25 noiembrie 2021

HCL 191/2021 Bistrița adoptată

Completarea și modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.162/28.10.2021 privind aprobarea redistribuirii pe obiective de investiții a împrumutului contractat în baza Contractului de credit…

Pe scurt

Consiliul local din Bistrița aprobă completarea și modificarea deciziei anterioare despre cum se redistribuie cheltuielile dintr-un împrumut contractat de la Banca Transilvania pentru proiecte de investiții. Se aprobă resursele financiare necesare pentru plăți către proiecte, urmând să se ajusteze obiectivele de investiții finanțate din acel împrumut, conform respectării unor reglementări legale existente. Pentru locuitori înseamnă că unele proiecte publice vor primi fonduri la termenele stabilite, iar bugetul local poate fi reconfigurat pentru a asigura finalizarea acestor investiții.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Bistrița

Denumire
Hotărârea nr. 191 din 2021 a Consiliului Local Bistrița
Titlu oficial
Hotărâre pentru completarea și modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.162/28.10.2021 privind aprobarea redistribuirii pe obiective de investiții a împrumutului contractat în baza Contractului de credit - pentru investiții - nr.9517731/28.07.2020 încheiat cu Banca Transilvania potrivit Hotărârii nr.20/30.01.2020 a Consiliului local al municipiului Bistrița și a Hotărârii nr.13/28.01.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița, cu modificările ulterioare
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
191 / 2021
Data
25 noiembrie 2021
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Locuri citate
Tarpiului - Strada 121969 42.413.900 · Garii – B-dul 17 122688 50.415.144 · Nasaudului Statie De Epurare · Octavian Goga 15 Reabilitare
Teme
Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Bistrița

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 191 din 25.11.2021 Pentru completarea și modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.162/28.10.2021 privind aprobarea redistribuirii pe obiective de investiții a împrumutului contractat în baza Contractului de credit - pentru investiții - nr.9517731/28.07.2020 încheiat cu Banca Transilvania potrivit Hotărârii nr.20/30.01.2020 a Consiliului local al municipiului Bistrița și a Hotărârii nr.13/28.01.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița, cu modificările ulterioare Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară în data de 25.11.2021; având în vedere: Urgența determinată de necesitatea asigurării resurselor financiare necesare pentru efectuarea plăților în cadrul proiectelor de investiții finanțate din împrumutul contractat de la Banca Transilvania în baza Contractului de credit - pentru investiții - nr.9517731/28.07.2020; Referatul de aprobare nr.101756/22.11.2021 al Primarului municipiului Bistrița; Raportul comun nr.101751/22.11.2021 al Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice, Direcției Integrare Europeană și Direcției Administrație Publică, Juridic; Avizul favorabil nr.208/24.11.2021 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistrița; în conformitate cu prevederile: Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.162/28.10.2020 privind aprobarea redistribuirii pe obiective de investiții a împrumutului contractat în baza Contractului de credit - pentru investiții - nr.9517731/28.07.2020 încheiat cu Banca Transilvania potrivit Hotărârii nr.20/30.01.2020 a Consiliului local al municipiului Bistrița și a Hotărârii nr.13/28.01.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița, cu modificările ulterioare; Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr.64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare; cap.IV din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârii Guvernului României nr.9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare; Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art.9 pct.8 din Carta europeană a autonomiei locale adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; Legii nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Titlul II.Izvoarele obligațiilor, art.1166 și următoarele, referitoare la contracte sau convenții; Ordonanței de urgență a Guvernului României nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; constatând necesitatea de a asigura resurse financiare pentru realizarea lucrărilor de investiţii publice de interes local a căror documentaţie tehnico-economică a fost aprobată prin hotărâri anterioare ale Consiliului local al municipiului Bistriţa; în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”b” și art.139 alin.(3) lit.”b” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E : ART.I. – Se modifică și se înlocuiește Anexa la Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr.162/28.10.2021 cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.II. – Art.1 din Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.162/28.10.2021 privind aprobarea redistribuirii pe obiective de investiții a împrumutului contractat în baza Contractului de credit - pentru investiții - nr.9517731/28.07.2020 încheiat cu Banca Transilvania potrivit Hotărârii nr.20/30.01.2020 a Consiliului local al municipiului Bistrița și a Hotărârii nr.13/28.01.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița, cu modificările ulterioare, se completează cu 2 alineate noi, alin.(2) și alin.(3), care vor avea următorul cuprins: ,,ART.1. (2) În urma redistribuirii pe obiective de investiții, împrumutul inițial în valoare de 9.476.463 lei aprobat potrivit Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.20/30.01.2020, contractat de la Banca Transilvania în baza Contractului de credit pentru investiții-nr.9517731/28.07.2020 se diminuează la valoarea de 7.977.319,47 lei, conform anexei la prezenta hotărâre. ART.1. (3) În urma redistribuirii pe obiective de investiții, în valoare de 25.136.816 lei a împrumutului, aprobată potrivit Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.13/28.01.2021, contractat de la Banca Transilvania în baza actului adiţional nr.1 din data de 27.04.2021 la Contractul de credit pentru investiții-nr.9517731/28.07.2020, se majorează la valoarea de 26.635.959,53 lei, conform anexei la prezenta hotărâre ART.III. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Municipiului Bistrița, prin Direcția Economică. ART.IV. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa, în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”b” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Romaniei nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 18 voturi „pentru” şi 2 abţineri. ART.V. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va aduce prezenta hotărâre la cunostință publică prin afișarea la sediul Primăriei, precum şi pe pagina de internet www.primariabistrita.ro şi o va comunica: - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Integrare Europeană; - Direcţiei Administraţie Publică, Juridic; - Primarului municipiului Bistriţa; - Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, URÎTE FLORIN-RADU GAFTONE FLOARE Anexe: anexa la Hotararea 191 din 25.11.2021 Hotararea 191 din 25.11.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala