12 septembrie 2024

HCL 175/2024 Bistrița adoptată

Hotărâre privind a patra rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2024 și estimat pe anii 2025-2027

Denumire
Hotărârea nr. 175 din 2024 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
175 / 2024
Data
12 septembrie 2024
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă a patra rectificare a bugetului municipiului Bistrița pentru 2024 și estimările pentru 2025-2027, ca să fie posibilă finanțarea mai multor manifestări culturale din toamna 2024, printre care Comemorarea Exodului sașilor, Festivalul Internațional de Film și Toamna Bistrițeană. Se majorează în special bugetul Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” pentru a acoperi aceste evenimente. Pentru locuitori, înseamnă că fonduri suplimentare vor fi alocate pentru cultură în acest an, ceea ce poate implica eventuale investiții sau activități finanțate în oraș, în timp ce termenele rămân în 2024 și proiecțiile pe 2025-2027 sunt incluse în bugetul estimat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă bugetul general rectificat de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2024 și estimat pe anii 2025-2027, conform anexei nr.1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 175 din 12.09.2024 privind a patra rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2024 și estimat pe anii 2025-2027           Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată în data de 12.09.2024;           având în vedere:           Urgența determinată de necesitatea majorării Bugetului de venituri și cheltuieli al Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” în vederea asigurării finanțării unor manifestări culturale dedicate ”Comemorării a 80 de ani a Exodului sașilor”, care se vor desfășura în perioada 13-14 septembrie 2024, Festivalul International de Film 18-22 septembrie și Toamna Bistrițeană 21-22 septembrie 2024;           Referatul de aprobare nr.86528/11.09.2024 al Primarului municipiului Bistrița;           Raportul nr.86531/11.09.2024 al Primarului municipiului Bistrița și al Direcției Economice;           Hotărârea Guvernului României nr.1051/28.08.2024 privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzute la art.6 alin.(1) lit.e) din Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr.421/2023 pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţe, respectiv teatre, opere şi filarmonici;          Solicitarea nr.2113/04.09.2024 a Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc”, înregistrată la Primăria Municipiului Bistrița sub nr.85441/06.09.2024;           Avizul favorabil nr.185/CR/12.09.2024 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistrița;           prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.21/12.02.2024 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2024 și estimat pe anii 2025-2027, cu modificările ulterioare;          în conformitate cu:          prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările ulterioare;           în temeiul art.87 alin.3, art.129 alin.2 lit.„b”, alin.4 lit.„a”, art.139 alin.3 lit.„a”, art.155 alin.1 lit.”c” și alin.4 lit.„b” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E:            ART.1. - Se aprobă bugetul general rectificat de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2024 și estimat pe anii 2025-2027, conform anexei nr.1.           ART.2. - Se aprobă bugetul local rectificat pe anul 2024 și estimat pe anii 2025-2027, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.2.           ART.3. – Se aprobă bugetul instituțiilor publice și al activităților finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local rectificat pe anul 2024 și estimat pe anii 2025-2027, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.3.           ART.4. – Anexele nr.4-8 la Hotărârea nr.21/12.02.2024 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2024 și estimările pe anii 2025-2027, cu modificările și rectificările ulterioare, rămân nemodificate.           ART.5. – Se aprobă Programul manifestărilor culturale ale Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc”, modificat conform anexei nr.9.           ART.6 – Anexa nr. 10 la Hotărârea nr.21/12.02.2024 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2024 și estimat pe anii 2025-2027, cu modificările ulterioare, rămâne nemodificată.          ART.7. – Anexele nr. 1-3 și 9 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.          ART.8 – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Economică va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.          ART.9. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință extraordinară convocată de îndată, cu respectarea art.139 alin.3 lit.”a” din Ordonanța de urgenta a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 16 voturi „pentru” şi o „abțineri”.           ART.10. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica  prezenta hotărâre : Direcției Economice; Primarului municipiului Bistrița; Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.           PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                CONTRASEMNEAZĂ                                                                                    SECRETAR GENERAL       FILIP ALEXANDRU-TUDOR                             CINCEA DUMITRU-MATEI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă