Pe scurtSe aprobă modificarea Anexei la Hotărârea nr.65/12.04.2023 referitoare la documentația tehnico-economică pentru investiția „Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădinița cu program normal nr.7” din Bistrița. Schimbarea poate afecta termenii proiectului, extinderea sau ajustarea costurilor și a etapelor, în baza noilor reguli, iar efectele pentru locuitori pot însemna eventuale actualizări ale bugetului local sau ale finanțării din fonduri publice. Noul act este adoptat în ședința din 29.05.2024 și este în conformitate cu prevederi naționale privind finanțele, prețurile și proiectele finanțate din fonduri publice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA nr. 100 din 29.05.2024
pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.65/12.04.2023 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ”Creşterea eficienţei energetice a clădirii Grădiniţa cu program normal nr.7” str.Constantin Roman Vivu nr.35, municipiul Bistriţa
Consiliul local al municipiului Bistriţa întrunit în şedinţa ordinară în data de 29.05.2024;
având în vedere:
Devizul General întocmit de către Societatea AMICII BUILDING S.R.L. Bistriţa, la faza de Proiect Tehnic;
Referatul de aprobare nr.49533/16.05.2024 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.49534/16.05.2024 al Direcţiei Tehnice și Direcţiei Economice;
Avizul favorabil nr.103/C1/27.05.2024 al Comisiei economice;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.65/12.04.2023 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ”Creşterea eficienţei energetice a clădirii Grădiniţa cu program normal nr.7” str.Constantin Roman Vivu nr.35, municipiul Bistriţa;
în conformitate cu:
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentației tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului României nr.
64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”d”, art.139 alin.(3) lit.”d”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.I. Se modifică și se înlocuiește Anexa la Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr.65/12.04.2023 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ”Creşterea eficienţei energetice a clădirii Grădiniţa cu program normal nr.7” str.Constantin Roman Vivu nr.35, municipiul Bistriţa, cu Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.II. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Tehnică - Serviciul Clădiri Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.III. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”d” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 15 voturi ”pentru”.
ART.IV. – Secretarul general al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul Pregătire Documente va comunica prezenta hotărâre:
Direcţiei Tehnice, Serviciul Clădiri Publice;
Direcţiei Economice;
Primarului municipiului Bistriţa;
Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
HANGAN SORIN CINCEA DUMITRU-MATEI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.