23 februarie 2023

HCL 41/2023 Bistrița adoptată

Hotărâre privind aprobarea ”Planului de selecție – componentă inițială” și a ”Profilului candidatului pentru funcția de administrator” la Societatea Business Park Bistrița Sud S.R.L.

Denumire
Hotărârea nr. 41 din 2023 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
41 / 2023
Data
23 februarie 2023
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Planul de selecție – componentă inițială și Profilul candidatului pentru funcția de administrator la Societatea Business Park Bistrița Sud S.R.L. Decizia înseamnă că se stabilesc documentele și criteriile pentru a selecta și a numi administratorul unic neasociat al parcului industrial, cu reguli și termene stabilite de Consiliul local. Pentru localnici, acest lucru influențează modul în care se gestionează parcul, potențial costuri și servicii legate de administrația parcului și de buna guvernanță a companiei publice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă ”Planul de selecție – componentă inițială” în vederea desemnării administratorului Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 41 din 23.02.2023 privind aprobarea ”Planului de selecție – componentă inițială” și a ”Profilului candidatului pentru funcția de administrator” la Societatea Business Park Bistrița Sud S.R.L.            Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 23.02.2023;           având în vedere:           Referatul de aprobare nr.14435/10.02.2023 al Primarului municipiului Bistriţa;           Raportul comun nr.14436/10.02.2023 al Direcţiei Economice și al Direcţiei Administratie Publică, Juridic;           Adresa Comisiei de selectie a candidatilor pentru functia de administrator unic neasociat la  Societatea Business Park Bistrita Sud S.R.L., înregistrată la Primaria municipiului Bistrita cu nr.14173/ 10.02.2023;           Avizul favorabil nr.41/C1/20.02.2023 al Comisiei economice; Avizul favorabil nr.41/C3/22.02.2023 al Comisiei juridice şi administraţie publică locală;           în conformitate cu:           Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.109/20.09.2012 privind înființarea Societăţii comerciale cu răspundere limitată S.C.”Business Park Bistriţa Sud” S.R.L.-societate administrator pentru Parcul Industrial “Bistriţa Sud;           Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.31/25.02.2021 pentru modificarea Anexei la Hotărârea nr.109/20.09.2012 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind înființarea Societăţii comerciale cu răspundere limitată, S.C.“Business Park Bistriţa Sud” S.R.L.-societate administrator pentru Parcul Industrial “ Bistriţa Sud”, cu modificările şi completările ulterioare;           Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.115/19.07.2018 privind aprobarea ”Planului de selecție-componenta inițială” și a ”Profilului candidatului pentru funcția de administrator” la Societatea Business Park  Bistrița Sud SRL;           Hotărârea Consiliul local al municipiului Bistrita nr.8/31.01.2023 privind constituirea Comisiei de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de administrator unic neasociat şi aprobarea Scrisorii de aşteptări la Societatea Business Park Bistriţa Sud S.R.L.;           prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare; prevederile Hotărârii Guvernului Romaniei nr.722/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Odonanța de urgență a Guvernului României nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a intreprinderilor publice;           în temeiul art.129 alin.(2) lit.”a”, alin.(3) lit.”d”, art.139 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E :           ART.1. – Se aprobă ”Planul de selecție – componentă inițială” în vederea desemnării administratorului Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre.           ART.2. – Se aprobă ”Profilul candidatului pentru funcția de administrator” al Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L., conform anexei nr.2 la prezenta hotărâre.           ART.3. – Cu data intrarii în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrita nr.115/19.07.2018 privind aprobarea ”Planului de selecție – componentă inițială” și a ”Profilului candidatului pentru funcția de administrator” la Societatea Business Park Bistrița Sud S.R.L, se abrogă.           ART.4. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Comisia de selecție, Direcția Economică și Socitatea Business Park Bistrița Sud S.R.L. va aduce la îndeplinire prezenta hotarare.           ART.5. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(1) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 18 voturi ”pentru” și un consilier care nu a votat pentru evitarea conflictului de interese.           ART.6. – Secretarul general al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre:           - Comisiei de selecție-administrator Societatea Business Park Bistrița Sud;           - Direcţiei Economice;           - Direcţiei Administratie Publică, Juridic;           - Biroul Resurse Umane, Organizare;           - Societăţii Business Park Bistriţa Sud S.R.L.           - Primarului municipiului Bistriţa;           - Instituţiei Prefectului-Judeţul Bistriţa-Năsăud.              PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                            CONTRASEMNEAZĂ                                                                                  SECRETAR GENERAL                 URÎTE FLORIN-RADU                              GAFTONE FLOARE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă