Consiliul local a aprobat dezmembrarea unui teren neproductiv extravilan cu numărul cadastral 53606, în zona Nisiporești, din domeniul privat al comunei Botesti. Se creează documentația cadastrală pentru împărțirea terenului în loturi, în scopul gestionării și înregistrării cadastru, potrivit prevederilor legale aferente cadastrului și publicității imobiliare. Pentru locuitori, înseamnă că parcela poate fi împărțită în parcele mai mici pentru proprietate sau în scop agricol, iar noile loturi vor fi înscrise în cartea funciară; efectele financiare exacte (prețuri, taxe) depind de planul final de dezmembrare și de utilitățile sau accesul la terenuri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă dezmembrarea imobilului teren neprodictiv, situat în situat în extravilanul comunei Botesti. zona Nisiporeşti Loturi fermieri . în suprafață de 6323 mp , cu nr. cadastral 53606, înscris în CF nr. 53606 Botești „ judeţul Neamţ, domeniul privat, cu drept de proprietate asupra terenului în favoarea comunei Botești , judetul Neamţ , în administrarea Consiliului local al comunei Botești , judetul Neamţ, astfel
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Sucedava.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
= - . .
PR ă
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BOTEȘTI, JUDEȚUL NEAMȚ ;.-
! www.comunabotesti.ro, primaria Qcomunabotesti.ro, Tel/Fax: 0233-781.002 N
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Documentaţiei cadastrale de dezmembrare a imobilului-teren neproductiv extravilan
în suprafață de 6323cu nr. cadastral 53606, aparţinând domeniului privat al comunei Botesti, zona
Nisiporeşti Loturi fermieri,
Consiliul local al lcomunei Boteşti „judetul Neamţ întrunit în şedinţă ordinară din data 21.02.2024,
Având in vedere temeiurile juridice respectiv prevederile :
- art. 120 şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată;
- art. 3 şi 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15
octombri 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 30. alin „(I)lit. “c” din Legea Nr. 24/2000 -privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative;
- 27alin. (1) şi (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, ale art.
18 lit. e), 127 alin. (1), 128 alin. (1). 129 alin. (1) şi (2). 130 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (6) din Ordinul nr
600 din 8 februarie 2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie și înscriere în evidenţele de
cadastru şi carte funciară,
- art. 879 alin. (2) şi (5) şi 880 alin. (1) din Codul civii.
- 87alin. (5) şi 129 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul administrativ. cu modificările şi completările ulterioare.
- art. Salin. (1) şi 6 alin. (3) lit. d) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020
privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care aicătuiesc domeniul
public și privat al comunelor, al oraşelor. al municipiilor şi al judeţelor;
Analizând:
- proiectul de hotărâre privind aprobarea Documentaţiei cadastrale de dezmembrare a imobilului-
teren cu nr. cadastral 53606, situat în extravilanul comunei Botesti, zona Nisiporești Loturi fermieri—
proiect din iniţiativa primarului;
- Referatul de aprobare nr. 1064/15.02.2024 al primarului comunei Botești „judetul Neamţ. în
calitate de iniţiator:
- Raportul de specialitate nr. 1065/15.02.2024 al Compartimentului Registrul Agricol, prin care se
propune aprobarea Documentaţiei cadastrale de dezmembrare a imobilului-teren cu nr. cadastral 53606,
situat în extravilanul comunei Botesti, zona Nisiporeşti Loturi fermieri
Luâd act de avizul vavorabil al comisiei de specialitate;
In temeiul dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2). 134 alin. (4). 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRĂRE
Art. 1. Se aprobă dezmembrarea imobilului teren neprodictiv, situat în situat în extravilanul
comunei Botesti. zona Nisiporeşti Loturi fermieri . în suprafață de 6323 mp , cu nr. cadastral 53606,
înscris în CF nr. 53606 Botești „ judeţul Neamţ, domeniul privat, cu drept de proprietate asupra terenului
în favoarea comunei Botești , judetul Neamţ , în administrarea Consiliului local al comunei Botești ,
judetul Neamţ, astfel:
— Lotul 1, în suprafaţă de 4504 mp.. cu nr. cadastral nou 53813. care va fi înscris în CF nou 53813
Boteşti „ județul Neamţ, în proprietatea Boteşti judetul Neamţ, domeniul privat.
— Lotul 2, în suprafață de 1819 mp., cu nr. cadastral nou53814. care va fi înscris în CF nou 53814 Botești
„judeţul Neamţ, în proprietatea comunei Boteşti , judetul Neamţ, domeniul privat.
Art. 2. Se însuşeşte Documentaţia cadastrală de dezmembrare a imobilului situat în situat în
extravilanul comunei Botesti, zona Nisiporeşti Loturi fermieri , întocmită de executant Ţurcanu Mirel-
Viorel . aut. seria RO-NT-F nr. 0011. ce se constituie în Anexă și face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 3. Comisia specială de inventariere a domeniului public şi privat al comunei Botești „judetul
Neamţ. reglementată potrivit prevederilor art. 289 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ. cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 5 din Anexa
la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului
bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al
judeţelor. constituită prin Dispoziţia primarului nr. 232/24.] 1.2023. va asigura actualizarea inventarului
bunurilor care aparţin Icomunei Boteşti „judetul Neamţ. cu privire la bunurile imobile ce fac obiectul
prezentei hotărâri.
Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Serviciul Financiar Contabil,
Achizitii Publice „ Taxe şi Impozite şi Asistentă socială;.
Art.5.Secretarul general al comunei Botești va comunica prezenta hotărâre autorităților şi
persoanelor interesate şi o va aduce la cunoştinţă publică prin afișarea pe pagina de internet a instituţiei
www .primariabotesti.ro „la secțiunea Monitorul Oficial Local
Preşedinte de şedinţă.
Adrian ANDRIEŞ Contrasemnează pentru legalitate:
Secretarul general al comunei Botești,
Gabriela ACȘINTE
NR. 24
DIN 21.02.2024
vouri “abţineri” din cei 15 consilieri în funcţie . prezenţi _!2 „absenţi __— . la şedinţă.
Referat de admitere, cerere nr. 7231 / 12-02-2024
ap
zi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară NEAMT Eta
Ț, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Roman Luna __|__02
Adresa: Strada Sucedava, nr, 148, Munincipiul Roman, judetul Neamt Anul _| 2024
MRI A Vata e
Weir ta
REFERAT DE ADMITERE
Semnat : cu semnatura
(Dezmembrare imobil) electronica extinsa, cf.
L 455/2001 si eIDAS
Domnului/Doamnei COMUNA BOTEŞTI
Domiciliul Loc. Botesti, Str 6 Decembrie, Jud. Neamt
Referitor la cererea inregistrată sub numărul 7231 din data 12-02-2024, vă informăm:
Imobilul situat in Jud, Neamt, UAT Botesti avand numarul cadastral 53606 a fost dezmembrat in imobilele:
1) 53813 situat in Jud. Neamt, UAT Botesti avand suprafaţa măsurată 4504 mp;
2) 53814 situat in Jud. Neamt, UAT Botesti avand suprafaţa măsurată 1819 mp;
Certific că informaţiile din prezentul extras sunt conforme cu datele din planul cadastral de carte
funciară al OCPI NEAMT la data: 12-02-2024.
Situaţia prezentată poate face obiectul unor modificări ulterioare, in condiţiile Legii cadastrului şi a
publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
inspector
GABRIEL MOLDOVIANU
Documentul conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 1 din1
Extras de Plan Cadastral de Carte Funciară, imobil nr. cadastral 53606 / UAT Botesti
: Zu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară NEAMT
i CPI Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Roman
Sa Strada Sucedava, nr. 148, Munincipiul Roman, judetul Neamt
Nr.cerere 7231
Ziua 12
Luna 02
Anui 2024
Extras de Plan Cadastral de Carte Funciară — sormnat: cu saranatura
pentru îeprenra ame, aL
imobil număr cadastral 53606 / UAT Botesti
TEREN Extraviian
Adresa: Jud. Neamt Comuna/Oraş/Municipiu: Botesti
Nr. cadastral Suprafaţa măsurată Observaţii / Referinţe
53606 6323 Suprafata totala masurata a imobilului = 6323 mp
Suprafata din act = 7241 mp
Detine mai putin cu 918 mp fata de acte.
* Suprafaţa este determinată in planul de proiecţie Stereo 70.
DETALII LINIARE IMOBIL
Se)
SIM44
ta
2698 /
Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 1 din 3
Extras de Plan Cadastral de Carte Funciară, imobil nr. cadastral 53606 / UAT Botesti
Date referitoare la teren
Categoria d 1 Ss fi
cre] Ctagoede [rima] Suprera Taria Parcelă Observaţii / Referinţe
1 neproductiv NU 6.323
TOTAL: 6.323
Date referitoare la construcţii
Destinaţie Situaţie
Crt Numar construcţie Supraf. (mp) juridică Observaţii / Referinţe
imobilul nu are in componenţă construcţii
Lungime Segmente
rolecţie în plan.
Punct Punct! Lungime segment
început! sfârşit! e (m)
1 2 34.358
2 3 10.937
3 4 40.646
4 5 144.789
5 6 30.868
6 1 196.408
** Lungimiie segmentelor sunt determinate în planul de proiecţie Stereo 70 şi sunt rotunjite la 1 milimetru.
** Distanţa dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru.
Pentru acest Imobil există inregistrate următoarele documentaţii cadastrale neînscrise in cartea funciară:
Nr Crij Numar cerere |Data cerere [Termen eliberarejObiect cerere
1 [7231 12.02.2024 |13.02,2024 Dezmembrare/Comasare
Ca urmare a soluționării cererii nr. 7231 inregistrată la data de 12.02.2024, s-a propus
dezmembrarea imobiluiui rezultând următoarele imobile:
Nr |identificator [Suprafata (mp) |Adresa
Crt |electronic
1 |53813 4504 jud. Neamt
2 [53814 1819 Jud. Neamt
Certific că informaţiile din prezentul extras sunt conforme cu datele din pianul cadastral de carte
funciară al OCPI NEAMT la data: 12-02-2024
Situația prezentată poate face obiectul unor modificări ulterioare, in condiţiile Legii cadastrului și
publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată.
Consilier/Inspector de specialitate,
GABRIEL MOLDOVIANU
Document care conţine date cu caracter persanal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 3 din 3
ejesed j5 ermeuuleş
:elea
NueiAOpJOWj |3uqeD
ap țeuBip eutuas
Jensepea mynugunu eaunqwe J5 gpeiBaju
jap ap ezeq uj Nynpqotui eaaonpogu Wuyuo7)
eyered [5 enpuuss
T0Z'Z0'60 :elea
„DOIZO+ LL:BW:01 ZI'Z0Y20Z ate
"EOIA-E2W NV AG paubts AgeuBia
U18j Uip eaeyjeai no ajajsaoe ejuapuodsaroo
15 ajensepeo |aţjeyuauunoop Wsjuidojuj eaulpnmoa0o
“U918) 8] J0|HOVgINSptu ESIeyNdax3 Uuuo)
VLOD "1u “4-LN-O4 eies ajjezuany
10poadsuj 12N0IA-T381W NNVOUNĂ :suenoaxa
€z£3 |1VLOL €ze9 |1VlLOL
68, | leo
UBIAEIŢX2 “Agonpoideu
ua -Z LOT NL 6/8. | pists
UEVAEIXO
Y0Sy IRJOL *AQONpOIdBU UaI8 L NI €zc9 | 9098
UE||A2Xo 'AONpoidati
ea - | 101 NI vOSP | £I8£s
epusoioy sri (du) Țiessepe) Efursoioy ap (au) | renseped
WMINIqOuu eaauoseq euoBeyeo Jejejerânş| _sgunn Innqouu esieuosea [eo Boyeo) flejeudngl _aeunn
(eudizep gdnp) aieon ejenus (audijzap sp eyuleu) glenpe edeny/S
A"19OWI ZUIdNIZIa NILN3d VAVIa0IVd DIVOSIW 20 138.
LLSa.0a
Uvn) gIeuioui8L ANEnSIuiuIpy Seuun
$uuzan inţapni 'pSeog eunuuod UeliAeuxa
:miniiqouu essipy
909€s
EIEDUN ESULO JEUUNN
€ze9 909£s
(duu) injnyqouui e
gyeunsgu ejejeidns IPAREPEO IBLUNN
0002 :
pusi n8ăă ej Zș Ju Exeue
y es
aadijzap ap esssundoasd na injnpqouui e a1eziuuţap 15 șuswesejdue 2p uejd
E
eyesed j5 e:neuuaş
:2eQ
RUEJAOPJO/A Puqed EMOIA-131W CINVUNLL Ag peube Apel
ap jeuf!p şeuuuss
îi
JeSsepeo jnnugiuunu eaunqie 14 eyeGațu Ă
9Jep ap ezeg ul Inpnp!qoun B3/20Npo.u! tuiyuoo
aappatisuj
ejeed 1 einguuaş
POT 2060 'eied
„dOIZO+ SPIILOL Zi ZOPZOZ 2120
U818] UIp eaeyjea! no elajseoe ejuopuodsa0o
'$ G|eNSepEo IB|jejUauINd0p MjUIDOUj ESUIpnyjo2100
'U818] E] JO|UOȚEINSBLU eaeţndaxa uLnuoc)
+LOO '1u “4-1N-OW euies erjezisamy
13U0IANZAIW NNVOUNI :pueynoexa
du 6/8 =35e up ejejerdn$
du: 648| = Injnpiqouu e gyeunspuu Eje1o] ejejexdns
şuamejnfaa ej 9| '1u exaue
1V1OL
N (duu) jos e alfonnsuo)
1UnHusW gunnsuoo ejejeidng edjeunseg poo
ELONULSNOO VI JăvOLIU313U aLva "a
6L8L "VLOL
ynwfeaduzau jiqouuj
z 1071
681 N V
E (du) ENU/S0JoJ eja5ied
MungtiSW ejeeidns sp euofaţeo IEUNN
N3U3Ll V1 AIVOLIUI33U 3LVva 'vV
LSaioa
(uvn) gleuoaL Apensiuţuupy ateu gJeuNJ E8Hie) IEUUNN
juueon Inţspnf 'gSejog eunuuoo uejiAenxa 6/8i vL8es
>minjiqoiu: esaipy (duu) injnyyqouu e
gyenseuu ejejerdng PISEpE) ABUUNN
0007 : L Bes
ININUSOWI V AIVLIWIT3Q !S 1N3WVSVIdWV 30 NV
ejesed |$ eunjeuuaş
PZUZ'20'60 :eieq
eyeied 14 esrypuuas
“eea "00.L0+ SEBIRDI ZI TOYTOT 02]
NUEIAOPIOW |2uqec) TBUOIA-12H[W NV Aa pus AjezuGnca
ap țeubip 1euwuas U8187 U/p eajejea! no eajsaoe eluapuodsa0d
!$ elessepeo |ajjejuauinaop iarumoJuj eSu/pnauțo8109
jeusepeo inynigunu eaunqușe 15 gyeiGațuy “GUS; E] JO|UOIQINSEUU E918)N02X9 UuIjuE-
SIE ap ez04 Uj WIINIAPU) 68x8onpaxţuj uuryu0o VLOO “2u '4-LN-O auas arjezuomny
„opedsut 1BHOIA-NERIIA NNVOUNi :uemoexa
du os =39e up tjejexdns
dui 09 = INjN|IGOuu! e Eyeanspuu gle)o7 ejejerdns
"YLOL
uniţua (duu) Jos ej aljon.suog
WnHuaW gunnsuco ejaeidng eijjeugseg poo
ILLONăLSNO9 V1 dăvoLiuă13ă aLva 'a
Y03p 1VLOL
unuifouduuzau țiqouuj
+ 101
Ltd N V
A (GT) gJuIsolo; BIsored
!unițusIN ejejeidng ep euoBayeo JELUNN
N3IaL VI JUVOLIUa13U aiva "v
LSaL0a
Uyn) eleuomua L Ape stunupy ayeyun RIEDUNJ ESHEY JRLUNN
$uueaN Injepni 'pSajog Eunui0o uzină LACUL €I8£s
“9NINJIQOu eseipy (diu) innpqouu e
EJeinSEu ejejedng IRUSEPEO JUN
șuaiuejnBa1 ej 9| "iu exsue
0007 : | E1eos
ININUSOWI V 2UVLIWIN3A IS IN3WVSVIdWNV 30 NVId
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.