Pe scurtSe aprobă documentația tehnico-economică în faza de proiectare pentru instalația care va produce energie electrică din surse solare, cu putere minim 200 kW în comuna Bilbor, inclusiv proiectul tehnic, detalii de execuție, documentația pentru autorizația de construire, indicatorii economici și devizul general. Asta înseamnă că se face pregătirea oficială pentru construcție, iar finanțarea vine din Fondul de Modernizare prin Ministerul Energiei; cu alte cuvinte, se aprobă pașii și costurile pentru realizarea investiției. Următorii pași vor fi depunerea documentației și obținerea autorizațiilor necesare pentru începerea lucrărilor, în cadrul programului de sprijin public pentru proiecte regenerabile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROM Â NI A &
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BILBOR
HOTĂRÂREA
Nr. 68 din 26.11.2025
pivind aprobaraea documentaţiei tehnico-economice faza de proiectare Proiect tehnic şi detalii
de execuție (PT+DE), Documentaţie tehnica pentru obtinerea autorizatiei de construire (DTAC) ,
indicatorii tehnico-economici şi devizul general pentru obiectivul de investiţii cu titlul “Instalarea unei
noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate de minim 200 kW in
Comuna Bilbor” finanţat prin Fondul de Modernizare/Ministerul Energiei.
Consiliul local al comunei Bilbor, întrunit în şedinţa ordinară la data de 26.11.2025;
Având în vedere:
- Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 169/2025., întocmit de compartimentul achiziţii publice.
din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Bilbor, judeţul Harghita,
- Referatul de aprobare al primarului Comunei Bilbor, înregistrat sub nr. 170/2025 ca instrument de
iniţiere al proiectului de hotărâre, din care rezultă necesitatea și oportunitatea participării la apelul de proiecte
Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile
pentru autoconsum pentru entități publice din cadrul Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi
stocarea energiei, finanţat din Fondul pentru Modernizare, aprobat prin prin OME nr.1431/01.1 1.2023,
- Proiectul de HCL pivind aprobaraea documentaţiei tehnico-economice faza de proiectare Proiect
tehnic şi detalii de execuţie (PT+DE) , Documentaţie tehnica pentru obtinerea autorizatiei de construire
(DTAC) , indicatorii tehnico-economici şi devizul general pentru obiectivul de investiţii cu titlul “Instalarea
unei noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate de minim 200 kW in
Comuna Bilbor” finanţat prin Fondul de Modernizare/Ministerul Energiei.
- Procesul verbal nr.
15/2025, de afişare al proiectului de HCL cu caracter normativ;
- Văzând raportul de avizare favorabilă al comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale
consiliului local nr. 171 la nr. 173/2025;
- H.C.Lunr. 22/04.03.2024 privind aproba participarea Comunei Bilbor cu proiectul "Instalarea unei noi
capacităţi de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate de minim 200 kW în COMUNA
BILBOR” în cadrul apelului Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă
din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice, „Programului-cheie 1” Surse regenerabile
de energie și stocarea energiei în vederea finanţării acestuia din Fondul pentru Modernizare.
Ținând cont de prevederile:
- prevederile Ghidului solicitantului privind Sprijinirea investițiilor în noi capacităţi de producere a
energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice din cadrul
Programului-cheie 1 Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei din Fondul pentru Modernizare,
aprobat prin Ordinul Ministrului Energiei 1431/01.1 1.2023,
- HG nr.1460/2008 - Strategia naţionala pentru dezvoltare durabila a României — Orizonturi 2013-
2020-2030,
- HG nr.1069/2007(2016) - Strategia Energetica a României 2007 — 2020, actualizata pentru perioada
2011- 2020,
- HG nr.925/1995 de aprobare a regulamentului de verificare si expertizare tehnica de calitate a
proiectelor, a execuţiei lucrărilor si a construcțiilor,
-HG nr.1072/2003 privind avizarea de către ISC a documentaţiilor tehnico- economice pentru
obiectivele de investiţii finanţate din fonduri publice,
-prevederile HG nr.907/2016 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-
economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului
general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţie,
-OG nr.22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor
regenerabile de energie,
- prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare,
- Contractul de finanţate nr 1034 / 28.05.2025 încheiat între Ministerul Energiei și Comuna Bilbor
- Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată;
- Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și
completările ulterioare,
- Art.129 alin.(2) lit.b) şi alin.(4) lit.d) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,
În temeiul dispoziţiilor art.139 alin.(1) şi alin.(3) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Bilbor,
HOTĂRĂȘTE
Art.1. Se aprobă Documentaţia tehnico-economica pentru obtinerea autorizatiei de construire (DTAC)
pentru obiectivul de investitii: „Instalarea unei noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse solare
cu o capacitate de minim 200 kW in Comuna Bilbor” conform Anexei 1 care face parte din prezenta hotarare
Art.2. Se aprobă documentaţia tehnico-economica Proiect Tehnic și detalii de execuţie pentru
obiectivul de investiţii: „Instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o
capacitate de minim 200 kW in Comuna Bilbor” conform Anexei 2 care face parte din prezenta hotarare
Art.3. Se aprobă indicatorii tehnico economici şi devizul general, la faza Proiect tehnic, pentru
obiectivul de investiţie „Instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o
capacitate de minim 200 kW in Comuna Bilbor”, în valoare de 1.209.587,59 lei plus TVA în valoare de
253.347,87 lei conform Anexei 3 care face parte din prezenta hotarare.
Art.4 Se aprobă cheltuielile neeligibile în valoare totală de 161.304,73 lei, suportate din bugetul local
al Comunei Bilbor.
Art.5. Prezenta Hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul
prevăzut de lege, Primarului Comunei Bilbor, judeţul Harghita, Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita, se
afişează la sediul instituţiei, precum şi pe pagina de internet.
Su şedinja Consiliului local din data de 26.11.2025 cu votul a 11 consilieri pentru.
, Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL,
Runcan
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor din art.139 alin. OUG nr.57/2019
Nr.total de consilieri în funcție = 11 Voturi - “pentru” = 11
Nr.total de consilieri prezeni =1l - “contra” = 0
Nr.total de consilieri absenti =0 - “abţineri” = O
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.