27 mai 2026

HCL 85/2026 Bistrița adoptată

Însușirea documentaţiei tehnice cadastrale în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilului cu destinația de stradă denumit ”Strada Sorin Eugen Pascu”, în proprietatea Municipiului…

Pe scurt

Consiliul local al municipiului Bistrița decide să însușească documentația tehnică cadastrală pentru a înscrie în evidențele de cadastru și carte funciară imobilul cu destinația de drum numit „Strada Sorin Eugen Pascu”, proprietate a municipiului, domeniul public. Practic, se aprobă transferul/înregistrarea oficială a străzii în registrele publice, ceea ce confirmă faptul că parcela este în folosința și proprietatea comunității, iar înscrierea poate influența modul de gestionare a drumului, termene și eventuale intervenții viitoare. Decizia se bazează pe documente tehnice și avize ale comisiilor competente, respectând cadrul legislativ privind drumurile și cadastrul public.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Sorin Eugen Pascu”.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Sorin Eugen Pascu”” în Bistrița

Denumire
Hotărârea nr. 85 din 2026 a Consiliului Local Bistrița
Titlu oficial
Hotărâre privind însușirea documentaţiei tehnice cadastrale în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilului cu destinația de stradă denumit ”Strada Sorin Eugen Pascu”, în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul public
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
85 / 2026
Data
27 mai 2026
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Locuri citate
Sorin Eugen Pascu” · Sorin Eugen Municipiul Bistrita · Sorin Eugen Pascu Top CF 1537
Teme
Terenuri și clădiri

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 85 din 27.05.2026 privind însușirea documentaţiei tehnice cadastrale în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilului cu destinația de stradă denumit ”Strada Sorin Eugen Pascu”, în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul public   Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 27.05.2026; având în vedere: Adresa înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.32013/20.03.2026 și documentația tehnică cadastrală în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilului cu destinația de stradă denumit ”Strada Sorin Eugen Pascu”, întocmită de către doamna [NUME] – persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie; Referatul de aprobare nr.38028/03.04.2026 al Primarului municipiului Bistriţa; Raportul comun nr.38053/03.04.2026 al Direcţiei Patrimoniu și al Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice; Avizul favorabil nr.91/C1/25.05.2026 al Comisiei economice; Avizul favorabil nr.91/C2/25.05.2026 al Comisiei de urbanism; Avizul favorabil nr.91/C3/26.05.2026 al Comisiei juridice și administrație publică locală; prevederile Hotărârii Consiliului local nr.76/26.05.2011 privind atribuirea denumirii unor străzi din municipiul Bistrița și localitățile componente; prevederile Hotărârii Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița nr.1/2026 privind constatare că număr de 8 terenuri au destinație de drumuri și parțial canal lăsate cu ocazia punerii în posesie conform prevederilor Legii nr.18/1991, Legii nr.1/2000 și a Legii nr.247/2005; prevederile art.5, art.8 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului României nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile art.858, art.863 lit.f), art.876, art.885 alin.(1) şi art.888 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; în conformitate cu: prevederile art.1 alin.(3) și alin.(5), art.27 din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile art.7 alin.(1) și art.8 alin.(1) din Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr.600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare; în temeiul art.87 alin.(5), art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c), alin.(14), art.139 alin.(3) lit.g), art.196 alin.(1) lit.a), art.286 alin.(4) și art.287 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,   H O T Ă R Ă Ş T E :   ART.1. - Se însușește documentaţia tehnică cadastrală în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilului cu destinația de stradă denumit ”Strada Sorin Eugen Pascu”, în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul public, întocmită de către doamna [NUME] – persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie. ART.2. – Imobilul identificat conform documentației cadastrale însușite la alin.(1) se declară bun de uz și interes public local, având destinație de uz și interes public local și elemente de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.3. (1) - Consiliul local își dă acordul pentru înscrierea în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilului-teren care face obiectul prezentei hotărâri, în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul public.             (2) – După finalizarea formalităților de publicitate și carte funciară, imobilul-teren cu destinația de stradă, va fi înscris în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Bistrița, conform procedurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. ART.4. (1) – Imobilul prevăzut în anexa la prezenta hotărâre nu a făcut și nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate depuse în baza legilor fondului funciar, al Legii nr.165/2013 și nu face obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată.            (2) – Se atestă că imobilul cuprins în anexa la prezenta hotărâre nu a făcut obiectul punerii în posesie în baza legilor fondului funciar pentru persoane fizice și juridice. ART.5. - Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Patrimoniu și Direcția Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre. ART.6. - Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 17 voturi “pentru”. ART.7. - Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre: Direcţiei Patrimoniu; Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice; Direcției de Infrastructură și Servicii Bistrița; Arhitectului Şef al Municipiului; Doamnei [NUME], Municipiul Bistrița, str.Panait Cerna, nr.18, sc.B, ap.78, județul Bistrița-Năsăud; Primarului Municipiului Bistriţa; Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.               PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                    CONTRASEMNEAZĂ    SECRETAR GENERAL                  PÂNTEA ANDREI                                GAFTONE FLOARE        

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala