Pe scurtSe modifică Hotărârea nr. 209/06.10.2022 care aprobă depunerea proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 24” în cadrul PNRR, runda a doua. Scopul este să actualizeze valoarea proiectului, să ajusteze anexele și să transmită modificările până la 16.01.2023, ca să poată primi finanțarea; decizia afectează bugetul local și condițiile de accesare fondurilor pentru blocurile rezidențiale din Bistrița. Pentru locuitori înseamnă eventual creșterea eficienței energetice a blocurilor, posibil reducerea costurilor de energie pe termen lung și modernizarea clădirilor, în cadrul unui proces finanțat din fonduri europene.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA nr. 1 din 12.01.2023
pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.209/06.10.2022 privind aprobarea depunerii proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 24”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, C5 — Valul renovării, runda a doua
Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă extraordinară convocată de îndată în data de 12.01.2023;
având în vedere:
Urgența determinată de Solicitarea de clarificari PNRR nr. 1907/09.01.2023, prin care se solicită modificarea valorii proiectului, modificarea anexei și transmiterea modificărilor până la data de 16.01.2023;
Referatul de aprobare nr. 2461/10.01.2023 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.2465/10.01.2023 al Direcției Integrare Europeană Direcției Tehnice și Direcţiei Economice;
Avizul favorabil nr.1/12.01.2023 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.209/06.10.2022 privind aprobarea depunerii proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 24”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, C5 — Valul renovării, runda a doua;
Solicitarea de clarificări PNRR, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr. 1907/09.01.2023;
Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, actualizată 2015–2030, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 225/27.10.2022;
Ghidul specific — Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C5/1/A.3.1/1, PNRR/2022/C5/1/A.3.2/1, Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, Operațiunea A.3 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale – aprobat prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr.444/2022 și publicat în Monitorul Oficial al României nr.292 și 292 bis/25.03.2022;
în conformitate cu:
prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”d”,”f”, art.139 alin.(3) lit.”d”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.I. Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.209/06.10.2022 privind aprobarea depunerii proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 24”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, C5 — Valul renovării, runda a doua, se modifică după cum urmează:
Alineatul 1 al articolului 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
“ART.2. (1) Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 24”, în cuantum de 6.740.141,1492 lei, din care valoare maximă eligibilă lucrări 6.370.938,6492 lei fără TVA și valoare maximă eligibilă stații de încărcare 369.202,50 lei fără TVA.”
Anexa la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița 209/06.10.2022 privind aprobarea depunerii proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 24”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență - Componenta C5 – valul renovării, runda a doua, prevăzută la alin. (2) al art. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.II. – Celelelate prevederi ale Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr. 209/06.10.2022 privind aprobarea depunerii proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 24”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, C5 — Valul renovării, runda a doua, rămân nemodificate.
ART.III. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcția Integrare Europeană, Direcţia Tehnică și Direcția Economică va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.IV. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului Bistriţa în şedinţă extraordinară convocată de îndată, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”d” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.
57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de voturi 18 ”pentru”.
ART.V. – Secretarul General al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre:
Direcţiei Integrare Europeană;
Direcţiei Tehnice;
Direcţiei Economice;
Primarului Municipiului Bistriţa;
Instituției Prefectului – Județul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
FILIP ALEXANDRU TUDOR GAFTONE FLOARE
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.