28 noiembrie 2022

HCL 270/2022 Bistrița adoptată

Hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa, pe anul 2022

Denumire
Hotărârea nr. 270 din 2022 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
270 / 2022
Data
28 noiembrie 2022
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local decide rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pentru anul 2022, adică modificarea sumelor alocate în venituri și cheltuieli, în funcție de noile alocări de la bugetul de stat, TVA și alte justificări primite. Pentru locuitori, înseamnă eventuale ajustări ale finanțării proiectelor, servicilor sau investițiilor locale, precum termenele de execuție și zonele sau domeniileAffected (de exemplu învățământ, infrastructură sau servicii publice) pot primi fonduri suplimentare sau redistribuite, conform rectificării menționate în hotărâre. Dacă apar efecte concrete, acestea vor fi detaliate în Raportul de rectificare și în anexe referitoare la bugetul pe unități administrativ-teritoriale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă bugetul general rectificat de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2022 si estimările pe anii 2023-2025, conform anexei nr.1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 270 din 28.11.2022 privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa, pe anul 2022 Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară în data de 28.11.2022;          având în vedere: Referatul de aprobare nr.114069/17.11.2022 al Primarului municipiului Bistrița; Raportul nr.114070/17.11.2022 al Direcției economice și al Direcției Tehnice Completarea la Raportul nr.114070/17.11.2022, înregistrată cu nr.117473/25.11.2022; Avizul favorabil nr.263/28.11.2022 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița; Decizia nr. 8/01.11.2022 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr.109105/03.11.2022, privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru bugetele locale aprobate prin Ordonanța Guvernului nr. 19/2022, cu privire la rectificare bugetului de stat pe anul 2022; Adresa nr. 11374/31.10.2022 a Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud privind repartizarea bugetului pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Bistrița, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr. 109136/03.11.2022; Adresa nr. BNG_STZ-4647/01.11.2022 Agenției Naționale de Administrare Fiscală, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr. 109099/03.11.2022 privind repartizarea pe trimestre a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru bugetele locale aprobate prin Ordonanța Guvernului nr. 19/2022, cu privire la rectificare bugetului de stat pe anul 2022; Adresa nr. BNG_STZ-4674/03.11.2022 Agenției Naționale de Administrare Fiscală, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr. 109432/04.11.2022 privind comunicarea sumelor aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1306/2022 și rectificării ulterioare, privind aprobarea sumelor  defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului ;          Prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.30/08.02.2022 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2022 și estimat pe anii 2023-2025, cu modificările ulterioare; Prevederile art. 16-22 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr.317/2021; Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 19/2022, cu privire la rectificare bugetului de stat pe anul 2022; în conformitate cu: prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările ulterioare;       în temeiul dispozițiilor art.87, alin.3, art.129, alin.2, lit.„b”, alin.4, lit. „a”, art.139, alin.3, lit.„a”, art.155, alin.1 lit.”c” și alin.4 lit.„b” din Ordonanța de urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;   H O T Ă R Ă Ş T E:   ART.1. - Se aprobă bugetul general rectificat de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2022 si estimările pe anii 2023-2025, conform anexei nr.1.          ART.2. - Se aprobă bugetul local rectificat pe anul 2022 si estimările pe anii 2023-2025, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.2; ART.3. – Se aprobă bugetul instituțiilor publice și al activităților finanțate  din venituri proprii si subvenții din bugetul local rectificat  pe anul 2022 si estimările pe anii 2023-2025, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.3; ART.4. – Anexa nr.4 la Hotărârea nr.30/08.02.2022 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2022 și estimările pe anii 2023-2025, cu modificările ulterioare, rămâne nemodificată; ART.5. – Anexa nr.5 la Hotărârea nr.30/08.02.2022 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2022 și estimările pe anii 2023-2025, cu modificările ulterioare, rămâne nemodificată; ART.6. – Se aprobă programul de investiții publice rectificat pe anul 2022 pentru fiecare din bugetele prevăzute la articolele 2 - 3 din prezenta hotărâre, conform anexei nr.6; ART.7. – Anexa nr.7 la Hotărârea nr.30/08.02.2022 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2022 și estimările pe anii 2023-2025, cu modificările ulterioare, rămâne nemodificată; ART.8. – Anexele nr. 1-3 și 6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.9. – Se aprobă suplimentarea creditelor de angajament cu suma de 300 mii lei. ART.10. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Economică și Direcția Tehnică va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre. ART.11. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară de, cu respectarea art. 139 alin.3 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 15 voturi „pentru”.          ART.12. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul pregătire documente, contencios, va comunica  prezenta hotărâre : Direcției Economice; Direcției Tehnice; Primarului municipiului Bistrița ; Instituției Prefectului - Județul Bistrița-Năsăud.                      PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                              CONTRASEMNEAZĂ                                                                                             SECRETAR GENERAL,                     FILIP ALEXANDRU TUDOR                             GAFTONE FLOARE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă