27 martie 2020

HCL 60/2020 Bistrița adoptată

Hotărâre privind încetarea prin acordul partilor a contractului de asociere nr 89/25.10.2017 încheiat între municipiului bistrita cu judetul bistrita nasaud si spitalul judetean de urgenta bistrita pentru realizarea obiectivului de investitii “centrul judetean de radioterapie –spitalul judetean de urgenta bistrita”

Denumire
Hotărârea nr. 60 din 2020 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
60 / 2020
Data
27 martie 2020
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încetarea prin acordul părților a contractului de asociere din 2017 între municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud și Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru realizarea “Centrului Județean de Radioterapie – Spitalul Județean de Urgență Bistrița”. Se abrogă hotărârea anterioară din 2017 care aproba asocierea. Pentru locuitori înseamnă că proiectul Centrului de Radioterapie nu va continua în forma de asociere cu aceste autorități, iar eventualele costuri/finanțări sau termene ale proiectului nu mai vor fi puse în aplicare în cadrul acestei asocieri; decizia a fost adoptată cu 16 voturi pentru, 1 împotrivă și 3 abțineri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba încetarea prin acordul partilor a contractului de asociere nr 89/25.10.2017 încheiat intre Municipiului Bistrita cu Judetul Bistrita Nasaud si Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita pentru realizarea obiectivului de investitii “Centrul Judetean de Radioterapie –Spitalul Judetean de urgenta Bistrita”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 60 din 27.03.2020 PRIVIND ÎNCETAREA PRIN ACORDUL PARTILOR A CONTRACTULUI DE ASOCIERE NR 89/25.10.2017 ÎNCHEIAT ÎNTRE MUNICIPIULUI BISTRITA CU JUDETUL BISTRITA NASAUD SI SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BISTRITA PENTRU REALIZAREA OBIECTIVULUI DE INVESTITII “CENTRUL JUDETEAN DE RADIOTERAPIE –SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BISTRITA” ART.1. Se aproba încetarea prin acordul partilor a contractului de asociere nr 89/25.10.2017 încheiat intre Municipiului Bistrita cu Judetul Bistrita Nasaud si Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita pentru realizarea obiectivului de investitii “Centrul Judetean de Radioterapie –Spitalul Judetean de urgenta Bistrita”. ART.2. Se abroga hotarârea nr 124/31.08.2017 a Consiliului Local al Municipiului Bistrita privind aprobarea asocierii Municipiului Bistrita cu Judetul Bistrita Nasaud si Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita pentru realizarea obiectivului de investitii “Centrul Judetean de Radioterapie –Spitalul Judetean de urgenta Bistrita”. ART.3. Prezenta hotarâre a fost adoptata de Consiliul local al municipiului Bistrita în sedinta ordinara din data de 27.03.2020, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit. „f) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului României nr 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, respectiv cu un numar de 16 voturi “pentru”, un vot ”împotriva” si 3”abtineri”.  ART.4. Primarul municipiului Bistrita, prin Directia Administratie Publica, Juridic, va aduce la îndeplinire prezenta hotarâre. ART.5. Secretarul general, prin Compartimentul Pregatire Documente- Contencios va comunica prezenta hotarâre, prin mijloace electronice: -Directiei Economice -Directiei Administratie Publica, Juridic -Directiei Tehnice -Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud -Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita -Primarului municipiului Bistrita -Institutiei Prefectului - Judetul Bistrita –Nasaud.   Președinte BRIA DUMITRU ALEXANDRU Contra Semnează CINCEA DUMITRU MATEI Contra Semnează Funcție PENTRU SECRETAR GENERAL,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă