HCL 55/2023 Berzovia adoptată
Hotărâre privind aderarea comunei Berzovia la Asociația Comunelor din România
- Denumire
- Hotărârea nr. 55 din 2023 a Consiliului Local Berzovia
- Emitent
- Consiliul Local Berzovia
- Număr
- 55 / 2023
- Data
- 17 august 2023
- Inițiator
- Mircea-Ion SERAFIN
- Localitate
- Berzovia, județul Caraș-Severin
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Comunei Berzovia i se decide aderarea la Asociația Comunelor din România. Asta înseamnă că localitatea devine membru al unei structuri de sprijin și cooperare între comune, cu eventuale beneficii de schimb de bune practici și colaborare la nivel național. Pentru locuitori, impactul poate însemna acces la expertiză și proiecte comune, dar în text nu apar sume sau termene concrete, doar intenția de colaborare.
Ce prevede
Art. 1. — (1) Se aprobă aderarea comunei BERZOVIA la Asociația Comunelor din România,
însușind prevederile Statutului acesteia.
(2) Calitatea de membru al Asociației Comunelor din România, se prevede în Statutul comunei
Berzovia aprobat prin Hotărârea Consiliului Local
(3) Se aprobă participarea funcţionarilor publici/personalului contractual din cadrul Primăriei
Comunei Berzovia și al instituțiilor/serviciilor publice de interes local, la constituirea Corpurilor
profesionale ale Asociaţiei Comunelor din România.
Art. 3. — Obligaţiile financiare rezultate din acordurile de cooperare sau de aderare la Asociaţia
Comunelor din România, precum și la Filiala Județeană Caraș-Severin a Asociaţiei Comunelor din
România, se suportă din bugetul local al Comunei Berzovia
Art. 4. - (1) Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului
general al comunei, în termenul prevăzut de lege:
a) Institutiei Prefectului judeţului Caraș-Severin;
b) Primarului Comunei Berzovia;
c) Peședintelui Asociaţiei Comunelor din România;
d) Președintelui Filialei Judeţene Caraș-Severin a Asociaţiei Comunelor din România.
(2) Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică, în mod obligatoriu, prin intermediul
secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, prin publicarea în Monitorul Oficial Local
al Comunei Berzovia la adresa www comuna Berzovia.
PREŞEDINTELE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează, pentru legalitate:
consilier local SECRETARUL GENERAL
Ludovica FRIMU AL COMUNEI,
Gabi KAPUSI
Documente
- anexa 55.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 51/2023Hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și…HCL 52/2023Hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și…HCL 53/2023Hotărâre privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Comunei Berzovia pe anul 2023HCL 54/2023Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru lunile August-Octombrie 2023HCL 56/2023Hotărâre privind aprobarea investiției " Lucrărilor de reparații drumuri ( pietruire) comuna Berzovia, județul Caraș-Severin și a…HCL 57/2023Hotărâre privind neasumarea responsabilității organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor cadru pentru…HCL 58/2023Hotărâre privind modificarea și completarea Anexei nr. 1 din Hotărârea Consiliului Local Berzovia nr. 36/2020, privind aprobarea…HCL 59/2023Hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului Local Berzovia nr. 51/17.07.2023 privind aprobarea documentației de avizare a…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.