HCL 28/2022 Berzovia adoptată
Hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni sau de lucrări de interes local pe anul 2022
- Denumire
- Hotărârea nr. 28 din 2022 a Consiliului Local Berzovia
- Emitent
- Consiliul Local Berzovia
- Număr
- 28 / 2022
- Data
- 20 aprilie 2022
- Inițiator
- Mircea-Ion SERAFIN
- Localitate
- Berzovia, județul Caraș-Severin
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă Planul de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru anul 2022, executat de beneficiarii Legii venitul minim garantat, conform anexei ce face parte integrantă din hotărâre. Pentru locuitori înseamnă că vor exista activități sau lucrări finanțate local în cadrul acestei legi, corespunzătoare condițiilor minimale de venit, potrivit documentului, iar implementarea e în sarcina primarului. Textul precizează publicarea comunicării, termenele nu sunt specificate aici, iar impactul se referă la zonele vizate de lucrări conform planului anexat.
Ce prevede
Art.1: Se aprobă Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local pe anul 2022, ce se va
executa de către beneficiarii Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, modificată şi
completată, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 : Pe data intrării în vigoare a prezentei orice altă prevedere contrară se abrogă.
Art.3: Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul comunei
Berzovia.
Art.4: Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului judeţul Caraș-Severin, Primarului
comunei Berzovia, Agenţiei Judeţene pentru Plati si Inspectie Sociala Caraş-Severin, asistentului
social din cadrul Primăriei comunei Berzovia şi se aduce la cunoştiință publică prin afişare.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
CONSILIER LOCAL
Simona -Monica JIVAN
CONTRASEMNEAZA,
AR GENERAL COMUNA
Gabi KAPUSI
Documente
- anexa HCL 28.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 24/2022Hotărâre privind modificarea și completarea Statului de funcții al Comunei BerzoviaHCL 25/2022Hotărâre privind aprobarea modificării și completării HCL Berzovia nr. 42/2021, privind suma de la Bugetul local pentru plata…HCL 26/2022Hotărâre privind aprobarea sumei de 30,00 mii lei pentru fiecare localitate a comunei Berzovia, alocată din Bugetul local al…HCL 27/2022Hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de achiziție publică: Capturarea/preluarea câinilor fără stăpân din comuna…HCL 29/2022Hotărâre privind alegerea președintelui de ședințăHCL 30/2022Hotărâre privind aprobarea solicitării prelungirii Scrisorii de garanție pentru restituirea avansului nr. IG183300658/09.10.2018…HCL 31/2022Hotărâre privind aprobarea Proiectului educațional ”O ZI ÎN LUMEA COPIILOR”HCL 32/2022Hotărâre privind anularea obligațiilor fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiați din Registrul Comerțului și…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.