28 septembrie 2023

HCL 44/2023 Bisoca adoptată

Se aprobă noua organigramă a aparatului de specialitate al Primarului și noul în funcții, adică numărul total de posturi, conform anexelor 1 și 2

Pe scurt

Se aprobă noua organigramă a aparatului de specialitate al Primarului și noul în funcții, adică numărul total de posturi, conform anexelor 1 și 2. Înseamnă, practic, cât personal poate lucra în primărie și cum este structurat pe compartimente, iar efectele pentru locuitori sunt o organizare mai clară a serviciilor publice (fără schimbări majore în termene sau bugete în textul prezent). Din momentul intrării în vigoare, vechiul regim de funcții încetează, iar Primarul trebuie să asigure implementarea noii structuri, iar secretarul să facă publică hotărârea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 44 din 2023 a Consiliului Local Bisoca
Titlu oficial
HCL nr. 44 din 28.09.2023
Emitent
Consiliul Local Bisoca
Număr
44 / 2023
Data
28 septembrie 2023
Localitate
Bisoca, județul Buzău
Stare
adoptată

Pe același subiect în Bisoca

Documente

Text

-pag. 1/2- ROMANIA Judetul Buzau Comuna Bisoca -Consiliul local- HOTARARE privind organigrama, statul de funcţii și numărul de personal Consiliul local al comunei Bisoca, judeţul Buzău; Avănd in vedere: - Referatul de aprobare nr. 2044/1/08.09.2023 al Primarului comunei Bisoca; - Raportul compartimentului de specialitate, inregistrat sub nr. 2044/11/2023; - Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local; - Adresa nr. 5475/19.04.2023 a Institutiei Prefectului — Judetul Buzau referitoare la numărul maxim de 22 posturi raportat la numărul de locuitori ai u.a.t. Bisoca, - Avizul nr. 24083 / 2013 privind structura functionala si Avizele nr.67906/2016 conexat cu nr.26801 si nr. 25896/2017 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici; - H.C.L. Bisoca nr. 5475/19.04.2023 privind bugetul local pentru anul 2023; - prevederile H.G.R. nr. 611/04.06.2008 — Normele privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici; - art. XVI din Legea 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare; - Art. III-IV din O.U.G. nr. 63/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare; - prevederile art.7, alin.(2) si art.7, alin.(13) Legii 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica - modificate si completate cu Art. din O.U.G. nr. 16/2022 si prevederile H.G.R. nr.831/2022 privind Normele metodologice de aplicare — actualizate; In baza art.129, alin.(1), alin.(3), lit.c), alin.(7), art.370,alin.(1)-(3), art.406, art.407, art.464 si art.465 din Codul administrativ aprobat cu O.U.G. nr. 57/05.07.2019; In temeiul art. 196, alin.(1), lit.a), din Codul administrativ aprobat cu O.U.G. nr. 57/05.07.2019-actualizata; -pag.2/2- HOTARASTE: Art.]: Se aprobă Organigrama privind structura aparatului de specialitate al Primarului comunei Bisoca, conform Anexei nr.1 la prezenta hotărăre. Art.2: Se aprobă Statul de funcţii şi numărul de personal, conform Anexei nr.2. Art.3: Anexele nr.1 şi nr.2 fac parte integrantă din prezenta hotărăre. Art.4: Cu data intrării in vigoare a prezentei hotărări, prevederile referitoare la organigrama si statul de functii anterior adotate isi inceteaza aplicabilitatea. Art.5: Primarul comunei Bisoca va urmări ducerea la indeplinirea prezentei Hotărări. Art.6: Secretarul general al comunei Bisoca va afişa public prezenta hotărăre şi o va inainta instituţiilor/persoanelor interesate. Preşedinte de şedinţă, BARA C. Gheorghe Contrasemnat. Secretar general u.a.t.; jr.MOIS Constantin Bisoca, Nr. (4. din 29./. 02/2248, Această hotărăre a fost adoptată de Consiliul local al comunei Bisoca in şedinţa din data de. 8. 4.9./.243, cu respectarea prevederilor art.139, alin.(1) sau (2) din O.U.G. nr.57/05.07.2019 privind Codul administrativ, cu un număr de...9...voturi “pentru”, «SEE A fineri” şi =. voturi mpetrire ” din numărul total de „(mau consilieri locali în funcţie şi „4. consilieri prezenţi la şedinţă, ORGANIGRAMA ROMANIA JUDETUL BUZAU COMUNA BISOCA COMUNA ANEXA nr.1 BISOCA la H.C.L. F, oca Nr. 12023 PRIMAR CONSILIUL -1- LOCAL -11- demnitar (10 CL + vice/CL) SECRETAR VICEPRIMA GENERAL R 242 -1- F.P. conducere demnitar Consilierul Primarului SERVICIUL PUBLIC 1-P.C. apa -salubrizare 3- P.C. | | | | | | COMPARTIMENT COMPARTIMENT COMPARTIMENT ACHIZITII, RESURSE CONTABILITATE, PE cre eee ASISTENTA SA aaa COMPARTIMEN UMANE, RELATII BUGET FINANTE, CADASTRU, URB ANISM SOCIALA, STARE ebintitiitar T CULTURA PUBLICE IMPOZITE TAXE gliale: CIVILA zl Escepetsiia -1- P.C. executie -2-FP. executie -2- F.P.-executie- e ile ep 2-F.P. executie pastă j | caii d Sofer transport pini albie d ASISTENTA SOCI pini ADMINISTRATIV - iei - i „GOSPODARIRE, asistenti personali, RI YA Legenda: pe ete | PAZA -20 -P.C. execylti AAA consilieri locali (din care 1 viceprimar-conducere) “T:R:O ceace | sturi proprii:2 demnitari(P+V)+10 FP(1 cond+9 exec):+10 PC(executie) 2 te posturi:20 asistenti personali+1 transport elevi (executie) Presedinte de sedinta, 3 iciul public Apa-Salubrizare: 3 posturi(1 cond.+2 exec.) pas 1/2 STAT DE FUNCŢII ANEXA ar.2/1 HCL nr4p4..../2023 COMUNA BISOCA - JUDETUL BUZAU NR. NUMELE si PRENUMELE Functia de Deatiia pitici PE (POSE E iii Treapta | netul CRT| vacanutemporar vacant - STRUCTURA demnitate Clasa iara si profesional gb a OB$. stiri 7 de de Felul profesional | studiilor de PREro ei aferad | studiilor : pa Publicat conducere | executie functiei: conducere Bra STEMATE : : 1 Florin Demnitar primar primar ICASARU POS , Ton-Catatin Dimitar ie: milecnari viceprimar MOISE Secretar general u.a.t, - comuna secretar iii 3 Ctataciate Bisoca E definitiva 70 n Ss tteiții general nat. P consilierul consilierul personal al 4 VACANT] Cabinet primar primarului LA e s niă rats COMPARTIMENT: TRONARU i ai consilier i: 5 esurse umane, relatii 5 |Mavian-Daniet A ete astanpe Flaţit achizieii | definitiva | 1 | primipal | S publice, secretariat : resurse umane, relatii publice, 6 VACANT! inspector definitiva 1 | principal s secretațiat administrativ PASCOCIU COMPARTIMENT: contabilitate, = ii Fi 7 lonel buget-finante, Impozite si taxe. inspector definitiva 1 principal Ss contabilitate, impozite si taxe TRONARU i A PPR 8 Ciprian. Valentin referent definitiva MI | superior s contabilițate, impozite si taxe aa „ap | COMPARTIMENT: registrul i: : agricultura, cadastru, 9 TEMPORAR VACANT agricol, cadastru, urbe inspector definitiva Li principal $ canti NECULAI 10 Gheorghe referent definitiva ILii superior M agent agricol-l 1 VACANT! refereut definitiva iii asistent M agent agricol-2 BAETELU-BESLIU COMPARTIMENT:asisteta sociala 2 i 4 p 12 Mt pl, ie afarealvilă inspector definitiva 1 principal s usistentuisociala, stare civilu 13 VACANT referent definitiva 1 asistent s asistenta! sociala, stare civila HARPES asistent medical Și i A 14 Gina diitiduttie Principal SSD [asistenta medicala comunitara activitați camin culturul si 15 VACANT COMPARTIMENT: cultura referent iii M bibiibteca comunala pg |CASARU COMPARTIMENT: zii ' M interventie, intretinere, paza, Georgel administrativ, gospodarire, paza pe - continuitate pe timp de zi £ intretuinere si interventii 7 BACAIN muncitor 1 G utilitati publice, Neculai intretinere si paza! paza/continuitate pe timp de noapte li necesitate - tura | ntretre si interventii VACANT! muncitor utilitati publice, ei Sa intretinere si paza! s paza/continuitate pe timp de noapte li necesitate - tura 2 OLTEANU Danut muncitor intretinere si paza intretuincre si intervenții utilitati publice, paza/continuitate pe timp de noapte | necesitate = tura 3 20 ALBU ionut! sofer - muncitor interventie 1- permis auto BCE M sofer, tractorist, lucrari interventie 2 GHEORGHITA Vasile sofer autocamion 1- permis auto BCE sofer auțocamion basculanta ia Liri CASARU Nicu buldoexcaya- torist 1- permis auto BTR Ed lucruri cu buldoexcavatorul si incarcatorul frontal Funcţia Nr. posturi Ocapate Vacante Total Nr. total de funcţii publice - din care: 10 INr. total de înalți funcţionari publici INr. total de funcţii publice de conducere Nr. total de funcții publice de execuţie Ne. totai de funcţii contractuale de execuţie 10 Nr tota) de posturi potrivit art. II alin. (2) din O.U.G. Nr, 63/2010 pentru moditicavea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare Fă 13 20 Numar total de functii de demnitate publica = 2 din care; 1 primar * 1 viceprimar Nr, total de funcții din instituţie - total = 22 - din care: '2 demnitari + 3 F,P+ 12 P.C. ZOLI 4 NNalco W T-a PD na UVIODS LUOASNVAL U210S opasA 49 GVIA| T IULONDA Ady (4 jeuosaad șuagsise Abaii duoypunuy na eusosaod 5 “1VNOSUAd LNILSISVLNVOVA bă țeuoszad puoysist ABIĂ duoipuuu no cuzos43d 5] -1VNOSUAd LNAISISY |LNVOVA Lil, ȚEnosaad juayăRa Asul deoipueu no euzosaad i “TVNOSUAd LNIISISY |LNVOVA 8 jeuosuad șuagsise ABză UvaIpuuuj RO EUOSI3d E] - 1VNOSUAd INI ISISV |LNVOVA Dai jeuosaad ua ss ACI deoipuny no tunosiad &j -1VNOSUAd LNAISISY BALOHEIW NIONVEUAS| 9| peuosaad puasisu Astazi deaipury na tutosiad i] -TVNOSUAd LNAISISY RUEHEIA AHNDVIOLSOd| SI [TIET ETTETEIT Azi duoIpuniij 3 Eutosaad 5 IVNOSUId L.NILISISY IP40țA DMDODSVd| Pi TELOSIAĂ JU2)SISE Ataă duopuei na euvosaad ej -TVNOSUZId INHISISV nu91 NIOSIOW| _£L Țeuosaad yuagsist Ati doapury nd EUCOSI0d ti -1VNOSUAd LNALSISY EPA DIONYA| zi puosaad pUoysţst Ac dvapunuj no uzosaatl &j -TVNOSU(d LNALSISY BuHoA IILIVA| 4 ȚENLOSa30 puaysţst Asaă deaiputyj no vuzosaad nj -ŢVNOSUId LNA.LSISV PRUHEA VIMA 04 ȚEnosaard JIo7SSE AFA deaypuuj no vuzoszad i -TYNOSUIĂ LNALSISVI SBINON VLONAOI| 6 [euosaad puogsise ALI deoputu no Lusosaad ti “1VNOSăd LNALSISY A9SN2IN VLOUGOA| 8 9 ȚEUosa3d o SISU Ataă duappuey no eutoszad | -1VNOSUAd LNA.LSISY! vuned NIYSYVD| £ '9 peuosaad juoysisu Ata denpueu no euos1al | -1VNOSUAd LNALSISY vnpăroo49 SVaVDH0A| 9 5 ICEIIIETET ETTETEII AES CESputuy na vutosiad E[ ZIVNOSUIA INAISISV UA NUNVIU| 9 5 peuosa2d Jua]SSe Ae28 deorpunuj n> gutos3d E] -TYNOSUAd LNZISISV PoBuEL NVINIOTIA| 3 [euoszad past Auaă deoipuei no Eunosaad n] ZTVNOSUAd LNA.ISISV voad NYWIOTIA| _€ 5 jeuosaad puajsist AEA deoputij na tutosuad E] -TVNOSUGd LNAISISY 1OPnL DVITVE| 2 5 jeuosaad juoysistt Anzi duoypueuj na eusosiad tj -TVNOSUGd LN'ILSISV PAM2AEd NIVOVE| | 218s333u pe 2nadaxa ap Ea. 08 (ze> ednp) W:»i 10|upns |1â/epenorsazoad V'TV1LDOS YILNAILSISY (e INVOVA / ITIAANAUd 15 ATIWON "N INI24AIN Eydeaa, B|EnşaeaȚn0o e2un :( innzeuuud je ayeyjejoads ap |meuede up aued dej nu) LIV LIALLIV 31L1V :1L9NN4 LV1S -VDOSIG VNNWOD - €z0z/ Z59H - 7/7 exauy

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariabisoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala