S-a decis aprobarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate Prahova” pentru serviciul de transport public local, ca parte a unui demers comun între orașul Boldești-Scăeni și alte localități din zonă. Pentru locuitori, înseamnă că transportul public local va fi gestionat la un nivel mai mare, cu posibilitatea de îmbunătățire a facilităților, finanțare și coordonare între comunități. Hotărârea aprobă statutul (documentul de bază) și prevede intrarea în vigoare la data adoptării, conform anexei atașate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate Prahova”, pentru serviciul de transport public local, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
ORAŞ BOLDEŞTI-SCĂENI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
- privind aprobarea Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate Prahova”, pentru serviciul de transport public local
Având în vedere:
- referatul de aprobare înregistrat sub nr. 22125/18.11.2022 prin care viceprimarul oraşului Boldeşti-Scăeni, în calitate de consilier local propune aprobarea Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate Prahova”, pentru serviciul de transport public local;
- raportul de specialitate întocmit de compartimentul de resort, înregistrat sub nr. 22129/18.11.2022;
- Hotărârea Consiliului Judeţean Prahova, nr. 297/24.10.2022, privind asocierea Judeţului Prahova cu localităţile Ploieşti, Băicoi, Boldeşti-Scăeni, Plopeni, Ariceştii Rahtivani, Blejoi, Bucov, Berceni, Bărcăneşti, Brazi, Păuleşti, Râfov, Târgşorul Vechi, Valea Călugărească şi constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate Prahova”, pentru serviciul de transport public local;
- Hotărârea Consiliului Local Boldeşti-Scăeni, nr. 36/28.02.2022, privind asocierea oraşului Boldeşti-Scaeni cu unele unităţi administrativ-teritoriale în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate Prahova” pentru serviciul de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice;
- avizul secretarului general, înregistrat sub nr. 22130/18.11.2022;
- avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi nr. 2 – dezvoltarea economico-socială şi de mediu, cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern, respectiv administrarea domeniului public şi privat, gestionarea serviciilor de interes local;
În temeiul art. 89 , art. 90, art.129 alin. (2) lit. e) şi alin. (9) lit. c), art. 139 alin. (1) şi alin.(3) lit. f) şi art. 196 alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
Consiliul Local al oraşului Boldeşti-Scăeni, întrunit în şedinţa publică ordinară în data de 24.11.2022, adoptă prezenta hotărâre:
Art.1. Se aprobă Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate Prahova”, pentru serviciul de transport public local, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Pe data adoptării prezentei hotărâri Hotărârea Consiliului Local Boldeşti-Scăeni, nr. 115/26.07.2022 privind aprobarea Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate Prahova” pentru serviciul de transport public local, îşi încetează aplicabilitatea.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică Consiliului Judeţean Prahova şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet pbs.infoprimarie.ro, în secțiunea Monitorul Oficial Local.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CĂRPUŞOR SANDA CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
TUDOR FLORINA NELI
Boldeşti-Scăeni, 24.11.2022
Nr.193
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.