Se aprobă proiectul tehnic pentru creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale Radu cel Mare din Bogați, ca obiectiv de investiție finanțat din fonduri, cu scop să reduce consumul de energie și să îmbunătățească…
Pe scurt
Se aprobă proiectul tehnic pentru creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale Radu cel Mare din Bogați, ca obiectiv de investiție finanțat din fonduri, cu scop să reduce consumul de energie și să îmbunătățească condițiile de învățământ. Pentru locuitori înseamnă că școala va avea cheltuieli mai mici pe energie pe termen lung, iar implementarea poate implica lucrări în incinta unității educaționale și pot apărea termene și eventuală perioadă de execuție a lucrărilor; detaliile privind finanțarea, termenele și condițiile contractuale sunt stabilite în proiectul tehnic aprobat. Hotărârea respectivă confirmă cadrul legal și condițiile de finanțare din fonduri publice și europene, necesare derulării investiției.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă proiectul tehnic pentru obiectivul de investitie ,„, CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE ÎN ŞCOALA GIMNAZIALĂ RADU CEL MARE BOGATI, DIN COMUNA BOGATI, JUDETUL ARGES potrivit Anexei nr. 1, care face parte integranta din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 43 din 2023 a Consiliului Local Bogați
ROMANIA
JUDETUL ARGES
COMUNA BOGATI
CONSILIUL LOCAL BOGATI
HOTĂRÂRE
Privind aprobarea proiectului tehnic pentru obiectivul de investitie ,„, CRESTEREA
EFICIENTEI ENERGETICE ÎN ȘCOALA GIMNAZIALĂ RADU CEL MARE BOGATI, DIN
COMUNA BOGATI, JUDETUL ARGES”
Consiliul Local al UAT Comuna BOGATI , întrunit în şedinţa extraordinară,
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Primarului Comunei Bogaţi
- Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului
Comunei BOGAȚŢI,,
-avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local BOGATI
-art.120 și art.121 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată;
-art.8 și art.9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la
15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;
-art.7 alin.(2) și art.1166 și următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil,
republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
-Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare;
-O.U.G. nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de
redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile
și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;
-O.U.G. nr.124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrului instituțional și
financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de
redresare şi reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de
redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile
și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;
HG 907/2016 privind etapele. de elaborare și conţinutul cadru al documentaţiilor
tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice,
cu modificările și completările ulterioare,
-Ghidul specific privind regulile și condiţiile aplicabile finanțării din fondurile europene
aferente Planului naţional de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte
COMPONENTA 10 — Fondul local, 1.3 Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a
îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale,
-art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d) și art. 196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de
Urgenţă nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
- Contractul de Finantare nr. 3560/11.01.2023 incheiat intre Ministerul Dezvoltarii,
Lucrarilor Publice si Administratiei si UAT Comuna BOGATI privind acordarea finantarii
pentru implementarea proiectului „CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE ÎN ȘCOALA
GIMNAZIALĂ RADU CEL MARE BOGATI,, DIN COMUNA BOGATI, JUDETUL ARGES”
În temeiul dispozițiilor art.139 alin.(1) și alin.(3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞITE :
Art. 1 Se aprobă proiectul tehnic pentru obiectivul de investitie ,„, CRESTEREA
EFICIENTEI ENERGETICE ÎN ŞCOALA GIMNAZIALĂ RADU CEL MARE BOGATI, DIN
COMUNA BOGATI, JUDETUL ARGES potrivit Anexei nr. 1, care face parte integranta din
prezenta hotărâre.
Art.2 Cu ducerea la Îndeplinire a prezentei hotărâri se încredintează Primarul
Comunei Bogați.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunica, prin intermediul Secretarului general al
comunei, în termenul prevăzut de lege, Primarului Comunei BOGATI, Instituţiei Prefectului
Județului ARGES si se aduce la cunoștință publica potrivit legii.
PREŞEDINTE DE ŞE
in N
Virgil Niţu oa
Nr. 43 / 08.06.2023
TOTAL CONSILIERI 13
Prezenţi _//____. Modalitate vot : deschis
Voturi pentru __//
Voturi împotrivă __—
Abţineri —
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU
LEGALITATE:
Secretar General ai U.A.T. BOGATI,
Ungureanu
() (X
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.