12 aprilie 2023

HCL 62/2023 Bistrița adoptată

Constatarea încetarii de drept a mandatului de consilier local al doamnei [persoană fizică]

Pe scurt

Se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local al doamnei Radoicovici Silvia Elisabeta, ca urmare a schimbării domiciliului într-o altă localitate, iar locul acesteia devine vacant în Consiliul local al municipiului Bistrița. Decizia implică transmiterea hotărârii către persoana în cauză, către instituții și entități relevante (partid, Justiție, Primărie, prefectură) pentru înregistrare și îndeplinirea formalităților. Pentru locuitori înseamnă că nu mai există reprezentantul respectiv în consiliu, iar eventualele proceduri de completare sau alegeri vor urma în conformitate cu legea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local al doamnei Radoicovici Silvia Elisabeta, ca urmare a schimbării domiciliului în altă unitate administrativ teritorială, şi se declară vacant locul acesteia în Consiliul local al municipiului Bistriţa

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 62 din 2023 a Consiliului Local Bistrița
Titlu oficial
Hotărâre privind constatarea încetarii de drept a mandatului de consilier local al doamnei Radoicovici Silvia Elisabeta
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
62 / 2023
Data
12 aprilie 2023
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Locuri citate
Gheorghe Sincai nr. 16 (hartă)

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 62 din 12.04.2023 privind constatarea încetarii de drept a mandatului de consilier local al doamnei Radoicovici Silvia Elisabeta             Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 12.04.2023;             având în vedere:              Adresa doamnei [NUME], înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.37585/10.04.2023, prin care comunică schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ teritorială, respectiv municipiul Timișoara, județul Timiș;             Referatul constatator nr.37651/10.04.2023 al Primarului şi al Secretarului general al municipiului Bistriţa;             prevederile Ordinului nr.287/22.10.2020 al Prefectului Judeţului Bistriţa-Năsăud privind constatarea îndeplinirii condiţiilor legale de constituire a Consiliului local al municipiului Bistriţa;             în conformitate cu:            prevederile art.204 alin.2 lit.”c”, alin.3, alin.6, alin.7 și alin.10 din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;            în temeiul art.139 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E :              ART.1. – Se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local al doamnei Radoicovici Silvia Elisabeta, ca urmare a schimbării domiciliului în altă unitate administrativ teritorială, şi se declară vacant locul acesteia în Consiliul local al municipiului Bistriţa.             ART.2. – Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Secretarul general al municipiului Bistriţa.              ART.3. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă extraordinară, cu respectarea art.139 alin.1 din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 18 voturi „pentru”.             ART.4. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre:    - Doamnei [NUME];    - Partidului Mișcarea Populară – Filiala Bistriţa-Năsăud, cu sediul în municipiul Bistrița,       Str. Gheorghe Șincai nr.16;    - Judecătoriei Bistrița;    - Biroului Resurse Umane, Organizare;    - Primarului municipiului Bistriţa;    - Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.                      PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                         CONTRASEMNEAZĂ                                                                                         SECRETAR GENERAL                      URÎTE FLORIN-RADU                               GAFTONE FLOARE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala