționează doar aprobarea lucrării de dezmembrare și înregistrarea acesteia.)

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se însuşeşte lucrarea de specialitate denumită „Referat Admitere dezmembrare nr. 26183 din 09.03.2023” aprobatặ de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 26183 din 09.03.2023, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în intravilanul Municipiului Botoṣani, Aleea Constantin Iordăchescu FN, proprietatea privată a Municipiului Botoṣani, având numărul cadastral 67539, parcelele cadastrale nr. 156/39, 156/40, 156/41, înscris în Cartea Funciară nr. 67539, în 2 (două) loturi după cum urmează: a) lotul…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BOTOSANI MUNICIPIUL BOTOSANI CONSILIUL LOCAL ______________________________________________________________________________ HOTĂRÂRE privind acordul Consiliului Local al Municipiului Botoșani pentru efectuarea operaṭiunilor de dezmembrare a unui imobil proprietatea privată a Municipiului Botoṣani având în vedere referatul de aprobare a iniṭiatorului Primarul Municipiului Botoṣani, domnul Cosmin Ionuṭ Andrei, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Botoṣani să îṣi dea acordul cu privire la realizarea operaṭiunilor de dezmembrare a unui teren, proprietate privată a Municipiului Botoṣani, ce se va realiza în baza documentaţiei tehnice privind dezmembrarea imobilului înregistrat cu număr cadastral 67539 situat în Municipiul Botoṣani, Aleea Constantin Iordăchescu FN, înregistrată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 26183 din 09.03.2023, văzând raportul de specialitate comun al Serviciului Patrimoniu și Biroului Cadastru Edilitar și Imobiliar, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2), art. 879 şi art. 880 din Codul Civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările şi completările ulterioare, art. 25 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ṣi ale art. 127 - 132 din Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 600/08.02.2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, în temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. (a) coroborat cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. (c), alin. (6) lit. (b), ale art. 139 alin. (3) lit. (g) și ale art. 240 alin. (2) din Ordonanṭa de Urgenṭặ a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ṣi completările ulterioare HOTĂRĂŞTE: Art. 1. (1) Se însuşeşte lucrarea de specialitate denumită „Referat Admitere dezmembrare nr. 26183 din 09.03.2023” aprobatặ de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 26183 din 09.03.2023, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în intravilanul Municipiului Botoṣani, Aleea Constantin Iordăchescu FN, proprietatea privată a Municipiului Botoṣani, având numărul cadastral 67539, parcelele cadastrale nr. 156/39, 156/40, 156/41, înscris în Cartea Funciară nr. 67539, în 2 (două) loturi după cum urmează: a) lotul nr.1: imobilul cu număr cadastral 70291 având suprafaţa utilă măsurată de 277 m.p., proprietatea privată a UAT Botoṣani; b) lotul nr.2: imobilul cu număr cadastral 70292, având suprafaţa utilă măsurată de 11781 m.p., proprietatea privată a UAT Botoṣani; Art. 2. Se mandatează domnul consilier George Cătălin Maleș, Ṣef Birou Cadastru Edilitar și Imobiliar, să ducă la îndeplinire formalitățile de publicitate imobiliară. Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Botoşani, Serviciului Patrimoniu, Biroului Cadastru Edilitar și Imobiliar şi Instituţiei Prefectului Judeţul – Botoşani. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Andrei Amos Secretar general, Oana Gina Georgescu Botoșani, 30.03.2023 Nr. 131 ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL _________________________________________________________________________ ANEXA LA H.C.L. NR. 131/30.03.2023 Lucrarea de specialitate denumită „Referat Admitere dezmembrare nr. 26183 din 09.03.2023” aprobatặ de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 26183 din 09.03.2023 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Andrei Amos Secretar general, Oana Gina Georgescu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă