HCL 239/2024 Bistrița adoptată
Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 189/26.09.2024 a Consiliului local al municipiului Bistrita de acordare a facilitaților fiscale privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al municipiului Bistrița
- Denumire
- Hotărârea nr. 239 din 2024 a Consiliului Local Bistrița
- Emitent
- Consiliul Local Bistrița
- Număr
- 239 / 2024
- Data
- 28 noiembrie 2024
- Localitate
- Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă modificarea și completarea Hotărârii nr. 189/26.09.2024 care stabilește facilități fiscale pentru anularea accesoriilor la obligațiile bugetare principale restante la 31 august 2024, adaptată la noile reglementări fiscale. Asta înseamnă pentru locuitori că pot beneficia în continuare de scutire de penalități și dobânzi aferente datoriilor către bugetul local, conform noilor reguli și termene, iar hotărârea poate implica ajustări ale cuantumului sau condițiilor de acordare în funcție de noile ordine legale.
Documente
Text
HOTĂRÂREA nr. 239 din 28.11.2024
pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 189/26.09.2024 a Consiliului local al municipiului Bistrita de acordare a facilitaților fiscale privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al municipiului Bistrița
Consiliul Local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.11. 2024;
având în vedere:
Urgența determinată de necesitatea aplicării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 132/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
Referatul de aprobare nr.113923/25.11.2024 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul nr. 113924/25.11.2024 al Direcţiei Economice;
Avizul favorabil nr.248/C1/25.11.2024 al Comisiei economice;
Avizul favorabil nr.248/C3/28.11.2024 al Comisiei juridice și administrație publică locală;
Hotărârea nr. 189/26.09.2024 a Consiliului local al municipiului Bistrița de acordare a facilitaților fiscale privind anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al municipiului Bistrița;
prevederile art.7 alin.(13) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
în conformitate cu:
prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Ordonanței de urgență nr. 132/21.11.2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”e”, art.136, art.139 alin.(1), alin.(3) lit.”a”,”c”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.I. Hotărârea nr. 189/26.09.2024 a Consiliului local al municipiului Bistrita de acordare a facilitaților fiscale privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al municipiului Bistrița se modifică și se completează după cum urmează:
1). Art.1 alin.(3) se modifică și va avea următorul cuprins:
„ART.1. (3) Procedura de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabilii de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bistrița prevăzută la alin.(2), se aplică până la data de 19 decembrie 2024 inclusiv (data limită de depunere a cererii de anulare a accesoriilor, sub sancţiunea decăderii)”.
2). Art.1 se completează cu un nou alineat, alin.(4), care va avea următorul cuprins:
„ART.1. (4) Prin excepție de la obligativitatea depunerii cererii de anulare, debitorii care au depus notificări, potrivit Procedurii, până la data de 25 noiembrie 2024, dar nu depun cerere de anulare, până la 19 decembrie 2024 inclusiv, şi îndeplinesc la această dată celelalte condiţii prevăzute în Procedură, după caz, aceștia beneficiază de anularea accesoriilor, prin emiterea, din oficiu, de către organul fiscal a deciziei de anulare a accesoriilor după constatarea îndeplinirii acestor condiţii”.
ART.II. Termenul de 25 noiembrie 2024 se înlocuiește cu termenul de 19 decembrie 2024 în întreg cuprinsul Procedurii de acordare a facilitaților fiscale privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al municipiului Bistrița, prevăzută în Anexa la Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.189/26.09.2024.
ART.III. Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Economică, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
ART.IV. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședința ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit. „a”,„c” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 19 voturi „pentru” și o abţinere.
ART.V. Secretarul General al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
- Primarului municipiului Bistriţa;
- Instituţiei Prefectului – Județul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
BRIA DUMITRU-ALEXANDRU HRISCU LUCIANA-MARIA
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 235/2024Hotărâre pentru modificarea anexelor la Hotărârea nr. 117/12.06.2023 a Consiliului Local al municipiului Bistrița privind…HCL 236/2024Hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru utilizarea sistemului de închiriere biciclete în regim self-serviceHCL 237/2024Hotărâre privind însușirea documentaţiei cadastrale de înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară a unui imobil-teren…HCL 238/2024Hotărâre pentru modificarea anexelor Hotărârii nr. 116 din 12.06.2023 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind…HCL 240/2024Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.227/07.12.2023 privind aprobarea prelungirii…HCL 241/2024Hotărâre privind a opta rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2024 și estimat pe…HCL 242/2024Hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice din municipiul Bistriţa în…HCL 243/2024Hotărâre privind stabilirea taxelor speciale, datorate de persoanele fizice şi juridice din municipiul Bistriţa în anul 2025
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.