14 noiembrie 2023

HCL 203/2023 Bistrița adoptată

Aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Creșterea eficienței energetice a sediului Serviciului de Impozite și taxe”…

Pe scurt

Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a sediului Serviciului de Impozite și taxe” din Bistrița, adică se aprobă cum va fi făcută lucrarea și cât va costa estimativ. Acest lucru este necesar pentru depunerea cererii de finanțare la Fondul de Mediu, deci indică ce bani vor fi cheltuiți și în ce termene pentru intervențiile la sediu, situat pe strada Alexandru Odobescu nr. 17A. Pentru localnici înseamnă că vor exista îmbunătățiri ale eficienței energetice, posibil cu impact asupra cheltuielilor de întreținere pe termen lung, iar pregătirea documentației este aprobată în această ședință.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice a sediului Serviciului de Impozite și taxe” Municipiul Bistrița, strada Alexandru Odobescu nr.17A și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Alexandru Odobescu.
  • Poate schimba cât plătești la primărie: impozite, taxe locale sau scutiri.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Alexandru Odobescu” în Bistrița

Denumire
Hotărârea nr. 203 din 2023 a Consiliului Local Bistrița
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Creșterea eficienței energetice a sediului Serviciului de Impozite și taxe” Municipiul Bistrița, strada Alexandru Odobescu nr.17A
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
203 / 2023
Data
14 noiembrie 2023
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Locuri citate
Alexandru Odobescu nr. 17a (hartă) · Alexandru Odobescu (hartă)
Teme
Investiții și fonduri europene · Taxe și impozite locale

Pe același subiect în Bistrița

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 203 din 14.11.2023 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Creșterea eficienței energetice a sediului Serviciului de Impozite și taxe” Municipiul Bistrița, strada Alexandru Odobescu nr.17A        Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă extraordinară convocată de îndată în data de 14.11.2023;        având în vedere:        urgenţa determinată de necesitatea depunerii la cererea de finanțare prin Agenția Fondului de Mediu, a Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici, ca urmare a condițiilor din Ghidul solicitantului;        Referatul de aprobare nr.111685/09.11.2023 al Primarului municipiului Bistriţa;        Raportul comun nr.111686/09.11.2023 al Direcţiei Tehnice, Direcției Economice și al Direcției Juridice, Resurse umane, Achiziții Publice;        Avizul favorabil nr.211/14.11.2023 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;        Certificatul de urbanism nr.950/19.05.2022;         Avizul Consiliului tehnico-economic al municipiului Bistrița nr.33/06.11.2023;        Documentatia de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice a sediului Serviciului de Impozite și taxe” Municipiul Bistrița, strada Alexandru Odobescu nr.17A, elaborat de societatea KES BUSINESS S.R.L.        în conformitate cu:        prevederile art.9 alin.(4) din Hotărârea Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;       prevederile art.44(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;        în temeiul art.129 alin.(4) lit.”d”, art.139 alin.(3) lit.”d”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E:        ART.1. – Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice a sediului Serviciului de Impozite și taxe” Municipiul Bistrița, strada Alexandru Odobescu nr.17A și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.       ART.2. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcţia Tehnică-Serviciul Clădiri Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.        ART.3. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al Municipiului Bistriţa în şedinţă extraordinară convocată de îndată, cu respectarea art.139 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 17 voturi ”pentru”.        ART.4. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre: Direcţiei Tehnice; Direcției Economice; Direcţiei Dezvoltare Durabilă 2030; Primarului Municipiului Bistriţa; Instituției Prefectului – Județul Bistriţa-Năsăud.   PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                             CONTRASEMNEAZĂ                                                                                      SECRETAR GENERAL FILIP ALEXANDRU TUDOR                              GAFTONE FLOARE  

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala