Pe scurtMunicipiul Botoșani va contribui cu 100.000 lei (TVA inclus) din bugetul local, reprezentând 20% din valoarea sumelor ce vor fi solicitate la bugetul de stat în 2026 prin programul Anghel Saligny pentru extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în municipiu. Această sumă este destinată finanțării cofinanțării proiectului și va susține transferurile de la bugetul statului în cadrul obiectivului de investiții indicat. Practic, locuitorii vor vedea impact financiar ca o contribuție locală pentru a primi investiția în rețeaua de gaze în zonă, conform bugetului aprobat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă contribuția în cuantum de 100,000.00 lei, inclusiv TVA, reprezentând cota 20% din fiecare solicitare de transfer, ce va fi susținută din Bugetul Local al UAT Municipiul Botoșani pentru obiectivul de investitii „EXTINDERE SISTEM DE DISTRIBUȚIE GAZE NATURALE ÎN CADRUL MUNICIPIULUI BOTOȘANI, JUDEȚUL BOTOȘANI”
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea contribuției de la bugetul local al UAT Municipiul Botoșani reprezentând
20% din valoarea sumelor estimate ce se vor solicita de la bugetul de stat în anul 2026, prin
Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru obiectivul de investiții
„EXTINDERE SISTEM DE DISTRIBUȚIE GAZE NATURALE ÎN CADRUL
MUNICIPIULUI BOTOȘANI, JUDEȚUL BOTOȘANI”
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI
analizând propunerea domnului Primar Cosmin-Ionuț Andrei privind aprobarea contribuției de
la bugetul local al UAT Municipiul Botoșani reprezentând 20% din valoarea sumelor estimate ce se
vor solicita de la bugetul de stat în anul 2026, prin Programul Național de Investiții „Anghel
Saligny”, pentru obiectivul de investiții „EXTINDERE SISTEM DE DISTRIBUȚIE GAZE
NATURALE ÎN CADRUL MUNICIPIULUI BOTOȘANI, JUDEȚUL BOTOȘANI”,
văzând raportul de specialitate al Compartimentului Energetic, referatul de aprobare al
inițiatorului, precum și rapoartele de avizare și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local
al Municipiului Botoșani,
în baza prevederilor Legii nr. 43/2026 a bugetului de stat pe anul 2026, având în vedere că
majoritatea veniturilor unei unitati administrativ-teritoriale provin din sume defalcate din taxa pe
valoare adăugată și din impozitul pe venit, aprobate prin această lege și a Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr.
87/2025 pentru stabilirea unor măsuri bugetare privind implementarea programelor
naționale din domeniul lucrărilor publice,
în conformitate cu art. 196 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 139 alin. (3) lit. a) și lit. e) și art.
240 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019, privind Codul Administrativ,
publicată în Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă contribuția în cuantum de 100,000.00 lei, inclusiv TVA, reprezentând cota
20% din fiecare solicitare de transfer, ce va fi susținută din Bugetul Local al UAT Municipiul
Botoșani pentru obiectivul de investitii „EXTINDERE SISTEM DE DISTRIBUȚIE GAZE
NATURALE ÎN CADRUL MUNICIPIULUI BOTOȘANI, JUDEȚUL BOTOȘANI”.
Art. 2. Suma aferentă cofinanțării de la bugetul local, pentru anul 2026, va fi cuprinsă în
proiectul de buget pe anul 2026, care se află în procesul de elaborare și urmează a fi supus spre
aprobare Consiliului Local al Municipiului Botoșani.
Art. 3. Primarul Municipiului Botoșani, prin Compartimentul Energetic, Direcția Economică,
Serviciul Buget finanțe și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, vor lua măsuri de ducere la
îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier local, Toma Constantin Liviu Secretar general al Municipiului,
Oana Gina Chițanu
Botoșani, 30 aprilie 2026
Nr. 107
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.