Aprobarea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat care va funcționa în anul şcolar 2023-2024 la nivelul comunei Borod
Pe scurt
Consiliul Local al comunei Borod a aprobat lista unităților de învățământ preuniversitar de stat care vor funcționa în anul școlar 2023-2024 în comuna Borod. Decizia stabilește ce școli, grădinițe și alte unități vor funcționa în acel an, conform unei anexă atașate, afectând numărul elevilor, fondurile alocate și posibile modificări de (zone/locații) deservite. Pentru locuitori înseamnă clar unde vor învăța copiii lor în anul următor și eventual cum se vor aloca resurse sau transport.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
Art.1.Se aprobă reţeaua unităţilor de învățământ preuniversitar de stat care va funcţiona în anul
şcolar 2023-2024 la nivelul comunei Borod, conform anexei nr, | care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul comunei Borod și
directorul unităţii de învățământ.
Art.3.Prezenta hotărâre se comunică cu:
-Instituţia Prefectului -Judeţul Bihor,
-Primarul comunei,
-Directorul unităţii de învățământ,
-publicare pe site-ul primăriei www.borod.ro, Monitorul Oficial Local,
-dosarui ședinței.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ:
loan TOPAI SECRETAR GENERAL AL COMUNEI BOROD,
Ileana BUTIRI
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BOROD
Borod, nr.162, 417065, Borod, Bihor, România CUI 468750
Tel. 40.259.315098; Fax 40.0259.3155; primaria borod(2yahoo.com
www,borod.ro
Anexa nr. | la HCL nr. 100 /27.12.2022
Reteaua unităților de învăţământ preuniversitar de stat care va funcţiona în anul
şcolar 2023-2024 la nivelul comunei Borod
REŢEA AVIZATĂ ŞI APROBATĂ 2023-2024
Nr.
crt.
Judeţ
Mediu
Urban/Rural
Denumirea unităţii de învățământ cu
personalitate juridică, Localitatea,
Nivelul Școlarizat/, Adresa Nr.
telefon/fax/e-mail
Denumirea unității de învățământ
fara personalitate juridică
(arondată), Localitatea, Nivelul
Școlarizat, Adresa Nr.
telefon/fax/e-mail
Obser
-vaţii
BIHOR
RURAL
LICEUL TEORETIC „GABRIEL
ŢEPELEA'' BOROD
Borod
PRI/GIM/LIC
sat Borod nr.18 |, comuna Borod, cod
poştal 417065 tel/fax 0259-315148,
e-mail: scoalaborod(âyahoo.com
BIHOR
RURAL
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR
ŞERANI
Serani
PRI/GIM
sat Serani, nr.167, comuna Borod,
cod poştal 417069
BIHOR
RURAL
ŞCOALA PRIMARĂ NR.
BOROZEL
Borozel
PRI
sat Borozel, nr.15, com. Borod,
cod poştal 417066,
tel/fax 0259-315283,
BIHOR
RURAL
GRĂDINIȚA CU PROGRAM
NORMAL Nr.l BOROD
Borod
PRE
sat Borod nr.181A, comuna
Borod, cod poştal 417065
BIHOR
RURAL
GRĂDINIȚA CU PROGRAM
NORMAL Nr.2 BOROZEL
Borozel
PRE
sat Borozel, nr.15, com. Borod,
cod poştal 417066, tel/fax 0259-
315283,
BIHOR
RURAL
GRĂDINIȚA CU PROGRAM
NORMAL Nr.3 VALEA MARE
DE CRIŞ
Valea Mare de Cris
PRE
sat Valea Mare de Cris, Nr.64,
comuna Borod, cod poștal
417071, tel. 0259-315214
? | BIHOR
RURAL
GRAĂDINIȚA CU PROGRAM
NORMAL Nr.4 CORNIŢEL
Cornitel
PRE
sat Corniţel, nr.200, comuna
Borod, cod poştal 417068
8 | BIHOR
RURAL
GRĂDINIȚA CU PROGRAM
NORMAL NR.5 ŞERANI
Serani
PRE
sat Serani, nr.167, comuna Borod,
cod poştal 417069
PREŞEDINTE DE Ș
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.