30 martie 2023

HCL 50/2023 Bistrița adoptată

Hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr.161/28.10.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea contractării și garantării cu veniturile proprii a unei/unor finanțări rambursabile interne în valoare totală de maxim 100 milioane lei pentru realizarea de investiții publice de interes local, cu o maturitate de maxim 15 ani, cu modificările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 50 din 2023 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
50 / 2023
Data
30 martie 2023
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea Hotărârii nr. 161/28.10.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița, care a autorizat contractarea și garantarea cu venituri proprii a unor împrumuturi interne în valoare totală de până la 100 milioane lei, pentru investiții publice de interes local, cu maturitate de maximum 15 ani. Modificarea poate ajusta condițiile, lista obiectivelor finanțate sau alte detalii ale împrumutului, conform avizelor comisiilor și reglementărilor legale aplicabile; pentru locuitori înseamnă potențial: acces la finanțare pentru investiții locale, impact asupra bugetului pe termen lung, cu incidențe asupra rambursărilor din venituri proprii ale primăriei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 50 din 30.03.2023 pentru modificarea Hotărârii nr.161/28.10.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea contractării și garantării cu veniturile proprii a unei/unor finanțări rambursabile interne în valoare totală de maxim 100 milioane lei pentru realizarea de investiții publice de interes local, cu o maturitate de maxim 15 ani, cu modificările ulterioare      Consiliul local al municipiului Bistrița întrunit în ședință ordinară în data de 30.03.2023;      având în vedere:      Referatul de aprobare nr.22124/06.03.2023 al Primarului municipiului Bistrița;      Raportul comun nr.22127/06.03.2023 al Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice și Direcției Administrație Publică, Juridic;       Acordul Băncii Comerciale Române S.A. înregistrat la Primăria Municipiului Bistrița sub nr.19432/27.02.2023 de modificare a listei cu obiectivele de investiții finanțate din contractul de împrumut nr.20220411266/12.04.2022;        Avizul favorabil nr.51/C1/29.03.2023 al Comisiei economice;        Avizul favorabil nr.51/C3/29.03.2023 al Comisiei juridice şi administraţie publică locală;        prevederile Hotărârii nr.161/28.10.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea contractării și garantării cu veniturile proprii a unei/unor finanțări rambursabile interne în valoare totală de maxim 100 milioane lei pentru realizarea de investiții publice de interes local, cu o maturitate de maxim 15 ani, cu modificările ulterioare;        în conformitate cu :        prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr.64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare;        prevederile cap. IV din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;         prevederile Hotărârii Guvernului României nr.9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare;         prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;        prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 ratificată prin Legea nr. 199/1997;        prevederile art.1.166 și următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil. republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;        constatând necesitatea de a asigura resurse financiare pentru realizarea investițiilor publice de interes local a căror documentaţie tehnico-economică a fost aprobată prin hotărâri anterioare ale Consiliului Local al municipiului Bistriţa;        în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b” şi alin.(4) lit.”b”, art.139 alin.(3) lit.”b” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;  H O T Ă R Ă Ş T E:         ART.I. Anexa la Hotărârea nr. 161/28.10.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu Anexa la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta.        ART.II.Celelalte prevederi ale Hotărârii nr.161/28.10.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița, cu modificările ulterioare, rămân nemodificate.        ART.III. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul Municipiului Bistrița, prin Direcția Economică, Direcția Tehnică, Serviciul Achiziții Publice, Direcției Administrație Publică, Juridic.        ART.IV. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa, în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”b” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Romaniei nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 16 voturi „pentru” şi 2 voturi abţineri .       ART.V. Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va aduce prezenta hotărâre la cunoștință publică prin afișarea la sediul Primăriei, precum și pe pagina de internet www.primariabistrita.ro și o va comunica: Direcţiei Economice; Direcţiei Tehnice; Serviciului Achiziții Publice; Direcţiei Administraţie Publică, Juridic; Primarului municipiului Bistriţa; Instituţiei Prefectului -  judeţul Bistriţa-Năsăud.                    PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                       CONTRASEMNEAZĂ                                                                                   SECRETAR GENERAL                 URÎTE FLORIN-RADU                              GAFTONE FLOARE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă