HOTĂRÂREA nr. 158 din 29.08.2024
privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a suprafeței de 910 mp teren, proprietate publică a Municipiului Bistrița, situat în Piața Centrală, în vederea amplasării unui patinoar artificial demontabil
Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară în data de 29.08.2024;
având în vedere:
adresa Societății Ice Arena S.R.L. înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.37218/09.04.2024;
certificatul de urbanism nr.1942/03.11.2023 eliberat de către Primarul municipiului Bistrița;
autorizația de construire nr.979/14.12.2023 eliberată de către Primarul municipiului Bistrița, împreună cu documentația pentru obținerea acesteia;
avizul favorabil nr.85/Z/2023 al Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud;
Referatul de aprobare nr.74103/02.08.2024 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.74105/02.08.2024 al Serviciului public municipal Direcţia Patrimoniu și al Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Avizul favorabil nr.166/CR/28.08.2024 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;
prevederile Hotărârii Consiliului local al Municipiului Bistrița nr.23/13.02.2020 privind aprobarea documentațiilor de atribuire prin licitație publică a contractelor pentru concesionarea, închirierea și vânzarea bunurilor proprietate publică sau privată a Municipiului Bistrița
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Bistriţa – Năsăud, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa – Năsăud, CAP.I. Drumurile comunale, vicinale, străzile cu trotuarele aferente, parcări, pasajele, podurile, podeţele precum şi zonele de protecţie ale acestora - subcap. A „Drumuri comunale, vicinale, străzi cu trotuarele aferente şi parcări” - poziţia nr. 31;
prevederile art.858 şi următoarele şi art.1777 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.87 alin.(5), art.108 lit.”c”, art.129 alin.(1), alin.(2) lit.”c”,”d”, alin.(6) lit.”a”, alin.(7) lit.”e”,”f” art.139 alin.(3) lit.”g”, art.196 alin (1) lit.”a”, art.286 alin.(4), art.297 alin.(1) lit.”c”, art.332 și următoarele din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1.(1) – Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a suprafeței de 910 mp teren, situat în Piața Centrală, în partea de est a Bisericii Evanghelice, proprietate publică a Municipiului Bistrița, identificat în CF Bistrița nr.80518, în vederea amplasării unui patinoar artificial demontabil.
(2) – Procedura licitației publice și documentația de atribuire a contractului de închiriere se va realiza în conformitate cu prevederile Anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr.23/13.02.2020, prin grija comisiei numită în acest scop.
ART.2.(1) – Se aprobă chiria de pornire la licitaţie în sumă de 3200 lei/lună.
(2) – Chiria obținută în urma licitației publice se va achita în avans până în ultima zi a lunii în curs, pentru luna următoare și se face venit la bugetul de venituri și cheltuieli al Direcției Patrimoniu.
(3) – Chiria lunară se indexează anual cu indicele de actualizare la inflaţie, care se va comunica în scris, la începutul fiecărui an, pentru anul în curs.
ART.3.(1) – Se aprobă termenul închirierii pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2024, în perioada 01 decembrie – 28/29 februarie a fiecărui an, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părților, cu condiția respectării clauzelor contractuale.
(2) – Se împuterniceşte Primarul municipiului Bistriţa să semneze contractul de închiriere, model prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) – În situația în care imobilul va face obiectul unor proiecte de investiții de uz și interes public local, care cuprind și terenul în cauză, contractul va înceta printr-o notificare prealabilă de 30 de zile, transmisă în scris.
ART.4.(1) – Criteriul de atribuire al contractului de închiriere este cel mai mare nivel al chiriei/lună oferit.
(2) – Se aprobă garanția de participare la licitație la suma de 6400 lei, reprezentând contravaloarea a două chirii lunare, raportat la suprafața propusă și prețul de pornire la licitație.
(3) – Contravaloarea documentației de atribuire este în cuantum de 150 lei.
ART.5. – În vederea participării la licitația publică, ofertanții trebuie să dețină ca obiect de activitate: Servicii privind activitatile sportive, sens în care vor depune certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului.
ART.6.(1) – Titularul contractului va avea obligația să refacă/aducă domeniul public afectat de amplasarea temporară a patinoarului, la starea inițială, în termen de 30 de zile de la data comunicării încetării activitătii sezoniere.
(2) – Chiria se va achita de la data comunicării începerii lucrărilor de amenajare a patinoarului și până la data predării efective a terenului adus la starea inițială, prin încheierea unor procese-verbale de predare-preluare.
ART.7. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Serviciul public municipal “Direcţia Patrimoniu” și Direcția Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.8. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 15 voturi ”pentru", un vot ”împotrivă” şi 2 ”abţineri”.
ART.9. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul Pregătire Documente va comunica prezenta hotărâre:
Serviciului public municipal ”Direcţia Patrimoniu”;
Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Arhitectului Șef al municipiului Bistrița;
Societății Ice Arena S.R.L Bistrița, Aleea Tihuța nr.2, sc.C, ap.40;
Primarului municipiului Bistriţa;
Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU SECRETAR GENERAL
DIRECTOR EXECUTIV
FILIP ALEXANDRU-TUDOR HRISCU LUCIANA MARIA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.