30 aprilie 2025

HCL 85/2025 Bistrița adoptată

Modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.101/29.11.1995 privind transmiterea unui teren proprietatea municipiului Bistrița, Ministerului Sănătății – Direcția Sanitară a…

Pe scurt

Se modifică și se completează hotărârea din 1995 care transmite un teren din proprietatea municipiului Bistrița către Ministerul Sănătății pentru „Centrul de recoltare și conservare a sângelui”, stabilind noile reguli de utilizare și eventuale corecții ale proprietății. Practic, locuitorii vor fi afectați de eventuale ajustări ale terenului, de modul în care se gestionează centrul, iar actul poate implica termene legate de utilizare, finanțare sau regimul juridic al imobilului. Deciziile vizează corecturi de necesitate juridică și de parte administrativă, ținând cont de documente și avize ale direcțiilor municipale, dar nu introduc noi schimbări fundamentale în destinația terenului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) – Se aprobă înscrierea în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Bistrița, Cap.V – Subcapitolul D ”Alte bunuri imobile” a imobilului-teren în suprafață de 2.072 mp, situat în municipiul Bistrița, strada Nicolae Bălcescu nr.11A, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public conform Sentinței civile nr.8698/CC/2024 a Judecătoriei Bistrița – Secția Civilă.”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Nicolae Balcescu.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Nicolae Balcescu” în Bistrița

Denumire
Hotărârea nr. 85 din 2025 a Consiliului Local Bistrița
Titlu oficial
Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.101/29.11.1995 privind transmiterea unui teren proprietatea municipiului Bistrița, Ministerului Sănătății – Direcția Sanitară a județului Bistrița-Năsăud, pentru construirea ”Centrului de recoltare și conservare a sângelui”
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
85 / 2025
Data
30 aprilie 2025
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Locuri citate
Nicolae Balcescu nr. 11a (hartă) CF 54665

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 85 din 30.04.2025 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.101/29.11.1995 privind transmiterea unui teren proprietatea municipiului Bistrița, Ministerului Sănătății – Direcția Sanitară a județului Bistrița-Năsăud, pentru construirea ”Centrului de recoltare și conservare a sângelui” Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.04.2025; având în vedere: adresa Centrului de Transfuzie Sanguină Bistrița-Năsăud, prin Cabinet de avocat Feier Mihai Paul, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.16038/18.02.2025 și documentația anexată acesteia; Sentința civilă nr.8698/CC/2024 a Judecătoriei Bistrița – Secția Civilă care dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în Sentința civilă nr.3710/1995 a Judecătoriei Bistrița; Extrasul de carte funciară nr.54665 Bistrița emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud; Referatul de aprobare nr.33515/04.04.2025 al Primarului municipiului Bistriţa; Raportul comun nr.33727/04.04.2025 al Direcţiei Patrimoniu și al Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice; Avizul favorabil nr.87/C3/29.04.2025 al Comisiei juridice și administrație publică locală; prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.101/29.11.1995 privind transmiterea unui  teren proprietatea municipiului Bistrița, Ministerului Sănătății – Direcția Sanitară a județului Bistrița-Năsăud, pentru construirea ”Centrului de recoltare și conservare a sângelui”; prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr.7/10.01.1992 privind reorganizarea Centrelor de Transfuzie Sanguină ca unități cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătății; prevederile Hotărârii Guvernului României nr.294/1995 referitoare la reorganizarea Institutului de Hematologie Bucureşti şi stabilirea unor măsuri în aplicarea Legii nr.4/1995 privind donarea de sânge, utilizarea terapeutică a singelui uman şi organizarea transfuzională în România; prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr.1250/02.05.2022 privind reorganizarea Institutului Național de Hematologie Transfuzională ”Prof. Dr. C.T. Nicolau” București; prevederile art.58 - 62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile art.867 și următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; în temeiul art.108, art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c) și lit.d), alin.6 lit.a), alin.7 lit.c), art.139 alin.(3) lit.g), art.196 alin.(1) lit.a) și art.289 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,   H O T Ă R Ă Ş T E:   ART.I. – Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr.101/29.11.1995 privind transmiterea unui teren proprietatea municipiului Bistrița, Ministerului Sănătății – Direcția Sanitară a județului Bistrița-Năsăud, pentru construirea ”Centrului de recoltare și conservare a sângelui” se modifică și se completează după cum urmează: 1) Titlul Hotărârii nr.101/29.11.1995 se modifică și va avea următorul cuprins: ”Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița privind înscrierea în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Bistrița a unui imobil-teren proprietate publică a Municipiului Bistrița și transmiterea lui Ministerului Sănătății – Institutul Național de Hematologie Transfuzională ”Prof. Dr. C.T. Nicolau” – Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița-Năsăud” pentru construirea ”Centrului de recoltare și conservare a sângelui”. 2) 1 alin.(1) se modifică și va avea următorul cuprins: ”ART.1.(1) – Se aprobă înscrierea în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Bistrița, Cap.V – Subcapitolul D ”Alte bunuri imobile” a imobilului-teren în suprafață de 2.072 mp, situat în municipiul Bistrița, strada Nicolae Bălcescu nr.11A, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public conform Sentinței civile nr.8698/CC/2024 a Judecătoriei Bistrița – Secția Civilă.” 3) 1 se completează cu două alineate noi, alin.(2) și alin.(3), care vor avea următorul cuprins:           ”ART.1.(2) - Se aprobă transmiterea imobilului-teren proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul public, identificat conform alin.(1) în administrarea Ministerului Sănătății – Institutul Național de Hematologie Transfuzională ”Prof. Dr. C.T. Nicolau” – Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița-Năsăud”, pentru construirea ”Centrului de recoltare și conservare a sângelui”. (3) – Predarea-preluarea imobilului prevăzut la alin.1 se face pe bază de protocol încheiat între părți, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, pe durata existenței Ministerului Sănătății ca organ al administrației publice centrale de specialitate.” ART.II. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Patrimoniu și Direcţia Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre. ART.III. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.g) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 21 voturi “pentru”. ART.IV. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre: Direcției Patrimoniu; Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice; Centrului de Transfuzii Sanguine Bistrița-Năsăud; Primarului Municipiului Bistrita; Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistrita-Năsăud.              PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                        CONTRASEMNEAZĂ                                                                               SECRETAR GENERAL                 HANGAN SORIN                       HRISCU LUCIANA-MARIA    

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala