Pe scurtConsiliul local al municipiului Bistrița aprobă execuția bugetului local, a bugetelor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și ale subvențiilor din bugetul local, precum și a bugetului creditelor interne pentru trimestrul IV al anului 2021, conform anexelor 1, 2 și 3. Decizia înseamnă că cheltuielile și încasările pentru municipiu, pentru instituțiile publice și pentru creditele interne din perioada octombrie–decembrie 2021 sunt evaluate și autorizate în întregime, iar anexele devin parte integrantă a hotărârii. Pentru locuitori, aceasta afectează modul în care se gestionează banii orașului în ultimele trei luni ale anului 2021, inclusiv finanțarea proiectelor locale, plățile către servicii publice și nivelul posibilelor investiții sau reduceri bugetare, cu transparență în raportarea cheltuielilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA nr. 204 din 21.12.2021
Privind aprobarea execuţiei bugetului local, bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local şi bugetul creditelor interne al municipiului Bistriţa pe trimestrul IV al anului 2021
Privind aprobarea execuţiei bugetului local, bugetului instituţiilor publice
finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local şi bugetul creditelor
interne al municipiului Bistriţa pe trimestrul IV al anului 2021
Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data
de 21.12.2021;
având în vedere:
Referatul de aprobare nr.106207/07.12.2021 al Primarului municipiului
Bistrița;
Raportul nr.106208/07.12.2021 al Primarului municipiului Bistriţa şi al
Direcţiei Economice;
Avizul favorabil nr.222/20.12.2021 al Comisiilor reunite de specialitate
ale Consiliului local al municipiului Bistrița;
în conformitate cu:
prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art.129 alin.(4) lit.”a”, art.139 alin.(3) lit.”a”, art.155 alin.(1)
lit.”c” şi alin.(4) lit.”b” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
ART.1. – Se aprobă execuţia bugetului local al municipiului Bistriţa pe
trimestrul IV al anului 2021, aşa cum este prezentată în anexa nr.1.
ART.2. – Se aprobă execuţia bugetului instituţiilor publice finanţate din
venituri proprii şi subvenţii din bugetul local al municipiului Bistriţa pe trimestrul
IV al anului 2021, aşa cum este prezentată în anexa nr.2.
ART.3. – Se aprobă execuţia bugetului creditelor interne al municipiului
Bistriţa pe trimestruI IV al anului 2021, aşa cum este prezentată în anexa nr.3.
ART.4. – Anexele nr.1 - 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.5. –Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al
municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”a”
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, respectiv cu un număr de 13 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi
6 „abţineri”.
ART.6. – Secretarul General al municipiului, prin Compartimentul
Pregătire Documente, Contencios, va comunica prezenta hotărâre:
- Direcţiei Economice;
- Serviciului Audit intern;
- Primarului municipiului Bistriţa;
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
FILIP ALEXANDRU-TUDOR GAFTONE FLOARE
Anexe:
anexele nr.1-3 la Hotararea 204 din 21.12.2021
Hotararea nr.204 din 21.12.2021
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.