23 decembrie 2019

HCL 224/2019 Bistrița adoptată

Modificarea hotarârii nr.97/30.05.2019 a consiliului local al municipiului bistria;privind aprobarea contractarii unei finanari rambursabile interne necesare asigurarii contribuiei la proiectele finanate prin…

Pe scurt

Se aprobă modificarea deciziei anterioare privind contractarea unei finanțări rambursabile interne, pentru a finanța contribuția municipiului la proiecte finanțate din fonduri structurale ale UE pe perioada 2014–2020, în valoare maximă de aproximativ 20,32 milioane lei (inițial 49 milioane). Se stabilește că finanțarea se va contracta printr-un credit bancar revolving, cu maturitate de până la 20 de ani, din care 3 ani perioadă de grație, pentru investițiile din municipiul Bistrița, conform anexei la hotărâre. Restul prevederilor rămân neschimbate iar hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi pentru, 7 împotrivă și un abținut.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

se modifica si va avea urmatorul cuprins

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 224 din 2019 a Consiliului Local Bistrița
Titlu oficial
Hotărâre pentru modificarea hotarârii nr.97/30.05.2019 a consiliului local al municipiului bistria;privind aprobarea contractarii unei finanari rambursabile interne necesare asigurarii contribuiei la proiectele finanate prin fonduri structurale ale uniunii europene din perioada de programare 2014 – 2020 ;in valoare de maxim 49 milioane lei
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
224 / 2019
Data
23 decembrie 2019
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 224 din 23.12.2019 PENTRU MODIFICAREA HOTARÂRII NR.97/30.05.2019 A CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI BISTRIA;PRIVIND APROBAREA CONTRACTARII UNEI FINANARI RAMBURSABILE INTERNE NECESARE ASIGURARII CONTRIBUIEI LA PROIECTELE FINANATE PRIN FONDURI STRUCTURALE ALE UNIUNII EUROPENE DIN PERIOADA DE PROGRAMARE 2014 – 2020 ;IN VALOARE DE MAXIM 49 MILIOANE LEI ART.I. – Hotarârea nr.97/30.05.2019 a Consiliului local al municipiului Bistria, privind aprobarea contractarii unei finanari rambursabile interne necesare asigurarii contribuiei la proiectele finanate prin fonduri structurale ale Uniunii Europene din perioada de programare 2014 – 2020 în valoare de maxim 49 milioane lei, se modifica dupa cum urmeaza : Se modifica titlul hotarârii i va avea urmatorul cuprins: „Hotarâre privind aprobarea contractarii unei finanari rambursabile interne necesare asigurarii contribuiei la proiectele finanate prin fonduri structurale ale Uniunii Europene din perioada de programare 2014 – 2020, în valoare de maxim 20.320.825,85 lei”. Articolul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins: „ART.1. – Se aproba contractarea unei finanari rambursabile interne prin credit bancar de tip linie de finanare revolving, în suma de maxim 20.320.825,85 lei, cu o maturitate de maxim 20 ani, din care 3 ani perioada de graie, necesara finanarii obiectivelor de investiii din municipiul Bistria prevazute în anexa la prezenta hotarâre”. Se înlocuiete anexa la Hotarârea Consiliului local nr.97/30.05.2019 si este cea prevazuta în anexa la prezenta hotarâre: ART.II. – Celelalte prevederi ale Hotarârii Consiliului local nr.97/30.05.2019 ramân nemodificate. ART.III. – Primarul municipiului Bistrita, prin Direcia Economica i Direcia Tehnica va aduce la îndeplinire prezenta hotarâre. ART.IV. – Prezenta hotarâre a fost adoptata de Consiliul local al municipiului Bistrita, în sedinta extraordinara, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”a” din Ordonanta de urgenta a Guvernului Romaniei nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un numar de 11 voturi „pentru” i 7 voturi ”împotriva” din 19 consilieri prezenti. Un consilier nu a votat. ART.V. – Secretarul General al municipiului, prin Compartimentul Pregatire Documente, Contencios va comunica prezenta hotarâre: Directiei Economice; Directiei Tehnice; Directiei Integrare Europeana; Directiei Administratie Publica, Juridic;  Primarului municipiului Bistrita; Institutiei Prefectului – Judetul Bistrita-Nasaud. Președinte KOZUK ANDREI IOAN Contra Semnează CINCEA DUMITRU MATEI Contra Semnează Funcție PENTRU SECRETAR GENERAL, DIRECTOR EXECUTIV

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala