1 noiembrie 2023 · Inițiator: Sorin-Petru SARCA

HCL 76/2023 Borod adoptată

Aprobarea unui schimb de teren între Comuna Borod și Asociația Urbarială de Pădurit și Pășunat ”Stejarul” Valea Mare de Criș

Pe scurt

Comuna Borod decide să despartă în două loturi un teren de 34.388 metri pătrați, aflat în fondul public și folosință drum public, din evidența cadastrală 114614. Se clarifică că parcela va fi împărțită în Lotul 1 – drum agricol și Lotul 2 – porțiune din drumul local DC 166 Borozel-Cetea, iar decizia intră în vigoare după proceduri de cadastru. Pentru locuitori, asta înseamnă că părți din acest teren vor avea un statut diferit (apartenere la drum public) și procesul de dezlipire urmează să se finalizeze în registrele cadastrale, potențial influențând administrarea și întreținerea drumurilor aferente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Borod

Denumire
Hotărârea nr. 76 din 2023 a Consiliului Local Borod
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea unui schimb de teren între Comuna Borod și Asociația Urbarială de Pădurit și Pășunat ”Stejarul” Valea Mare de Criș
Emitent
Consiliul Local Borod
Număr
76 / 2023
Data
1 noiembrie 2023
Inițiator
Sorin-Petru SARCA
Localitate
Borod, județul Bihor
Stare
adoptată
Locuri citate
nr. cad. 114614, CF 114614, CF 59167, CF 59168
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Borod

Ce prevede

Art. 1 - Se aprobă dezlipirea, în două loturi, a terenului în suprafață de 34388 mp înscris în CF 114614 Borod, cu numărul cadastral 114614, proprietate privată a comunei Borod, conform propunerii de dezmembrare - Planul de amplasament și delimitare a imobilului Lotul 1 și Lotul 2, întocmit de Persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie Benedek Attila, după cum urmează: -Lotul 1 în suprafață de 13121 mp, categoria de folosință Drum agricol Țarină, situat în extravilanul satului Cetea, comuna Borod, care se înscrie în CF 59167, proprietatea comunei Borod-domeniul public; -Lotul 2 în suprafață de 21267 mp, categoria de folosință Drum comunal DC 166 Borozel-Cetea, situat în intravilanul satului Cetea, comuna Borod, care se înscrie în CF 59168, proprietatea comunei Borod-domeniul public. Art. 2 – Imobilele-terenuri rezultate în urma dezlipirii, sunt identificate conform planului de situație prevăzut în anexa. Art. 3 – Se mandatează primarul comunei Borod, domnul SARCA Sorin-Petru, să semneze actul autentic de dezlipire și să ducă la îndeplinire prezenta hotărâre . Art. 4- Prezenta hotărâre se comunică cu: -Instituția Prefectului-Județul Bihor, -Primarul comunei Borod, -publicare pe site-ul primăriei www.borod.ro, Monitorul Oficial Local, -dosarul ședinței. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ: Florian-Cristian BRISC SECRETAR GENERAL AL COMUNEI BOROD, Ileana BUTIRI

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala