29 mai 2024

HCL 93/2024 Bistrița adoptată

Aprobarea alipirii unor imobile-teren și însușirea documentaţiei cadastrale de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului – teren de sport situat incinta Școlii Gimnaziale Ștefan…

Pe scurt

Consiliul local decide alipirea unor imobile-tereni și înscrierea în registrul cadastral a terenului de sport din incinta Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare din Bistrița, apoi trecerea acestui teren în proprietatea municipiului, în domeniul public. Practic, se oficializează că terenul aparține orașului și poate fi folosit ca parte din domeniul public, cu înregistrări cadastrale în noul sistem. Pentru locuitori înseamnă clarificarea statutului legal al terenului și disponibilitatea lui pentru activități ale comunității, cu evidențe publice și posibilitatea eventualelor lucrări sau întrețineri finanțate de municipalitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada General Grigore Balan.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „General Grigore Balan” în Bistrița

Denumire
Hotărârea nr. 93 din 2024 a Consiliului Local Bistrița
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea alipirii unor imobile-teren și însușirea documentaţiei cadastrale de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului – teren de sport situat incinta Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare Bistrița și înscrierea lui în proprietatea Municipiului Bistrita, domeniul public
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
93 / 2024
Data
29 mai 2024
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Locuri citate
General Grigore Balan nr. 36a (hartă) · General Grigore Balan (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Bistrița

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 93 din 29.05.2024 privind aprobarea alipirii unor imobile-teren și însușirea documentaţiei cadastrale de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului – teren de sport situat incinta Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare Bistrița și înscrierea lui în proprietatea Municipiului Bistrita, domeniul public        Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.05.2024;        având în vedere:        Documentația cadastrală de înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului ”Teren de sport (Școala Gimnazială Stefan cel Mare)” situat în Bistrița, strada General Grigore Bălan nr.36A, întocmită de către Beșuțiu Anamaria – persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodeziei și cartografie din cadrul Primăriei municipiului Bistrița;        Referatul de aprobare nr.46933/09.05.2024 al Primarului municipiului Bistriţa;        Raportul comun nr.47000/09.05.2024 al Serviciului public municipal “Direcţia Patrimoniu” și al Direcţiei Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice;        Avizul favorabil nr.95/C3/28.05.2024 al Comisiei juridice și administrație publică locală;        prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.146/30.10.2000 privind achizitionarea unui teren necesar amenajării terenului de sport de la Scoala generală nr.6 "Stefan cel Mare" Bistrita;        prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Bistriţa-Năsăud, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare;        prevederile art.146 alin.(2) din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;        prevederile art.858, art.863 lit.f), art.876, art.885 alin.(1) şi art.888 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;         în conformitate cu:        prevederile art.1 alin.(3) și alin.(5) și art.27 din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;        prevederile art.7 alin.(1) și art.8 alin.(1) din Ordinul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr.600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare;        în temeiul art.129 alin.(1) și alin.(2) lit.”c” și alin.(14), art.139 alin.(3) lit.”g”, art.196 alin.(1) lit.”a” și art.286 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,  H O T Ă R Ă Ş T E:          ART.1. – Se aprobă alipirea imobilelor-teren situate în intravilanul municipiului Bistrița, strada General Grigore Bălan nr.36A, identificate în CF Bistrița nr.72046, nr.72047, nr.72048 și nr.72049, pe care se identifică imobilul cu destinația de teren de sport amenajat în incinta Școlii Gimnaziale Stefan cel Mare Bistrița, conform anexei care face parte integrantă la prezenta hotărâre și documentației cadastrală de înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului, întocmită de către Beșuțiu Anamaria – persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodeziei și cartografie din cadrul Primăriei municipiului Bistrița.          ART.2. - Imobilul rezultat în urma alipirii aprobate la art.1 având destinația de ”teren de sport” și categoria de folosință ”curți construcții”, este bun de uz și interes public local și face parte din domeniul public al Municipiului Bistrița, conform prevederilor legale.         ART.3.(1) - Consiliul local își dă acordul pentru înscrierea în sistemul de cadastru și carte funciară a imobilului care face obiectul prezentei hotărâri, cu număr cadastral nou, în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul public.                    (2) - Prezenta hotărâre, constituie titlu necesar pentru înscrierea în evidenţele de carte funciară a imobilului prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.         ART.4. - Imobilele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre nu fac obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate depuse în baza legilor fondului funciar, al Legii nr.165/2013 şi nu fac obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată.         ART.5. – După finalizarea formalităților de publicitate și carte funciară, elementele de identificare ale imobilului vor fi actualizate în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Bistrița sau vor fi actualizate datele cuprinse în acesta, conform procedurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.        ART.6. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Serviciul public municipal „Direcţia Patrimoniu”, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.        ART.7. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.3 lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 15 voturi “pentru”.        ART.8. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul pregătire documente, va comunica prezenta hotărâre: Serviciului public municipal “Direcţia Patrimoniu”; Direcţiei Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice; Direcției Tehnice; Primarului Municipiului Bistriţa; Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.   PREŞEDINTE DE  ŞEDINŢĂ                   CONTRASEMNEAZĂ                                                                  SECRETAR GENERAL HANGAN SORIN                     CINCEA DUMITRU-MATEI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala