25 aprilie 2019

HCL 69/2019 Bistrița adoptată

Hotărâre privind încetarea de drept a mandatului de consilier local ;al domnului archiudean mircea

Denumire
Hotărârea nr. 69 din 2019 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
69 / 2019
Data
25 aprilie 2019
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Se constată încetarea de drept a mandatului de consilier a domnului Archiudean Mircea, ca urmare a demisiei, iar locul său în Consiliul local al municipiului Bistrița devine vacant. Hotărârea stabilește cine trebuie să ducă la îndeplinire actul și marchează votul deciziei (13 pentru, 1 împotriva, 3 nu au votat) în cadrul ședinței. Pentru locuitori înseamnă că nu vor exista reprezentantul său în consiliu până la ocuparea unui nou loc prin candidaturi/alegeri; documentul enumeră entitățile cărora li se comunică hotărârea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier al domnului Archiudean Mircea, ca urmare a demisiei si se declara vacant locul acestuia în Consiliul local al municipiului Bistrita

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 69 din 25.04.2019 PRIVIND ÎNCETAREA DE DREPT A MANDATULUI DE CONSILIER LOCAL ;AL DOMNULUI ARCHIUDEAN MIRCEA           ART.1. – Se ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier al domnului Archiudean Mircea, ca urmare a demisiei si se declara vacant locul acestuia în Consiliul local al municipiului Bistrita.           ART.2. – Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotarâri se încredinteaza Secretarul municipiului Bistrita.            ART.3. – Prezenta hotarâre a fost adoptata de Consiliul local al municipiului Bistrita în sedinta ordinara, cu respectarea art.45 alin.1 si alin.5 din Legea administratiei publice locale nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv cu un numar de 13 voturi „pentru”, un vot ”împotriva” din 17 consilieri prezenti. Trei consilieri nu au votat.            ART.4. – Secretarul municipiului, prin Compartimentul pregatire documente, contencios va comunica prezenta hotarâre: -Domnului Archiudean Mircea, cu domiciliul în municipiul Bistrita; -Partidului Ecologist Român–Filiala Bistrita-Nasaud, str. Gheorghe incai nr.16 -Biroului Resurse Umane, Organizare; -Primarului municipiului Bistrita; -Institutiei Prefectului – Judetul Bistrita-Nasaud. Președinte SABAU GHEORGHE Contra Semnează GAFTONE FLOARE Contra Semnează Funcție SECRETARUL MUNICIPIULUI,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă