Pe scurtSe aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bistrița a unei suprafețe de 955 mp din Piața Independenței Nord, situată pe strada Împăratul Traian nr. 55A, ca urmare a dezafectării parțiale de la uzul public. Practic, acea bucată de teren nu va mai fi folosită pentru servicii publice și va fi administrată ca proprietate privată a orașului; efectul pentru locuitori este că zona poate fi gestionată ca bun privat, după eventuale pași de valorificare sau utilizare privat. Termene și efecte concrete (bani, zonă afectată) nu sunt detaliate în rezumatul prezentului text disponibil.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Bistriţa în domeniul privat al municipiului Bistriţa a 955 mp (7 tronsoane) din 1338,26 mp (10 tronsoane), a construcţiei totale acoperite din Piaţa Independenţei Nord, în vederea demolării, casării şi valorificării, conform legii, ca urmare a dezafectării parţiale de la uzul și utilitatea publică, pentru amenajarea unei parcări publice, având elementele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA nr. 87 din 07.06.2021
privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bistriţa a suprafeţei de 955 mp din Piata Independentei Nord, situată în strada Impăratul Traian nr.55A, ca urmare a dezafectării partiale de la uzul și utilitatea publică
Consiliul local al municipiului Bistriţa întrunit în şedinţă extraordinară în data de 07.06.2021;
având în vedere:
Rreferatul de aprobare nr.46522/31.05.2021 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.46615/02.06.2021 al Direcției de Administrare a Piețelor din municipiul Bistrița, Direcţiei Patrimoniu și al Direcției Administrație Publică, Juridic;
Avizul favorabil nr.91/07.06.2021 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;
Certificatul de urbanism nr.966/04.06.2021 eliberat de Primăria municipiului Bistriţa;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.187/30.09.2009 privind însuşirea modificărilor şi completărilor inventarului domeniului public al municipiului Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr.85/16.09.1999 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Bistriţa-Năsăud, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud;
prevederile art.553 – 557, art.858 şi următoarele și art.864 Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
în conformitate cu:
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Ordonanţei Guvernului României nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(1), alin.(2) lit.”c” și lit.”d”, alin.(14), art.139 alin.(3) lit.”g”, art.354, art.355 și art.361 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1. – (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Bistriţa în domeniul privat al municipiului Bistriţa a 955 mp (7 tronsoane) din 1338,26 mp (10 tronsoane), a construcţiei totale acoperite din Piaţa Independenţei Nord, în vederea demolării, casării şi valorificării, conform legii, ca urmare a dezafectării parţiale de la uzul și utilitatea publică, pentru amenajarea unei parcări publice, având elementele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Diferența de 383,26 mp a suprafeţei acoperite (3 tronsoane), va rămâne în domeniul public al municipiului Bistrița cu destinația de piață publică, respectiv Piaţa Independenţei Nord.
ART.2. – (1) Se aprobă casarea şi valorificarea construcției prevăzută în anexă, conform prevederilor legale.
(2) Sumele rezultate din valorificarea construcţiei prevăzută în anexă, se fac venit la bugetul local al municipiului Bistriţa.
ART.3. – Demolarea construcției se va face cu respectarea prevederilor legale aplicabile și va fi cuprinsă în cadrul documentației tehnico-economice “Regenerare urbană a zonei Independenţei Nord”.
ART.4. – După finalizarea lucrărilor, Anexa ”Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Bistrița” la Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.187/30.09.2009, cu modificările şi completările ulterioare, se va modifica în mod corespunzător.
ART.5. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcția de Administrare a Pieţelor, Direcţia Patrimoniu și Direcția Administrație Publică, Juridic va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.6. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa, în şedinţă extraordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 16 voturi „pentru” şi 4 abţineri.
ART.7. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre:
Viceprimarului de resort;
Direcţiei de Administrare a Pieţelor;
Direcţiei Patrimoniu;
Direcţiei Tehnice;
Direcţiei Administraţie Publică, Juridic;
Direcției Economice;
Primarului municipiului Bistriţa;
Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU SECRETAR GENERAL,
DIRECTOR EXECUTIV
HANGAN SORIN CINCEA DUMITRU MATEI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.