28 octombrie 2021

HCL 155/2021 Bistrița adoptată

Hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al Municipiului Bistriţa a unor imobile-teren situate în municipiul Bistrița, având destinații de uz și interes public local

Denumire
Hotărârea nr. 155 din 2021 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
155 / 2021
Data
28 octombrie 2021
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide atestarea apartenenţei unor imobile-teren din Bistriţa la domeniul public al municipiului, cu destinații de uz și interes public local. Rezultatul pentru locuitori înseamnă că aceste porțiuni de teren devin proprietate publică a orașului și pot fi utilizate pentru scopuri publice (străzi, acces, servicii) conform reglementărilor existente; pot fi dezvoltate sau administrate de Primărie în interesul comunității. Decizia se bazează pe documentații cadastrale, avize ale direcțiilor municipale și prevederi legale privind drumuri, cadastru și domeniul public.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Bistriţa a imobilelor-teren situate în intravilanul municipiului Bistriţa, având destinația de ”stradă”, respectiv ”Drum acces cimitir”, cu elementele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având forma, dimensiunile și vecinătățile conform documentaţiilor cadastrale întocmite de către Mihai-Ionuț Bugnar și Filimon Timoftei, persoane fizice autorizate de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie. (2) Imobilele-teren cuprinse în anexa la prezenta hotărâre se declară…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 155 din 28.10.2021 Privind atestarea apartenenţei la domeniul public al Municipiului Bistriţa a unor imobile-teren situate în municipiul Bistrița, având destinații de uz și interes public local Privind atestarea apartenenţei la domeniul public al Municipiului Bistriţa a unor imobile-teren situate în municipiul Bistrița, având destinații de uz și interes public local Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 28.10.2021; având în vedere: cererea domnului Vâju George-Emil înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.73852/26.08.2021 împreună cu documentația cadastrală a imobilului ”strada Aviației” întocmită de către Mihai-Ionuț Bugnar – Persoană Fizică Autorizată; punct de vedere nr.73852/09.09.2021 al Direcței Administrație Publică, Juridic, Serviciul Cadastru și Revendicări Imobiliare; adresa depusă de Filimon Timoftei – Persoană Fizică Autorizată înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.86665/07.10.2021, împreună cu documentația cadastrală aferentă imobilului ”Drum acces cimitir – Drumul Cetății”; Referatul de aprobare nr.88397/12.10.2021 al Primarului municipiului Bistriţa; Raportul comun nr.88400/12.10.2021 al Serviciului public municipal “Direcţia Patrimoniu” și al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic; Avizul favorabil nr.169/27.10.2021 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistrița; prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.86/31.07.2013 privind atribuirea de denumiri de străzi în municipiul Bistrița; prevederile Ordonanţei Guvernului României nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile art.858 și următoarele, art.876 şi următoarele din Legea nr.278/2009, privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; în conformitate cu: prevederile Legii nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile Ordinului Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr.700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare; în temeiul art.129 alin.(1) și alin.(14), art.139 alin.(3) lit.”g” și art.286 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E : ART.1. – (1) Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Bistriţa a imobilelor-teren situate în intravilanul municipiului Bistriţa, având destinația de ”stradă”, respectiv ”Drum acces cimitir”, cu elementele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având forma, dimensiunile și vecinătățile conform documentaţiilor cadastrale întocmite de către Mihai-Ionuț Bugnar și Filimon Timoftei, persoane fizice autorizate de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie. (2) Imobilele-teren cuprinse în anexa la prezenta hotărâre se declară bunuri de uz și interes public local, având destinații de uz și interes public local, conform prevederilor art.286 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordonanţei Guvernului României nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ART.2. – Imobilele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre nu fac obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire, depuse în temeiul actelor normative cu caracter special privind fondul funciar, respectiv cele care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nu sunt grevate de sarcini şi nu fac obiectul vreunui litigiu. ART.3. – Imobilele cuprinse în anexa la prezenta hotărâre nu au făcut obiectul punerii în posesie în baza legilor fondului funciar pentru persoane fizice sau juridice. ART.4. – Prezenta hotărâre constituie titlu necesar pentru înscrierea în evidenţele de carte funciară a imobilelor prevăzute în anexa la prezenta hotărâre. ART.5. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Serviciul public municipal „Direcţia Patrimoniu” și Direcţia Administraţie Publică, Juridic, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre. ART.6. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 21 voturi “pentru”. ART.7. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios, va comunica prezenta hotărâre: - Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Serviciul Cadastru și Revendicări Imobiliare; - Serviciului public municipal “Direcţia Patrimoniu”; - Direcției Tehnice; - Arhitectului Şef al municipiului Bistriţa; - Domnului Vâju George-Emil; - Primarului Municipiului Bistriţa; - Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, URÎTE FLORIN-RADU GAFTONE FLOARE Hotararea 155din28.10.2021 anexa la Hotararea 155din28.10.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă