Hotărâre privind aprobarea realizării lucrărilor de branșament electric la rețeaua publica de energie electrica pentru obiectivul ”Bază Sportivă zonă de agrement împrejmuită cu gard – cu containere” conform ATR 29996329/16.04.2026 și alocarea sumelor necesare
9996329 din 16/04/2026, emis în conformitate cu prevederile Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la retelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul presedint…
Hotărâre privind aprobarea a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare și Extindere Rețea de alimentare cu Apă, Rețea de canalizare și Stație de Epurare în comuna Berzovia, județul Caraș-Severin, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
ciar-contabil nr. 2985 /13.05.2026, raportul de specialitte al compartimentului Proiecte Europene, precum și rapoartele de avizare, ale comisiilor de specialitate, nr. I, II, și II…
Hotărâre privind aprobarea de la bugetul local al Comunei Berzovia a cheltuielilor necesare pentru lucrări de reparații interioare suplimentare la proiectul de investiții: ”Creșterea Eficienței Energetice și Gestionarea Inteligentă a Energiei în Clădirile Publice cu Destinația de Unități de învățământ -”ȘCOALA PROFESIONALĂ BERZOVIA”, situată în Județul Caras-Severin, localitatea BERZOVIA, în valoare de 96.345,92 lei, la care se adaugă TVA în valoare de 18.305,72 lei
9 alin (3), lit-a din O.U.G. nr. 57019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local Berzovia: HOTĂRĂȘTE: Art.1 — Aprobarea sumei de 96.…
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizati si a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare DC105 în localitatea Berzovia, comuna Berzovia, județul Caraș - Severin”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
pentru obiectivul de investiții „Modernizare DC105 în localitatea Berzovia, comuna Berzovia, județul Caraș - Severin”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiți…
Hotărâre privind aprobarea achiziționării de servicii pentru arhivarea documentelor emise de Primăria Comunei Berzovia și Consiliul Local Berzovia
arile ulterioare; Avand in vedere prevederile Legii nr.16/1996 „Legea Arhivelor Nationale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Avand in vedere prevederile Le…
Hotărâre privind aprobarea de la Bugetul local al Comunei Berzovia al anului 2022, a sumei de 42.000 lei pentru reparație stația de apa Fizes, comuna Berzovia
d Codul administrativ, cu modificarie si completarile ulterioare; dispozitiile art.76 , alin (4) lit. a din Legea nr.227 /2015 privind Codul fiscal; In temeiul prevederilor art. 1…
Hotărâre privind programul Activităților Cultural-Educative organizate de UAT Berzovia în anul 2026
că*); În baza temeiurilor juridice reglementate de: - art. 3 din O.U.G. nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor aşezămintelor culturale, cu mo…
Hotărâre privind alocarea sumelor necesare desfășurării activităților specifice, „Clubului Sportiv Comunal Berzobis Berzovia”, ca persoană juridică, de drept public, instituție publică, polisportivă de interes local aflată în subordinea Consiliului Local al comunei Berzovia
i sportului, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu Normele de aplicare ale legii aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 884/2001; Conform prevederilor Legii bug…
Hotărâre privind modificarea Anexei I privind implementarea obiectivului de investiții „Dotarea cu o autoutilitară a compartimentului agricol, județul Caraș-Severin”, aprobată prin HCL nr. 65/26.10.2023
te de otel Dimensiune anvelope 195/75 R16 Airbag sofer PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL POP loan LAŢCU Delia…
Hotărâre privind aprobarea de la Bugetul local al Comunei Berzovia al anului 2023 - din venituri proprii, a sumei de 40,00 mii lei, pentru premiile elevilor din învățământul preuniversitar, din cadrul Școlii Profesionale Berzovia, cu rezultate deosebite la învățătură, olimpiade, concursuri județene și naționale
o mai 2023…
Hotărâre privind convocarea adunării proprietarilor de terenuri cu scopul alegerii reprezentantului acestora în Comisia comunală pentru stabilirea dreptului proprietate privată asupra terenurilor din Comuna Berzovia
-prevederile art, 12 alin. (1), alin. O), ali (3) dia Legea iondului junciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ui:erioare; -prevederile art.2 alin. (1) lit…
Hotărâre privind aprobarea serviciilor de asistare, reprezentare, acordarea de consultații juridice, redactarea și semnarea de acte, cereri și alte căi de atac, forme de executare, mediere, precum și alte activități prevăzute de Legea nr. 51/1995, pentru Dosarele de instanta în care avocatul care reprezintă Comuna Berzovia, se afla în incompatibilitate
e publice, modificata; Avand in vedere prevederile Legii nr.273/2006,privind finantele publice locale cu modificarile si completarile ulterioare ; Avand în vedere prevederile ar…
Hotărâre privind aprobarea actualizării Devizului General pentru proiectul cu titlul "Construire grădiniță cu program prelungit în satul Berzovia, comuna Berzovia, județul Caraș-Severin" și a cheltuielilor aferente investiției pentru U.A.T. COMUNA BERZOVIA
ANEXA 1 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI Al OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII „CONSTRUIRE GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT IN SATUL BERZOVIA, COMUNA BERZOVIA, JUDETUL CARAS-SEVERIN” — Actual…
Hotărâre privind rectificarea Bugetului local de venituri și cheltuieli al Comunei Berzovia pe anul 2023
u indemnizaţii lunare ale persoanelor cu handicap grav. În conformitate cu prevederile: - Legii nr. 368/2022 privind bugetul de stat pe anul 2023. = Art. 19 alin(2) din Legea nr…
Hotărâre privind aprobarea solicitării prelungirii până la data de 20.05.2025 a Scrisorii de garantare de la FNGCIMM SA IFN nr. 661/04.10.2017 în suma de 1.815.000,00 lei în vederea garantării în procent de 100% a obligațiilor de plată a avansului de 1.815.000,00 lei din fondurile nerambursabile pentru implementarea proiectului ”Modernizare străzi în comuna Berzovia, județul Caraș-Severin, com. BERZOVIA, jud. CARAȘ-SEVERIN”
ialitate al primarului cu nr 9877/ 21.12.2022. , - Avizul favorabil al Comisiei de specialitate a Consiliului Local Berzovia cu nr. 9878/21.12.2022 In temeiul art. 129 alin. (1 )…
Hotărâre privind achiziția serviciilor de consultanță în vederea întocmirii documentației specifice Ordinului ANRSC nr. 230/2022, privind metodologia de ajustare tarifară a prețurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare pe baza strategiei tarifare aferente planului de afaceri
), și ale art. 37 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Cu respectarea prevederilor ar…
Hotărâre privind rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Berzovia pe anul 2023
ROMÂNIA TD CONSILIUL LOCAL BERZOVIA - JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN a HOTĂRÂREA Privind rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Comunei Berzovia pe anui 2023 Consiliul Loca…
Hotărâre privind aprobarea sumei de 30,00 mii lei alocată din bugetul local, necesară achiziției de servicii generale de consultanță și instruire în vederea dezvoltării Sistemului de Control Intern Managerial, Strategia Națională Anticorupție, GDPR și Organizarea internă pentru Comuna Berzovia
rile şi completările ulterioare: -Ordonanţa nr. 119 din 31 august 1999 (**republicată**) privind controlul intern şi controlul financiar preventiv; -Hotărârea Guvernului nr. 1269…
Hotărâre privind utilizarea excedentului Bugetului local al Comunei Berzovia din anii precedenți
" ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ — SEVERIN COMUNA BERZOVIA COMPARTIMENTUL Con rabilitate Anexa | la H.CLNR. 727 din O. 1052023 a Em ERIE: 2 DR tea A IN = Mii lei _ | Nr. | Capitol Denumir…
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului referitor la promovarea acţiunilor având ca obiect transformarea amenzilor contravenţionale şi a celor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă în muncă neremunerată în folosul comunităţii
ței sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare; - art. 272 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările …
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.