25 iunie 2025

HCL 143/2025 Bistrița adoptată

Hotărâre privind aprobarea încheierii Actului adiţional nr.1 la Acordul de parteneriat încheiat între Municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea obiectivului de investiții “Pasaj denivelat pe DN 17 intersecție cu VBN – varianta de ocolire a municipiului Bistrița”

Denumire
Hotărârea nr. 143 din 2025 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
143 / 2025
Data
25 iunie 2025
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local aprobă încheierea Actului adițional nr.1 la acordul de parteneriat cu CNAIR pentru realizarea pasajului denivelat la intersecția DN17 cu Varianta de ocolire a Bistriței, ca un pas pentru finanțarea obiectivului de investiție. Se urgentează depunerea cererii de finanțare, deoarece finalizarea proiectului este programată până în august 2026. Pentru locuitori, înseamnă randament în trafic (reducerea blocajelor la intersecție), eventual finanțare și termene clare pentru demararea lucrărilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Acordului de parteneriat încheiat între Municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea obiectivului de investiții “Pasaj denivelat pe DN 17 intersecție cu VBN – varianta de ocolire a municipiului Bistrița”, înregistrat în cadrul CNAIR S.A. cu nr.92/33351/03.04.2025 şi în cadrul U.A.T. Municipiul Bistriţa, judetul Bistriţa-Năsăud cu nr.33301/03.04.2025 şi încheierea actului Adiţional nr. 1 conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 143 din 25.06.2025 privind aprobarea încheierii Actului adiţional nr.1 la Acordul de parteneriat încheiat între Municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea obiectivului de investiții “Pasaj denivelat pe DN 17 intersecție cu VBN – varianta de ocolire a municipiului Bistrița”         Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.06.2025;         având în vedere:         urgența determinată de necesitatea depunerii cu celeritate a aplicaţiei de finanţare pentru realizarea obiectivului de investitii “Pasaj denivelat pe DN 17 intersecție cu VBN – varianta de ocolire a municipiului Bistrița”, care are termen de finalizare până în august 2026;         Adresa Municipiului Bistriţa nr.51641/28.05.2025 către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii;         Adresa nr.17252/2100/06.06.2025 a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.60876/23.06.2025;         Referatul de aprobare nr.61371/24.06.2025 al Primarului municipiului Bistriţa;         Raportul comun nr.61365/ 24.06.2025 al Direcţiei Tehnice, Direcției Patrimoniu și Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;         Avizul favorabil nr.149/CR/25.06.2025 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;         Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.26/29.01.2025 privind încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea obiectivului de investiții “Pasaj denivelat pe DN17 intersecţie cu VBN – Varianta de ocolire a Municipiului Bistriţa”;         prevederile art.4 alin.(1) şi art.12 alin.(2) din Acordul de parteneriat încheiat pentru realizarea obiectivului de investiţii “Pasaj denivelat pe DN 17 intersecție cu VBN – varianta de ocolire a municipiului Bistrița”, înregistrat în cadrul CNAIR S.A. cu nr.92/33351/03.04.2025 şi în cadrul U.A.T. Municipiul Bistriţa, judetul Bistriţa-Năsăud cu nr.33301/03.04.2025;        Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.103/23.05.2025 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Pasaj denivelat pe DN 17 intersecție cu VBN – varianta de ocolire a municipiului Bistrița”       prevederile Ordonanței Guvernului României nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;       prevederile art.2 lit.jj) şi art.27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările și completările ulterioare;        prevederile Hotărârii Guvernului României nr.209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările și completările ulterioare;       prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului României nr.134/2021 pentru aprobarea Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare și reziliență) dintre Comisia Europeană și România, semnat la București la 26 noiembrie 2021 și la Bruxelles la 15 decembrie 2021;        prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr.888/2022 privind demararea procesului de contractare a proiectelor finanţate în cadrul Planului National de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Componenta 4: Transport Sustenabil;        prevederile art.XV(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;       prevederile art.35 alin.(1) din Legea nr.273/2006 a finanțelor publice locale, modificările și completările ulterioare;       prevederile art.2 alin.(3) şi alin.4) din Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare;        în temeiul art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b), lit.d), lit.e), alin.(7) lit.m), alin.(9) lit.a), alin.(14), art.139 alin.(3) lit.f) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E:        ART.1. Se aprobă modificarea Acordului de parteneriat încheiat între Municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea obiectivului de investiții “Pasaj denivelat pe DN 17 intersecție cu VBN – varianta de ocolire a municipiului Bistrița”, înregistrat în cadrul CNAIR S.A. cu nr.92/33351/03.04.2025 şi în cadrul U.A.T. Municipiul Bistriţa, judetul Bistriţa-Năsăud cu nr.33301/03.04.2025 şi încheierea actului Adiţional nr. 1 conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.         ART.2. Se aprobă mandatarea primarului municipiului Bistrita, să semneze Actul adiţional nr.1 la Acordul de parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea obiectivului de investiții “Pasaj denivelat pe DN 17 intersecție cu VBN – varianta de ocolire a municipiului Bistrița”, înregistrat în cadrul CNAIR S.A. cu nr.92/33351/03.04.2025 şi în cadrul U.A.T. Municipiul Bistriţa, judetul Bistriţa-Năsăud cu nr.33301/03.04.2025.       ART.3. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Tehnică, Direcția Patrimoniu și Direcţia Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.        ART.4. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.f) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 18 voturi “pentru”.         ART.5. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre: Direcției Tehnice; Direcției Patrimoniu; Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice; Direcției Economice; Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. București; Primarului Municipiului Bistriţa; Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.         PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                    CONTRASEMNEAZĂ                                                                        SECRETAR GENERAL               HANGAN SORIN                            HRISCU LUCIANA-MARIA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă