10 septembrie 2024 · Inițiator: VICEPRIMAR, DINCĂ Florin-Ionuţ
HCL 125/2024 Boldești-Scăeni adoptată
Hotărâre privind acordarea unui mandat special viceprimarului oraşului Boldeşti-Scăeni pentru a vota în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare „Mobilitate - Prahova” contractarea unui Studiu privind mobilitatea în zona de influenţă ADI
Denumire
Hotărârea nr. 125 din 2024 a Consiliului Local Boldești-Scăeni
Se aprobă acordarea unui mandat special viceprimarului orașului Boldești-Scăeni pentru a vota în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate - Prahova”. Scopul este să se decidă contractarea unui Studiu privind mobilitatea în zona de influență a ADI, cu impact asupra planificării transportului local. Pentru locuitori înseamnă că orașul poate cheltui eventual fonduri pentru acest studiu și să participe la decizii despre mobilitatea din zonă, iar rezultatele pot influența traficul, accesul la transport și eventuale investiții în zonele afectate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se acordă mandat special domnului Dincă Florin-Ionuţ, viceprimar al oraşului Boldeşti-Scăeni, pentru vota în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate - Prahova” pentru serviciul de transport public local, contractarea unui Studiu privind mobilitatea în zona de influenţă ADI
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
ORAŞ BOLDEŞTI – SCĂENI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
- privind acordarea unui mandat special viceprimarului oraşului Boldeşti-Scăeni pentru a vota în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare „Mobilitate - Prahova” contractarea unui Studiu privind mobilitatea în zona de influenţă ADI
Având în vedere:
- referatul de aprobare, înregistrat sub nr.14817/5.09.2024 prin care viceprimarul oraşului Boldeşti – Scăeni, în calitate de consilier local, propune acordarea unui mandat special pentru a vota în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare „Mobilitate - Prahova” contractarea unui Studiu privind mobilitatea în zona de influenţă ADI;
- raportul de specialitate întocmit de compartimentul de resort, înregistrat sub nr. 14818/5.09.2024;
- Adresa înregistrată sub nr. 14489/30.08.2024 din partea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate - Prahova”;
- Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate - Prahova”;
- Procesul-verbal înregistrat sub nr. 8/28.08.2024 încheiat în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate - Prahova”;
- Hotărârea Consiliului Local al oraşului Boldeşti-Scăeni, nr. 36/28.02.2022, privind asocierea oraşului Boldeşti-Scaeni cu unele unităţi administrativ-teritoriale în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate Prahova” pentru serviciul de transport public local;
- Dispoziţia primarului, nr. 431/3.05.2023 privind delegarea calităţii de reprezentant al oraşului Boldeşti-Scăeni în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate-Prahova” pentru serviciul de transport public local;
- avizul secretarului general al orașului Boldești-Scăeni, înregistrat sub nr.14819/5.09.2024;
- avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi nr. 2 – dezvoltarea economico-socială şi de mediu, cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern, respectiv administrarea domeniului public şi privat, gestionarea serviciilor de interes local;
În temeiul art. 89 , art. 90, art.129 alin. (2) lit. e) şi alin. (9) lit. c) art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Local al oraşului Boldeşti-Scăeni, întrunit în şedinţa publică extraordinară în data de 11.09.2024, adoptă prezenta hotărâre:
Art.1. Se acordă mandat special domnului Dincă Florin-Ionuţ, viceprimar al oraşului Boldeşti-Scăeni, pentru vota în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate - Prahova” pentru serviciul de transport public local, contractarea unui Studiu privind mobilitatea în zona de influenţă ADI.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate - Prahova” şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet pbs.infoprimarie.ro, în secțiunea Monitorul Oficial Local.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
TĂNĂSESCU STELIAN HORAŢIU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
TUDOR FLORINA-NELI
Boldeşti-Scăeni, 11.09.2024
Nr. 125
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.