12 aprilie 2023 · Inițiator: Mircea-Ion SERAFIN

HCL 20/2023 Berzovia adoptată

Hotărâre privind implementarea proiectului ”DOTAREA CU O AUTOUTILITARĂ A SERVICIULUI PUBLIC DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ BERZOVIA, JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN”

Denumire
Hotărârea nr. 20 din 2023 a Consiliului Local Berzovia
Emitent
Consiliul Local Berzovia
Număr
20 / 2023
Data
12 aprilie 2023
Inițiator
Mircea-Ion SERAFIN
Localitate
Berzovia, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă implementarea proiectului „DOTAREA CU O AUTOUTILITARĂ A SERVICIULUI PUBLIC DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ BERZOVIA” în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Acesta înseamnă că localitatea va primi o autoutilitară pentru serviciul de gospodărie comunală, finanțarea fiind acoperită din București prin programul GAL/PNDR, urmând să se cheltuiască bani publici în investiția respectivă. Cetățenii pot aștepta îmbunătățiri ale serviciilor de salubritate și intervenție în comunitate, cu termenele și detaliile exacte reglementate în contracte și documentele de execuție ulterioare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Se aprobă implementarea proiectului „DOTAREA CU O AUTOUTILITARĂ A SERVICIULUI PUBLIC DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ BERZOVIA, JUDEŢUL CARAȘ- SEVERIN”, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, subMăsura 7.6 - „Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural“, denumit în continuare Proiectul. Art. 2. Se constată și se aprobă necesitatea, oportunitatea şi potențialul economic al investiţiei și se aprobă participarea la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (Program finanţat de Uniunea Europeană si Guvernul României prin FONDUL EUROPEAN AGRICOL PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ) — Măsura 1/6B „Dezvoltarea localităţilor rurale şi mic-urbane prin investiţii în infrastuctură la scară mică, servicii de bază pentru populaţie și investiţii asociate patrimoniului cultural și natural”, Codificare APEL : M 1/6B —-7/ 2023, prin depunerea proiectului „DOTAREA CU O AUTOUTILITARĂ A SERVICIULUI PUBLIC DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ BERZOVIA, JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN”; Art. 3. Cheltuielile aferente Proiectului se aprobă a fi prevăzute în bugetul local al comunei Berzovia pentru perioada de realizare a investiţiei în cazul obţinerii finanțării; Art. 4. Consiliul Local al comunei Berzovia se obligă să asigure fondurile necesare suportării cheltuielilor de mentenanţă a investiţiei pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăţi in cadrul Proiectului; Art. 5. Numărul locuitorilor, agenţilor economici și instituţiile publice deserviţi de Proiect, după caz, precum şi caracteristicile tehnice ale investiţiei propuse sunt prevăzute în Anexa |, parte integranta din prezenta hotarare. Art.6. Reprezentantul legal al comunei este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate şi de ordonator principal de credite. Art.7. Se aprobă nominalizarea şi delegarea domnului primar SERAFIN Mircea-lon în calitate de reprezentant legal al comunei Berzovia pentru relaţia cu AFIR în derularea proiectului. Art.8. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către Primarul Comunei Berzovia. Art.9. Prezenta hotărâre se comunică la : Institutia Prefectului — judetul Caras-Severin Primarul Comunei Berzovia Se face publica prin afisare PRESEDINTE DE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA, CONSILIER LOCAL SECRETAR GENERAL Sorin Lucian BUNDA Gabi KAPUSI NR. i BERZOVIALA /7- 0/4. 2023

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă