25 iulie 2024

HCL 150/2024 Bistrița adoptată

Hotărâre privind emiterea acordului de principiu referitor la cofinanțarea obiectivelor sistemului de distribuție a gazelor naturale, în vederea implementării obiectivului de investiții „Alimentare cu gaze naturale localitatea componentă Sărata, municipiul Bistrița,județul Bistrița-Năsăud ”

Denumire
Hotărârea nr. 150 din 2024 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
150 / 2024
Data
25 iulie 2024
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local al municipiului Bistrița aprobă emiterea unui acord de principiu pentru cofinanțarea proiectului de introducere a gazelor naturale în localitatea componentă Sărata, în cadrul orașului Bistrița. Acordul înseamnă că orașul poate aloca sau susține finanțarea locală necesară acestui obiectiv, din fonduri bugetare, alături de sprijinul/participarea partenerului DELGAZ GRID Târgu Mureș, până la sumele prevăzute în studiu. Impact pentru locuitori: vor exista cheltuieli bugetare viitoare în vederea realizării investiției și, odată finalizat, vor avea alimentare cu gaze naturale în zonă, cu termene și etape stabilite în proiect ( conform documentelor menționate).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 150 din 25.07.2024 privind emiterea acordului de principiu referitor la cofinanțarea obiectivelor sistemului de distribuție a gazelor naturale, în vederea implementării obiectivului de investiții „Alimentare cu gaze naturale localitatea componentă Sărata, municipiul Bistrița,județul Bistrița-Năsăud ” Consiliul local al municipiului Bistriţa întrunit în şedinţa ordinară în data de 25.07.2024;   având în vedere:   urgenta justificata de serviciile de specialitate   adresa DELGAZ GRID Târgu Mureș nr. 36072/10.07.2024 înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr. 67484/11.07.2023 privind solicitarea acordului de principiu în legătură cu posibilitatea de a participa la cofinanțarea obiectivului de investiții „Alimentare cu gaze naturale localitatea componentă Sărata, municipiul Bistrița,județul Bistrița-Năsăud  ” Referatul de aprobare nr 69404/18.07.2024  al Primarului municipiului Bistriţa; Raportul comun nr. 69437/18.07.2024 al Direcţiei Tehnice, Direcţiei Economice, Direcția Patrimoniu, Direcţia Juridică, Resurse Umane, Achiziii Publice ; Avizul favorabil nr.156/CR/24.07.2024 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;     Hotarârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.250/21.12.2023 privind modificarea Hotărârii nr.188/2023 a Consiliului local al municipiului Bistrița  privind aprobarea Studiului de fezabilitate,a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general al obiectivului de investiții „Alimentare cu gaze naturale localitatea componentă Sărata”municipiul Bistrița, aprobat pentru finanțare prin Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, precum și sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului  ; Hotarârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.188/2023 privind aprobarea  Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general al obiectivului de investiții „Alimentare cu gaze naturale localitatea componentă Sărata”municipiul Bistrița, aprobat pentru finanțare prin Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, precum și sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului ; Hotarârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.103/2022 privind aprobarea  Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general al obiectivului de investiții „Alimentare cu gaze naturale localitatea componentă Sărata” municipiul Bistrița ; în conformitate cu: prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny" cu modificările și completările ulterioare ; prevederile Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul nr. 278/2022 cu modificările și completările aduse prin Ordinul nr. 776/2023; prevederile Ordinului comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și al ministrului energiei nr. 1929/06.09.2023/1140/13.09.2023 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru categoria de investiții prevăzute la art.4 alin(1) lit.e) din Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru județul Bistrița-Năsăud, în perioada 2022-2028  ; prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare; în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”d”, art.139 alin.(3) lit.''e'', art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E:  Art.1. Municipiul Bistrița își exprimă acordul de principiu privind participarea la cofinanțarea obiectivelor sistemului de distribuție a gazelor naturale în vederea implementării obiectivului de investiții ''Alimentare cu gaze naturale localitatea componentă Sărata, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud ''. Art.2. (1) Municipiul Bistrița va suporta din bugetul local și finanțări de la bugetul de stat, cota parte a investiției, care a rezultat că este ineficientă pentru concesionar, estimată la o valoare de 8.799.691,37 lei fără TVA, în vederea realizării obiectivului "Alimentare cu gaze naturale, localitatea componentă Sărata, Municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud", constând în lucrări de proiectare şi execuție a obiectivelor/conductelor ce urmează a fi realizate în localitatea Sărata, precum şi sumele aferente racordurilor, și eventualele sume suplimentare care ar putea apărea după încheierea contractului dintre Municipiul Bistrița și concesionarul Delgaz Grid S.A., ori după contractarea lucrărilor de proiectare/execuție, respectiv pe parcursul derulării lucrărilor și care nu au fost incluse în valoarea mai sus menţionată sau sume care ar putea să apară ca urmare a modificării condițiilor din piață (cum ar fi: costuri manoperă, materiale etc.), precum şi cele rezultate din cerinţe punctuale provenite din partea terţilor (cum ar fi, dar fără a ne limita la acestea: cerințe primite de la autorităţi/ instituţii publice, alţi deţinători de utilităţi) ori sume suplimentare decurgând din eventualele contractele încheiate urmare a cerințelor impuse de legislația în vigoare. (2) În vederea devansării lucrărilor, Municipiul Bistrița, va suporta inițial și cota parte a concesionarului care a rezultat ca fiind rentabilă pentru acesta, în cuantum de 457.150,15 lei (fără TVA), aceste sume urmând a fi rambursate de către concesionar, conform prevederilor legale în vigoare.          (3) Perioada de finanțare a lucrărilor se va derula pe parcursul anilor 2024-2026, iar eșalonarea tranșelor de finanțare pe această perioadă, va fi de :           -    238.000,00 lei - ANUL I- 2024 din bugetul local al municipiului Bistrita;          - 5.380.535,40 lei - ANUL II- 2025 din bugetul local al municipiului Bistrita și din bugetul  Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny";                 - 5.380.535,40 lei - ANUL III - 2026  din bugetul local al municipiului  Bistrita și din bugetul  Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny" - în cazul în care lucrările vor fi terminate anticipat, finanțarea se va face integral la terminarea lucrărilor .                                  (4) Municipiul Bistrița va preda, cu titlu gratuit, în exploatare și întreținere către Delgaz Grid S.A., cota sa din conducta, echipamentele şi instalaţiile rezultate în urma derulării investiţiei, din momentul punerii în funcţiune a acestora și nu va emite pretenții ulterioare de recuperare a investiției de la Delgaz Grid S.A., asigurând totodată dreptul de uz, de servitute şi accesul concesionarului în mod gratuit pe toată durata existenţei şi funcţionării obiectivelor/conductelor de distribuţie.          (5) Municipiul Bistrița îşi exprimă acordul irevocabil, fără alte pretenţii patrimoniale sau nepatrimoniale ulterioare, cu privire la folosirea obiectivelor/ conductelor pentru extinderea sistemului de distribuţie şi racordarea terţilor.          (6) Municipiul Bistrița va pune la dispoziţia concesionarului Delgaz Grid S.A., cu titlu gratuit, terenurile din proprietatea unităţii administrativ-teritoriale necesare pentru realizarea obiectivelor aferente sistemelor de distribuţie a gazelor naturale pe toată durata concesiunii, precum şi a terenurilor necesare organizării de şantier pe durata realizării investiţiei.          (7) Municipiul Bistrița are obligația de a face demersurile necesare pentru a obţine dreptul de uz şi servitute legală, cu titlu gratuit, pentru amplasarea, pe terenuri proprietate a terţilor, a obiectivelor de investiții; dreptul de uz şi servitute se va exercita efectiv de către Delgaz Grid S.A. pe toată durata amplasării, exploatării, modernizării, înlocuirii, retehnologizării/reabilitării, întreţinerii obiectivelor/ conductelor.          (8) Municipiul Bistrița va contracta, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare în domeniul achizițiilor, lucrările de proiectare și execuție a obiectivelor pentru dezvoltarea sistemului de distribuție și se va asigura că aceste lucrări se vor realiza de către firme autorizate de ANRE, pentru astfel de lucrări, cu respectarea cerințelor tehnice din caietele de sarcini de proiectare și execuție care vor fi puse la dispoziție de către Delgaz Grid S.A., precum şi cerinţele legale în vigoare (incluzând aici şi cerinţele privind sănătatea şi securitatea în muncă, situaţii de urgenţă, protecţia mediului etc).          (9) Municipiul Bistrița se va asigura că proiectul respectă cerinţele avizului tehnic emis de către Delgaz Grid S.A. și cuprinde planşe cu ridicări topografice, care vor fi georeferențiale conform sistemului de proiecţie STEREO 70 şi care vor fi însoţite de lista de coordonate. Măsurătorile topografice vor fi vizate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud.          (10) Municipiul Bistrița are obligația de a obţine autorizaţia de construire şi, ulterior, de a preda amplasamentul în prezenţa delegatului Delgaz Grid S.A., predarea-primirea amplasamentului urmând a fi consemnată într-un proces verbal.          (11) Municipiul Bistrița are obligația de a se asigura că toate materialele utilizate respectă cerinţele de calitate prevăzute de lege și în specificațiile tehnice ale concesionarului, iar execuția lucrărilor se va face sub supravegherea reprezentanţilor Delgaz Grid S.A.          (12) Municipiul Bistrița se va asigura că firmele autorizate ANRE, selectate în vederea proiectării şi executării obiectivelor de investiții, îşi respectă obligaţiile legale constând în punerea la dispoziţia Delgaz Grid S.A. a tuturor documentelor prevăzute de lege pentru întocmirea/completarea cărţii tehnice a construcției, conform prevederilor legale şi cerinţelor Delgaz Grid S.A.          ART.3. – Primarul municipiului Bistriţa prin Direcţia Tehnică - Serviciul  Căi de Comunicații şi Rețele edilitare, Direcția Economică, Direcția Patrimoniu, vor  aduce la îndeplinire prezenta hotărâre. ART.4. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 17 voturi ”pentru”.   ART.5. – Secretarul General al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre : Direcţiei Tehnice-Serviciul Căi de Comunicații și Rețele edilitare ; Direcţiei Economice; Direcția Patrimoniu, Direcţia Juridică, Resurse Umane, Achiziii Publice Primarului municipiului Bistriţa; Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.         PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                              CONTRASEMNEAZĂ                                                                                  SECRETAR GENERAL       FILIP ALEXANDRU-TUDOR                          CINCEA DUMITRU-MATEI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă