28 martie 2024

HCL 108/2024 Botoșani adoptată

Hotărâre privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere – martie 2024

Denumire
Hotărârea nr. 108 din 2024 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
108 / 2024
Data
28 martie 2024
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea duratei unor contracte de închiriere pentru spații aflate în proprietate publică a Municipiului Botoșani, potrivit unei liste anexate. Actele adiționale vor fi semnate doar după renegocierea chiriei. Primăria are obligația să elaboreze și să perfecteze documentele necesare prelungirii, iar măsurile de punere în aplicare vor fi realizate de serviciile primăriei și vor fi comunicate și instituției prefectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă prelungirea duratei unor contracte de închiriere având ca obiect spații proprietate publică a Municipiului Botoşani, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Perfectarea actelor adiționale la contractele de închiriere se va efectua numai după renegocierea chiriei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL _________________________________________________________________________________ HOTĂRÂRE privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere - martie 2024 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere, văzând solicitările de prelungire a unor contracte de închiriere, raportul de specialitate comun al Serviciului Patrimoniu și Direcției Economice, referatul de aprobare al inițiatorului precum avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani, în baza art. 129 alin. 2 lit. c) și alin. (6) lit. a), art. 606 alin. (7) și art. 608 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, ale art. 858-865 și art. 1777- 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare HOTĂRĂŞTE: Art. 1 (1) Se aprobă prelungirea duratei unor contracte de închiriere având ca obiect spații proprietate publică a Municipiului Botoşani, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Perfectarea actelor adiționale la contractele de închiriere se va efectua numai după renegocierea chiriei. Art. 2 Se mandatează executivul Primăriei Municipiului Botoşani să elaboreze și să perfecteze documentele necesare prelungirii contractului de închiriere. Art. 3 Primarul Municipiului Botoşani, prin Serviciul Patrimoniu, Direcția Economică și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, vor lua măsurile de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. 4 Prezenta hotărâre va fi comunicată Primarului Municipiului Botoșani, Serviciului Contabilitate, Serviciului Patrimoniu și Instituției Prefectului Județului Botoșani. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Mihail Gabriel Tanasă Secretar general, Oana Gina Chițanu Botoșani, 28 martie 2024 Nr. 108 ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL _________________________________________________________________________________ ANEXA la H.C.L. nr. 108 din 28.03.2024 Nr. Titular Documentul Denumire/adresa Destinaţia Durata crt. contract închirierii spaţiului propusă închiriat Spaţiu - subsolul blocurilor O1-O3 S.C. GEODEZIE din Calea Spaţiu 1. CADASTRU MOLDOVA 2116/ 28.01.2015 3 ani Națională depozitare S.R.L. intersecție cu strada Ion Pillat Alimentație Spațiu comercial DOLCE INIMITABILE publică și 2. 8933/04.04.2019 nr. 1 din Piața 1 3 ani S.R.L. activități Decembrie nr.6 conexe PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Mihail Gabriel Tanasă Secretar general, Oana Gina Chițanu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă