6 octombrie 2022

HCL 214/2022 Bistrița adoptată

Aprobarea depunerii proiectului „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, Dealul Jelnei”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, C10 – Fond local, runda a doua

Pe scurt

Se aprobă depunerea proiectului „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, Dealul Jelnei” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, runda a doua, pentru infrastructură pentru biciclete la nivel local/metropolitan. Scopul este să se obțină finanțare nerambursabilă prin apelul PNRR/2022/C10, cu monitorizarea punctuală a investiției în Bistrița. Pentru locuitori înseamnă că se vor crea piste pentru biciclete, ceea ce poate însemna investiții în siguranța și comoditatea deplasărilor cu bicicleta, eventual având termene și condiții de implementare stabilite prin cererea de finanțare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă Proiectul „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, Dealul Jelnei”, în vederea participării la apelurile de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul Local, runda a doua, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență I.1.4 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – infrastructurii pentru biciclete la nivel local/metropolitan

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 214 din 2022 a Consiliului Local Bistrița
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, Dealul Jelnei”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, C10 – Fond local, runda a doua
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
214 / 2022
Data
6 octombrie 2022
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Locuri citate
Drumul Dumitrei Vechi (hartă) · Andrei Muresanu – Str. Nasaudului. 3 · Subcetate – Str. Ioan Slavici CF 80471

Pe același subiect în Bistrița

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 214 din 06.10.2022 privind aprobarea depunerii proiectului „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, Dealul Jelnei”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, C10 – Fond local, runda a doua Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată în data de 06.10.2022; având în vedere: Urgența supunerii spre aprobare a proiectului de hotărâre este determinată de necesitatea depunerii cererii de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – componenta 10, Fondul Local, runda a doua, I.1.4 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – infrastructurii pentru biciclete la nivel local/metropolitan, începând cu data de 14.10.2022. Depunerea se face în apel necompetitiv pe sume alocate la nivel de țară, pe principiul “primul venit, primul servit”; Referatul de aprobare nr.97352/04.10.2022 al Primarului municipiului Bistrița; Raportul comun nr. 97357/04.10.2022 al Direcției Integrare Europeană, Direcției Tehnice, Arhitectului șef și Direcției Economice;  Avizul favorabil nr.222/06.10.2022 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița; Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistrița pentru perioada 2010 -2030, actualizată 2015 – 2030, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr. 54/04.05.2017;   Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Bistrița, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bistrița nr. 58 din 04.05.2017;  Ghidul specific - condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare; în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”d”,”f”, art.139 alin.(3) lit.”d”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ș T E: ART. 1. (1) Se aprobă Proiectul „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, Dealul Jelnei”, în vederea participării la apelurile de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul Local, runda a doua, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență I.1.4 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – infrastructurii pentru biciclete la nivel local/metropolitan.         (2) Descrierea sumară a investiției propusă prin proiect este prezentată în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.      ART. 2. Se aprobă Nota de fundamentare pentru proiectul „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, Dealul Jelnei”, prevăzută în anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.        ART. 3. (1) Se aprobă valoarea totală a proiectului „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, Dealul Jelnei”, în cuantum de 2.322.529,86 lei fără TVA. Valoarea TVA aferentă acestor cheltuieli se va suporta de la bugetul de stat.                     (2) Se aprobă asigurarea si susținerea cheltuielilor neeligibile pentru realizarea proiectului și a oricăror alte cheltuieli neeligibile care pot să apară pe parcursul implementării proiectului.                            (3) Fondurile necesare pentru acoperirea valorii neeligibile a proiectului, a cheltuielilor conexe care pot să apară pe durata implementării proiectului, precum și cele necesare implementării optime a proiectului, în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor vor fi prevăzute în bugetele locale ale municipiului Bistrița pe anii 2022-2024.           ART. 4. Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Integrare Europeană, Direcția Tehnică, Arhitectul șef și Direcția Economică va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.           ART. 5. Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului Bistrița în ședința extraordinară convocată de îndată, cu respectarea art. 139 alin. (3), lit ”d” din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr 20 de voturi ”pentru”.           ART. 6. Secretarul General al municipiului Bistrița, prin Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre: Direcției Integrare Europeană; Arhitectului Șef; Direcției Tehnice; Direcției Patrimoniu; Direcției Servicii Publice; Direcției Economice; Direcției Administrație Publică, Juridic; Primarului Municipiului Bistrița; Instituției Prefectului Județului Bistrița-Năsăud.                     PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                           CONTRASEMNEAZĂ                                                                                                  PENTRU SECRETAR GENERAL,                                                                                                           DIRECTOR EXECUTIV                   BRICI TIBERIUS-DANIEL                                           CINCEA DUMITRU MATEI    

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala