14 noiembrie 2024

HCL 61/2024 Beștepe adoptată

Exprimarea acordului Consiliului Local al Comunei Bestepe pentru efectuarea procedurilor legale pentru realizarea proiectului „ EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN LOCALITATILE BALTENII DE SUS SI BALTENII…

Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai proiectului de eficientizare a iluminatului public în baltенii de Sus și Balteni de Jos, comuna Bestepe, și se aprobă susținerea cheltuielilor de implementare ale proiectului care nu vor fi finanțate de AFM prin programul dedicat. Consiliul își exprimă acordul pentru efectuarea tuturor procedurilor legale necesare realizării proiectului și pentru asigurarea finanțării din buget local (în afara fondurilor AFM). Astfel, locuitorii pot aștepta îmbunătățiri ale iluminatului public, cu impact asupra siguranței și calității serviciului, în zonele menționate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Apă, căldură, iluminat” în Beștepe

Denumire
Hotărârea nr. 61 din 2024 a Consiliului Local Beștepe
Titlu oficial
Hotărâre privind exprimarea acordului Consiliului Local al Comunei Bestepe pentru efectuarea procedurilor legale pentru realizarea proiectului „ EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN LOCALITATILE BALTENII DE SUS SI BALTENII DE JOS, COMUNA BESTEPE, JUDETUL TULCEA”
Emitent
Consiliul Local Beștepe
Număr
61 / 2024
Data
14 noiembrie 2024
Localitate
Beștepe, județul Tulcea
Stare
adoptată
Teme
Apă, căldură, iluminat

Pe același subiect în Beștepe

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL TULCEA PRIMARIA COMUNEI BESTEPE Tel/fax : 0240/545334 ; e-mail : [email protected] HOTARAREA NR.6 Privind exprimarea acordului Consiliului Local al Comunei Bestepe pentru efectuarea procedurilor legale pentru realizarea proiectului „ EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN LOCALITATILE BALTENII DE SUS SI BALTENII DE JOS, COMUNA BESTEPE, JUDETUL TULCEA” : aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici; acordul privind asigurarea şi susţinerea cheltuielilor implementării proiectului care nu sunt finanţate de AFM prin “Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public” Consiliul Local al comunei Bestepe,intrunit in sedinta ordinara din data de 14 noiembrie 2024 , prezenti fiind majoritatea consilierilor; Avand in vedere: - Referatul de aprobare a initiatorului proiectului de hotarare dl. Primar Tipirigan Dumitrucu nr.7388/13.11.2024 , prin care solicita Consiliului Local Bestepe exprimarea acordului privind efectuarea procedurilor legale pentru realizarea proiectului „EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN LOCALITATILE BALTENII DE SUS SI BALTENII DE JOS, COMUNA BESTEPE, JUDETUL TULCEA” : aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici; acordul privind asigurarea şi susţinerea cheltuielilor implementării proiectului şi care nu sunt finanţate de AFM prin “Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public”; - Raportul de specialitate nr. 7386/13.11.2024; - Raportul de avizare al Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Bestepe ; - Ordinul 2490/2024 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1866/2021 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public ; - Prevederile art.44, alin (1) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale; In conformitate cu prevederile art.129, alin. (2), lit. (b) si (d), alin. 4, lit (d) sialin. 7 lit (k) si (s) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.555 din 3 iulie 2019, cu modificarile si completarile ulterioare; In temeiul art.139 alin(1), art. 196 alin (1), lit. (a) si art.240 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.555 din 3 iulie 2019, cu modificarile si completarile ulterioare; CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BEȘTEPE, adoptă prezenta hotărâre Art.1. Consiliul Local al Comunei Bestepe si exprima acordul cu privire la contractarea finantarii si participarea Comunei Bestepe in cadrul “Programului privind cresterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public”, desfasurat de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), cu propunerea de proiect avand ca titlu“ EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN LOCALITATILE BALTENII DE SUS SI BALTENII DE JOS, COMUNA BESTEPE, JUDETUL TULCEA”, avand o valoare totala de 1.311.622,80 lei inclusiv TVA. Art.2. Consiliul Local al Comunei Bestepe isi exprima acordul cu privire la sustinerea cheltuielilor neeligibile ale proiectului“EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN LOCALITATILE BALTENII DE SUS SI BALTENII DE JOS, COMUNA BESTEPE, JUDETUL TULCEA”, in cuantum de 311.622,96 lei inclusiv TVA. Art.3.Comuna Bestepe se angajeaza sa intocmeasca documentatiile de achizitii publice, sa organizeze si sa deruleze procedurile de achizitii publice si sa realizeze lucrarile in conformitate cu prevederile legale in vigoare privind achizitiile publice. Art.4. Se aproba Devizul General al Proiectului “EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN LOCALITATILE BALTENII DE SUS SI BALTENII DE JOS, COMUNA BESTEPE, JUDETUL TULCEA”, conform Anexei nr.1 la prezenta Hotarare. Art.5.Se aproba documentatia tehnico-economica- SF pentru obiectivul de investitii “EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN LOCALITATILE BALTENII DE SUS SI BALTENII DE JOS, COMUNA BESTEPE, JUDETUL TULCEA”, conform Anexei nr.2 la prezenta hotarare. Art.6.Se aproba principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN LOCALITATILE BALTENII DE SUS SI BALTENII DE JOS, COMUNA BESTEPE, JUDETUL TULCEA”, conform Anexei nr.3 la prezenta hotarare ; Art.7. Se mandateaza dl. primar ,Tipirigan Dumitru sa semneze in numele si pe seama Comunei Bestepe, cererea de finantare a proiectului “EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN LOCALITATILE BALTENII DE SUS SI BALTENII DE JOS, COMUNA BESTEPE, JUDETUL TULCEA” cu toate anexele acesteia, a tuturor documentelor aferente proiectului si sa reprezinte Comuna Bestepe in relatia cu AFM. Art.8. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei BEȘTEPE , în termenul prevăzut de lege, primarului comunei BEȘTEPE și prefectului județuluiTulcea. Hotararea a fost adoptata astazi 14 noiembrie 2024 ,cu un numar de _____ voturi pentru, din totalul de 11 consilieri alesi. PRESEDINTE DE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE, Consilier:Vaduva Nicolae Secretar General : Jr.Poh Florentina

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariabestepe.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala