25 noiembrie 2021

HCL 186/2021 Bistrița adoptată

Aprobarea participării la ”Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, pentru obiectivul ”Creşterea eficientei energetice a clădirii Grădiniţa cu…

Pe scurt

Consiliul local a hotărât să participe la un program național de creștere a eficienței energetice în clădiri publice, pentru a îmbunătăți eficiența energetică a Grădiniței cu program normal nr. 16 de pe Str. Cerbului nr. 27 din Bistrița. Se aprobă și documentația necesară pentru intervențiile de investiție aferente proiectului, adică planul tehnic și de execuție pentru realizarea lucrărilor. Pentru locuitori înseamnă că, în viitor, clădirea va consuma mai puțină energie, iar lucrările sunt finanțate din programul respectiv, cu termene și detalii incluse în documentația aprobată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă participarea la ”Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, pentru obiectivul ”Creşterea eficientei energetice a clădirii Grădiniţa cu program normal nr.16” str.Cerbului nr.27

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Bistrița

Denumire
Hotărârea nr. 186 din 2021 a Consiliului Local Bistrița
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea participării la ”Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, pentru obiectivul ”Creşterea eficientei energetice a clădirii Grădiniţa cu program normal nr.16” str.Cerbului nr.27 municipiul Bistriţa
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
186 / 2021
Data
25 noiembrie 2021
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Bistrița

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 186 din 25.11.2021 Privind aprobarea participării la ”Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, pentru obiectivul ”Creşterea eficientei energetice a clădirii Grădiniţa cu program normal nr.16” str.Cerbului nr.27 municipiul Bistriţa Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară în data de 25.11.2021; având în vedere: Referatul de aprobare nr.98856/12.11.2021 al Primarului municipiului Bistriţa; Raportul comun nr.98857/12.11.2021 al Direcţiei Tehnice, Direcției Integrare Europeană, Direcţiei Administraţie Publică, Juridic și Direcţiei Economice; Avizul favorabil nr.203/ 24.11.2021 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa; Ghidul de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, aprobat prin Ordinul 1548/07.09.2021 privind modificarea Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2057/2020; Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții: „Creşterea eficientei energetice a clădirii Grădiniţa cu program normal nr.16” str.Cerbului, nr.27, municipiul Bistriţa, elaborată de SC STIGMA BUILDING MANAGEMENT SBM SRL; În conformitate cu: prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și continutul-cadru al documentatiei tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investitii finantate din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare; prevederile art. 44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare; în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”d”, art.139 alin.(3) lit.”d”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: ART.1. Se aprobă participarea la ”Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, pentru obiectivul ”Creşterea eficientei energetice a clădirii Grădiniţa cu program normal nr.16” str.Cerbului nr.27. ART.2. Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții: „Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădinița cu program normal nr.16” str.Cerbului nr.27, municipiul Bistrița, prevăzuta în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.3. Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădinița cu program normal nr.16” str.Cerbului nr.27, municipiul Bistrița, prevăzuți în anexa 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.4. Se aprobă asigurarea si sustinerea contribuţiei financiare proprii aferente cheltuielilor eligibile, in suma de 186.001,12 lei inclusiv TVA, precum și a oricăror altor cheltuieli neeligibile care pot să apară pe parcursul implementării proiectului. ART.5. Primarul municipiului Bistriţa prin Direcţia Tehnică - Serviciul Investiții Clădiri, Direcția Integrare Europeană si Direcția Economică, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre. ART.6. Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”d” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr 19 voturi ”pentru”. ART.7. Secretarul General al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre prin mijloace electronice: - Direcţiei Tehnice-Serviciul Investiții Clădiri; - Direcţiei Integrare Europeană; - Direcției Patrimoniu; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Administraţie Publică, Juridic - Primarului Municipiului Bistriţa; - Instituției Prefectului Județului Bistriţa-Năsăud. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, URÎTE FLORIN- RADU GAFTONE FLOARE Anexe: Anexa 1 la Hotararea 186 din 25.11.2021 Anexa 2 la Hotararea 186 din 25.11.2021 Hotararea 186 din 25.11.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala