12 iunie 2023

HCL 16/2023 Bistrița adoptată

Hotărâre privind acordul Consiliului Local pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe de pădure, proprietatea publică a Municipiului Bistrița, în vederea realizării obiectivului de investiții ”Sanie de vară”, în municipiul Bistrița, jud. Bistrița–Năsăud, beneficiar Municipiul Bistrița

Denumire
Hotărârea nr. 16 din 2023 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
16 / 2023
Data
12 iunie 2023
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Bistrița aprobă scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe de pădure aflată în proprietatea publică a municipalității, pentru realizarea obiectivului de investiții „Sanie de vară” în oraș. Asta înseamnă că terenul va deveni disponibil pentru terenuri/building, astfel încât să se poată depune proiectul de finanțare și să se obțină autorizația de construire; decizia facilitează demersurile pentru finanțare prin Programul Național Regional Nord-Vest, cu impact asupra locuitorilor prin finalizarea investiției și posibile efecte în plan local (ocupați de teren, termene de realizare, eventuale efecte asupra circulației sau spațiilor verzi).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) - Consiliul Local al municipiului Bistrița își dă acordul pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a suprafeței de 1.992 mp din terenul proprietate a Municipiului Bistrița - domeniul public, identificat în CF nr.75321 Bistrița și CF nr.75325 Bistrița, având categoria de folosință pădure, cu compensare echivalentă ca suprafață și bonitate, în vederea realizării obiectivului de investiții ”Sanie de Vară”, în municipiul Bistrița, jud. Bistrița–Năsăud, beneficiar Municipiul Bistrița

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 16 din 12.06.2023 privind acordul Consiliului Local pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe de pădure, proprietatea publică a Municipiului Bistrița, în vederea realizării obiectivului de investiții ”Sanie de vară”, în municipiul Bistrița, jud. Bistrița–Năsăud, beneficiar Municipiul Bistrița Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședința extraordinară din data de 12.02.2024; având în vedere: urgența determinată de necesitatea finalizării demersurilor pentru obținerea autorizației de construire în vederea depunerii proiectului pentru finanțare prin Programul Național Regional Nord-Vest pentru realizarea obiectivului de investiții ”Sanie de vară” în municipiul Bistrița, jud. Bistrița–Năsăud, beneficiar Municipiul Bistrița; certificatul de urbanism nr.103374/1905/27.10.2023 eliberat de Primăria municipiului Bistriţa în scopul elaborării documentației în vederea obținerii autorizației de construire pentru realizarea obiectivului de investiții ”Sanie De Vară”; Avizul favorabil nr. 345 din 07.02.2024 al R.P.L. Ocolul Silvic Municipal Bistrița; extrasul de carte funciară nr.75325 Bistrița, nr. cadastral 75325; extrasul de carte funciară nr.75321 Bistrița, nr. cadastral 75321; extrasul de carte funciară nr.93608 Bistrița, nr. cadastral 93608; referatul de aprobare nr.7453/23.01.2024 al Primarului municipiului Bistrița; raportul 7552/23.01.2024 al Direcției Tehnice, Direcției Patrimoniu, Direcției Economice și Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice; Avizul favorabil nr.19/CR/12.02.2024 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistriţa; prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr.13/31.01.2023 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Sanie de vară” municipiul Bistrița; prevederile Legii nr.46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare; prevederile Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr.694/2016 pentru aprobarea Metodologiei pentru scoaterea definitive, ocuparea temporară și schimbul de terenuri și de calcul a obligațiilor bănești, cu modificările și completările ulterioare; prevederile art.554, art.858 și următoarele, art.876, art.881, art.885 alin.(1) şi art.888 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; în temeiul art.87 alin.(5), art.129 alin.1, alin.2 lit.„c”, art.139 alin.3 lit.”g” și art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,  H O T Ă R Ă Ș T E :  ART.1.(1) - Consiliul Local al municipiului Bistrița își dă acordul pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a suprafeței de 1.992 mp din terenul proprietate a Municipiului Bistrița - domeniul public, identificat în CF nr.75321 Bistrița și CF nr.75325 Bistrița, având categoria de folosință pădure, cu compensare echivalentă ca suprafață și bonitate, în vederea realizării obiectivului de investiții ”Sanie de Vară”, în municipiul Bistrița, jud. Bistrița–Năsăud, beneficiar Municipiul Bistrița.                   (2) - Suprafața de teren de 1.992 mp prevăzută la alin.(1) se compensează cu suprafața în cotă de 7.500/1.849.903 mp teren înscris în Cartea funciară nr.93608 Bistrița, nr. cadastral 93608, proprietate a Municipiului Bistrița - domeniul public, având categoria de folosință curți construcții. ART.2.(1) - Se aprobă schimbarea categoriei de folosință a terenului prevăzut la art.1 alin.(1) din pădure în curți construcții, în vederea realizării obiectivului de investiții ”Sanie de vară”, în municipiul Bistrița, jud. Bistrița–Năsăud.                     (2) - Se aprobă schimbarea categoriei de folosință a terenului oferit în compensare prevăzut la art.1 alin.(2) din curți construcții în pădure. ART.3.(1) - Schimbarea categoriei de folosință a terenurilor se realizează după obținerea Deciziei privind scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenurilor cu destinație silvică, emisă de structura de specialitate a autorității publice care răspunde de silvicultură, conform prevederilor Codului Silvic.             (2) - Toate cheltuielile privind scoaterea definitivă din fondul forestier național, așa cum sunt ele prevăzute la art.41 litera a–e din Codului Silvic, aprobat prin Legea nr.46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vor fi suportate de către beneficiar. ART.4.(1) – Terenurile care fac obiectul prezentei hotărâri nu fac obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată.   (2) - Terenul prevăzut la art.1 alin.(1) va servi exclusiv realizării obiectivului de investiții ”Sanie de vară”, în municipiul Bistrița, pe toată perioada existenței acestuia, fără a se putea schimba destinația sau categoria de folosință. ART.5. - Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcția Tehnică, Direcţia Patrimoniu, Direcția Economică, RPL Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa RA şi Direcţia Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre. ART.6. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă extraordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.3 lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 12 voturi “pentru”. ART.7. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul pregătire documente, va comunica prezenta hotărâre:  -     Direcției Tehnice; -     Direcţiei  Patrimoniu; -     Direcției Economice; -     RPL Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa RA; -     Direcţiei Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice; -     Primarului Municipiului Bistriţa; -     Instituţiei Prefectului judeţul Bistriţa –Năsaud.  

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă