19 aprilie 2022

HCL 105/2022 Bistrița adoptată

Hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general al obiectivului de investiții ˮAlimentare cu gaze naturale localitatea componentă Slătinițaˮ municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud

Denumire
Hotărârea nr. 105 din 2022 a Consiliului Local Bistrița
Emitent
Consiliul Local Bistrița
Număr
105 / 2022
Data
19 aprilie 2022
Localitate
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Stare
adoptată
Pe scurt

Primăria municipiului Bistrița decide să aprobe Studiul de fezabilitate și devizul general pentru obiectivul de investiții „Alimentare cu gaze naturale localitatea componentă Slătinița” din Bistrița, ca etape inițiale ale proiectului. Aceasta înseamnă că se aprobă costurile estimate și parametrii tehnico-economici necesari pentru depunerea cererii de finanțare cătreMinisterul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu scopul de a obține finanțare până la 26 aprilie 2022. Decizia poate avea impact asupra locuitorilor prin planificarea investiției în rețeaua de gaze din zona Slătinița, cu termene de implementare dependente de finanțare și proceduri ulterioare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții ˮAlimentare cu gaze naturale localitatea componentă Slătinițaˮ, municipiul Bistrița, județul Bistriţa-Năsăud și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 105 din 19.04.2022 Privind aprobarea Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general al obiectivului de investiții ˮAlimentare cu gaze naturale localitatea componentă Slătinițaˮ municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud   Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă extraordinară convocată de îndată în data de 19.04.2022; având în vedere: urgenţa motivată de necesitatea transmiterii până în data de 26.04.2022 către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a cererii de finanţare şi a devizului general estimativ, potrivit adresei Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr.30813/07.03.2022; Referatul de aprobare nr.40655/15.04.2022 al Primarului municipiului Bistriţa; Raportul comun nr.40659/15.04.2022 al Direcţiei Tehnice, Direcției Economice şi Direcţiei Administraţie Publică, Juridic; Avizul favorabil nr.108/19.04.2022 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa; Certificatul de urbanism nr.959/06.07.2020 eliberat de Primăria municipiului Bistriţa; Avizul nr.4/14.04.2022 al Consiliului Tehnico-Economic al municipiului Bistrița; Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții ˮAlimentare cu gaze naturale localitatea componentă Slătinițaˮ municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, elaborat de Societatea Columna Consult S.R.L.; în conformitate cu: prevederile Hotărârii Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; în temeiul art.129 alin.(4) lit.”d”, art.139 alin.(3), art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,   H O T Ă R Ă Ş T E:   ART.1. – Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții ˮAlimentare cu gaze naturale localitatea componentă Slătinițaˮ, municipiul Bistrița, județul Bistriţa-Năsăud și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.2. – Se aprobă devizul general al obiectivului de investiții ˮAlimentare cu gaze naturale localitatea componentă Slătinițaˮ, municipiul Bistrița, județul Bistriţa-Năsăud, prevăzut în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.3. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcţia Tehnică-Serviciul Investiții Clădiri, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre. ART.4. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă extraordinară convocată de îndată, cu respectarea art.139 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 19 voturi ”pentru”. ART.5. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre: Direcţiei Tehnice; Direcției Economice; Primarului Municipiului Bistriţa; Instituției Prefectului – Județul Bistriţa-Năsăud.                   PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                            CONTRASEMNEAZĂ                                                                                   SECRETAR GENERAL,                HANGAN SORIN                                         GAFTONE FLOARE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-bistrita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă