25 mai 2017

HCL 41/2017 Biharia adoptată

Aprobarea regulamentullui de organizare si functionare a terenurilor de sport aflate in proprietatea a Comunei Biharia

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Terenurilor de sport aflate în proprietatea Comunei Biharia, conform anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 41 din 2017 a Consiliului Local Biharia
Emitent
Consiliul Local Biharia
Număr
41 / 2017
Data
25 mai 2017
Localitate
Biharia, județul Bihor
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BIHARIA HOTĂRÂRE Nr.41 din data de 25 mai 2017 Privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Terenurilor de sport aflate în proprietatea Comunei Biharia Având în vedere expunerea de motive prezentată de primarul comunei Biharia, precum şi raportul de specialitate întocmit de aparatul de specialitate al primarului comunei Biharia, prin care se propune aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Terenurilor de sport aflate în proprietatea Comunei Biharia, Luând în considerare : - prevederile Legii educaţiei fizice şi sportului nr.609/2000 - prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, În temeiul prevederilor art.36 alin.(6) lit.a), coroborat cu art.45 şi art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Cu /3 voturi ale consilierilor locali din numărul total de 13 consilieri locali în funcţie, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BIHARIA HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Terenurilor de sport aflate în proprietatea Comunei Biharia, conform anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri. Art.2 Se aprobă montarea de panouri informative la Terenurile de sport aflate în proprietatea Comunei Biharia, pe care vor fi inscripționate următoarele: - Condiţii de utilizare - Sancţiuni - Telefoane utile: Salvare, Poliţie, Pompieri Art.3 Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului — judeţul Bihor - Primarul comunei Biharia - Publicul, prin afişare CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ BORSI JOZSEF Anexă la H.C.L. Biharia nr. 41/25.05.2.017 REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A TERENURILOR DE SPORT AFLATE ÎN PROPRIETATEA COMUNEI BIHARIA Capitolul 1. Dispoziţii generale Art.1. Prezentul regulament cuprinde norme privind organizarea şi funcționarea Terenurilor de sport aflate în proprietatea Comunei Biharia, în baza Legii administratiei publice locale nr. 215/2001, şi a Legii educaţiei fizice şi a sportului nr. 69/2000. Art.2. Respectarea prezentului Regulament este obligatorie pentru orice persoană care vine în contact cu Terenurile de sport aflate în proprietatea Comunei Biharia. Art.3. Terenurile de sport fac parte din domeniul public al Comunei Biharia. Art.4. Obiectivele funcționării Terenurilor de sport aflate în proprietatea Comunei Biharia sunt: a) organizarea unor acțiuni şi competiţii sportive la nivel local, judeţean, naţional şi internaţional; b) deservirea unităţilor de învățământ de pe raza comunei, în realizarea planului-cadru de învățământ, conform unui orar, precum şi desfăşurarea unor competiţii sportive şcolare de interes local, judeţean sau național; c) în perioadele rămase libere de activităţile menţionate Ia lit.a) şi b) ale prezentului articol, Terenurile de sport aflate în proprietatea Comunei Biharia pot funcţiona pentru deservirea, conform planificării, a cerințelor ocazionale ale sportului de masă. Art.5. Pe durata funcționării Terenurilor de sport aflate în proprietatea Comunei Biharia, persoanele responsabile, organizatorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească obligaţiile şi să-şi exercite drepturile cu bună credinţă şi să manifeste grijă pentru bunul mers al acestora. Capitolul 2. Condiţii de utilizare Art.6. În teren se vor desfăşura numai activităţi cu caracter sportiv. În mod excepțional, în incintă se pot organiza şi unele activităţi de interes public. Art.7. Elevii şi sportivii au acces numai în prezenţa cadrului didactic sau a antrenorului. În aceste situaţii, cadrele didactice şi antrenorii răspund pentru întreaga activitate a acestora. Art.8. În cazul în care se doreşte utilizarea ocazională a terenului de sport cu gazon artificial, utilizatorii trebuie să achite o taxă de închiriere la casieria Primăriei Comunei Biharia. Taxa de închiriere este cea stabilită prin Hotărârea Consiliului Local Biharia cu privire la taxele locale. Art.9. Utilizatorii, indiferent de statutul lor (elevi, cadre didactice, antrenori, sportivi, spectatori) au următoarele obligaţii: a) să respecte prevederile legale în vigoare, normele de conduită, etică socială şi prevederile prezentului regulament; b) să respecte orarul de funcționare; c) să folosească terenurile şi elementele din dotare în conformitate cu destinaţia lor; d) să nu perturbe activităţile celorlaţi utilizatori; €) să păstreze curăţenia şi ordinea spaţiilor utilizate; f) să nu folosească un limbaj obscen, gesturi indecente, violente, rasiste; 8) să nu distrugă dotările terenurilor de sport. Art.10. Se interzice: a) introducerea şi utilizarea în incinta terenurilor de sport a substanţelor inflamabile, pirotehnice sau utilizarea focului deschis, introducerea şi utilizarea armelor albe, armelor letale sau neletale, cu excepţia angajaţilor instituţiilor aflaţi în exerciţiul funcţiunii, a persoanelor autorizate în acest sens sau a altor categorii de persoane, dotate legal pentru portul sau utilizarea acestora (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Agenţii de Pază şi Protecţie, etc.); b) accesul în incinta terenurilor de sport a minorilor fără însoțitor adult; c) accesul în incinta terenurilor de sport a persoanelor sub influența băuturilor alcoolice şi a substanțelor interzise prin lege, precum şi posesia sau consumul acestora în perimetrul terenurilor de sport; d) accesul în incinta terenurilor de sport cu animale de companie; e) accesul cu autoturisme, autoutilitare sau alte vehicule, cu excepţia celor menite să asigure siguranța pentru buna desfăşurare a activităţilor sportive şi a celor folosite la lucrările de întreţinere a terenurilor de sport. Art.11. La desfăşurarea meciurilor sau a antrenamentelor vor avea acces pe terenul de joc doar participanţii la activitatea sportivă (jucători, rezerve, arbitrii, antrenori), spectatorii vor rămâne în afara terenului de joc. Art.12. Accesul în incinta terenurilor de sport se face cu următoarele precizări: a) utilizatorii terenurilor de sport îşi asumă riscurile oricăror lovituri sau traumatisme ce pot surveni în timpul jocului, ca urmare a utilizării suprafeţei de joc sau a utilizării necorespunzătoare a elementelor din dotarea terenurilor de sport, atât a celor suferite de ei cât şi a celor cauzate terțelor persoane aflate în incinta terenului de sport în timpul desfăşurării activităţii sportive. Comuna Biharia nu va fi răspunzător pentru nici un incident, accident, traumatism, altercaţie, vătămare corporală, responsabilitatea aparţinând exclusiv utilizatorilor terenurilor de sport; b) Comuna Biharia nu este răspunzătoare pentru pierderea sau deteriorarea lucrurilor personale şi pentru obiectele de preţ ale utilizatorilor terenului de sport; c) Utilizatorii terenurilor de sport răspund pentru faptele de încălcare a normelor de convieţuire, a ordinii şi liniştii publice în incinta şi imediata vecinătate a terenurilor de sport. Art.13. (1) Orarul de funcţionare se întocmeşte ținându-se cont de programările meciurilor oficiale, orelor de educaţie fizică şi sport, antrenamentelor, etc. (2) Modificarea orarului, reprogramarea unor activităţi, se realizează de comun acord cu solicitantul în cauză, cu condiţia neafectării altor activităţi sportive, competiţii, programate în prealabil. Capitolul 3. Sancţiuni Art.14. Nerespectarea de către utilizatori a celor prevăzute în prezentul regulament se sancţionează contravenţional cu amendă cuprinsă între 300 — 1000 lei, iar în funcţie de gravitatea faptei poate duce la anularea rezervărilor ulterioare, la oprirea imediată a jocului sau evenimentului şi la plata daunelor produse. Art.15. În cazul în care prin încălcarea prezentului regulament se produce o pagubă, persoanele stabilite vinovate vor suporta integral costurile necesare remedierii pagubei produse. Art.16. Refuzul de a suporta pagubele produse, atrage după sine răspunderea materială sau penală, prevăzută de reglementările şi legislaţia în vigoare. Art.17. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la prezentul regulament se constată şi se aplică de către primarul comunei Biharia sau de către persoanele împuternicite de acesta. Art.18. Comuna Biharia nu îşi asumă responsabilitatea pentru nerespectarea prezentului regulament de către utilizatori, respectiv nu va acorda despăgubiri morale sau financiare în cazul producerii de accidente, pagube morale sau materiale. PREŞEDINTEDEŞEDINŢĂ p- CONTRASEMNEAZĂ BORSI JOZSEF de Ie SECRETAR AI E isa Csidre Bi

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primarii.aqpa.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala